Skip to main content

Cafeaua, ambasadorul amintirilor

Eram în liceu şi într-o iarnă bunica mea a venit la noi. Îi era greu la ţară şi s-a hotărît după lungi discuţii cu mama, să îşi petreacă iarna la oraş. Eu aveam profesori noi, prietene noi, bicicletă nouă şi mama nu ştia cum să gestioneze toate astea. După mulţi ani, când am ajuns şi eu părinte, mi-am dat seama….mama a găsit o soluţie atât de simplă…o ceaşcă de cafea.

Începusem să beau de câteva luni cafea pentru că beau şi prietenele mele. Aveam deja un obicei, vinerea ne strângeam la mine, beam cafea şi povesteam vrute şi nevrute. Nu primeam nici un adult în mijlocul nostru care să ne afle secretele. În general adulţii au greutăţi în comunicarea cu adolescenţii, mama încerca să mai afle câte ceva, simţeam asta, dar eu nu prea povesteam. La un moment dat într-o vineri, bunica a facut ea o cafea turcească la ibric şi s-a oferit să ne ghicească în cafea. Atunci aveam o lucrare importantă cu un profesor sever, aşa că noi pline de curiozitate am acceptat. Bunica mea era cunoscută în familie şi la ea în sat că ştie să facă o cafea turcească bună, aromată şi ştie să ghicească în cafea. Stătea seara pe bancă la poartă şi veneau femei din capul satului ca să le ghicească. Le primea, le invita în curte la o măsuţă sub un măr. Nu am ştiut niciodată dacă chiar ştia să ghicească sau de fapt ştia să pună întrebări şi să afle de la oameni cât mai multe amănunte din viaţa lor.

Treptat, colegele mele se strângeau la mine în fiecare vineri ca de obicei, îi spuneam bunicii despre lucrările pe care le-am dat, îi povesteam despre profesori, despre colegi, beam cafea împreună şi o puneam să ne ghicească. Voiam să ne spună ea despre cum o să fie la şcoală, ce note o sa luăm, ce o să se mai întâmple, dacă avem bucurii, drumuri şi câte şi mai câte. Ea ghicea în cafea, dar de fapt cred că ne sfătuia cum e mai bine să facem.

De multe ori mă gândesc dacă nu a fost cafeaua turcească un “prieten” al bunicii, prin intermediul căruia a reuşit să-mi îndrume paşii în adolescenţă. În facultate am stat în cămin cu unele dintre colegele pe care le-am avut şi în liceu. Mereu ibricul era pe reșou, aveam musafiri şi cafeaua era prilejul de a fi împreună. Din când în când căte o colegă povestea….”bunica Mirelei ghicea în cafea”.

Am cumpărat o cafetieră profesională acum câteva luni de la magazinul MarketOnline.ro şi acum vreau să mai cumpăr o cafetieră profesională, să îi fac cadou bunicii, care este Şeherazada în lumea cafelelor, pentru că se apropie ziua ei.

Arzum Okka este un brand renumit care păstrează bogata tradiţie moștenită și poți savura 500 de ani de experiență în prepararea cafelei direct în ceașcă.

Gustul și aroma sunt unice, întâlnite doar în Turcia.

Articolul  a fost scris pentru SuperBlog 2015

 

 

 

Distribuie articolul:
Google+
http://mirelacoman.ro/cafeaua-ambasadorul-amintirilor/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *