Skip to main content

Vrei să fii ambasadorul brandului românesc Grand Papa în Provence ?

În fiecare lună povestesc pe blog despre degustările de vin la care particip alături de prietenii mei. Fiecare eveniment este deosebit, am aflat despre asocierea vinurilor cu brânzeturile, am cunoscut somelieri și proprietari de crame și îmi place la rândul meu să transmit mai departe.

Acum câteva zile am participat la degustarea vinurilor de la crama Histria. Ca de obicei mesele erau frumos aranjate și noi foarte veseli.

Fiecare vin este însoțit de obicei de brânzeturi și boabe de struguri. Ce a fost special? Acum, alături de branzeturi au fost prezenți covrigeii Grand Papa. Este singura marcă de gustări sărate, care folosește vinuri pentru frăgezirea produselor sale: vin alb, roşu şi rosé. Covrigeii sunt aromați, fragezi.

Toți am început să punem întrebări, este interesant să întâlnești un produs care este personalizat, sunt mărci dedicate. Este interesant conceptul producatorului brandului Grand Papa, Terrabisco, finețea produselor este inspirată de stilul de viață ieşit din tipare, umorul şi energia pozitivă emanate de consumatori.

Cel mai mult mi-au plăcut covrigeii cu vin alb. Era foarte cald afară și un pahar de Sauvignon Blanc este asocierea perfectă.

Am aflat că între 15 iunie și 14 august, Terrabisco lansează o campanie dedicată celor care iubesc covrigeii și biscuiții frăgeziți cu vin. Indiferent dacă îți place să ronțăi covrigeii frăgeziti cu vin alb, rosé, rosu, pe cei cu măsline sau biscuiții crocanți, gustarea ta preferată îți aduce premii fine vara aceasta.

Cumpără produsele Grand Papa cu eticheta promoțională, trimite codul unic prin SMS la 3773 (tarif normal în rețelele Orange, Vodafone și Telekom) sau înscrie-l pe http://grandpapa.ro/ și poti câștiga unul din premiile Grand Papa – un troler pe zi sau marele premiu, un circuit Riviera Italiană – Nisa – Provence.

Este prima dată când întâlnesc o campanie organizată de un brand românesc, care oferă un circuit în cele mai frumoase zone din lumea vinurilor.

Până acum admiram aceste locuri și le promovam la randul meu pe pagina mea de FB, evenimentele care sunt organizate acolo.

Acum poți vizita aceste locuri și poti fi ambasadorul produselor românești Grand Papa, covrigeii și biscuiții frăgeziți cu vin.

Poți câștiga și alte premii, în fiecare zi există un câștigător al unui troler. Am discutat de multe ori cu prietenii despre modul în care sunt manipulate bagajele în aeroport. Un troler nou este bine-venit, vacanța va fi mai frumoasă.

Și acest premiu îți oferă bucuria de a fi în calatoriile tale ambasadorul brandului românesc Grand Papa, vei lua întotdeauna biscuiți sărați, crackers și covrigei Grand Papa și le vei împărți cu prietenii.

O campanie interesantă, îmi doresc să fiu ambasadorul brandului românesc Grand Papa în Provence.

Citește mai mult

Pui în azmă, păpușile de dragavei și turta în foi, sunt bucatele din Dolj pe care le-am descoperit

Locuiesc de multi ani în Craiova și îmi doresc să schimb mentalitatea celor care spun că Oltenia nu are cu ce se lăuda, să prezint feluri de mâncare vechi și pe cei care se implică să ducă povestea mai departe. În 2014, o filmare într-o bucătărie conservată ca acum aproape 100 de ani din localitatea Dăbuleni, cu protagoniste vârstnice care au povestit şi gătit la vatră a reprezentat începutul proiectului „Dolju-n bucate”, realizat echipa de la Centrul Creației Populare Dolj.

Îmi plac bucatele pregătite ca-n vremea bunicilor, simple, savuroase, realizate doar din ceea ce are omul în propria gospodărie. Mi-e dor de bucătăria mică de la țară în care gătea bunica și îmi amintesc mereu cu câtă nerăbdare așteptam să mă așez pe scăunel ca să mâncăm împreună la masa mică cu trei picioare.

Sunt pasionată de gastronomia românească de cand mă știu. Fiecare zonă din România are feluri de mâncare renumite în plan local, dar nu știm prea multe despre cele din afara locului în care trăim.

O nouă ediție „Dolju-n bucate” a avut loc la Casa Universitarilor, o casă de patrimoniu din Centrul Istoric al Craiovei cu o gradină foarte frumoasă. Au fost invitate comunităţile din Bârca, Dăbuleni, Calafat, Ghidici, Izvoare, Giurgiţa, Greceşti, Forumul de Prietenie Româno – Macedonean din Băileşti şi Asociaţia Vlahilor din Bulgaria.

Ce-mi place de fiecare dată? Invitații sunt îmbrăcați în portul tradițional, povestesc cu drag despre satul lor și prezintă bunătățile pe care le-au adus.

Ce am descoperit pe mesele încărcate? Mâncarea oltenească, feluri vechi transmise din generație în generație. Pui în azmă, pâinea minţită, raci umpluţi, salată de vinete cu puţin usturoi şi ţelină, păpuşi de dragavei, raţă pe varză, murături, turtă în foi, gogoşi si multe altele.

Puțină lume știe despre racii din Oltenia, sunt niște ardei roșii care se înșiră pe ață și se pun la uscat. Se pregătește ciorbă de raci și mâncare de raci. Am gustat mâncare de raci și am întrebat-o pe Marga Chiurtu cum se pregătește. Se călește ceapă mai multă, apoi se pune pasta de roșii și se îngroașă cu făină. După ce s-a răcit, se umplu racii. O mâncare simplă, gustoasă, cu legume.

 

Raci uscați la Dolju-n bucate

Ce am mâncat pentru prima dată? Pui în azmă de la Dăbuleni, păpuși de dragavei de la Bârca și turtă în foi. Era mare aglomerație la masa celor de la Dăbuleni, toți întrebau cum se face puiul în azmă. Și aceasta este o mâncare simplă. Puiul întreg se pune la fiert, vreo 20 de minute și se pregătește un aluat de pâine. Într-o tavă se așază aluatul de pâine în jurul puiului. Se pune tava în vatră și toată grăsimea din pui intră în aluatul de paine. Atunci când scoatem din vatră, puiul este rumenit și are o aroma deosebită. Se servește cu un colț de pâine din tavă.

Pui în azmă la Dolju-n bucate
Pui în azmă la Dolju-n bucate

Marga Chiurtu mi-a dezvăluit cum se fac păpușile de dragavei la Bârca. Se așază mai multe foi de dragavei, una peste alta, se înfășoară cu ață și se prăjesc în tigaie. Se face saramură multă într-un castron și se pun păpușile de dragavei.

M-am întâlnit cu Alexandra Daniela Ilie, Andreea Melinescu, Laura Pumnea și am descoperit noi prieteni cu care voi păstra legătura, pe cei care au pregătit aceste bucate.

Am stat de vorbă cu Amelia Etegan, managerul Centrul Creației Populare Dolj, despre aceste mâncăruri simple, gustoase, care ar trebui să se regăsească în meniurile restaurantelor din Craiova. Artiști internaționali invitați la Festivalul Shakespeare, șefi de companii străine nu au descoperit mâncarea tradițională, gătită cu produse locale.

 

Dolju-n bucate
Dolju-n bucate

Articolele pe care le scriu sunt o invitație să descoperim și să promovăm gastronomia românească.

Voi ce evenimente culinare urmăriți? Ce bucate vă plac din Oltenia?

Foto: Alexandra Daniela Ilie, Centrul Creației Populare Dolj

Citește mai mult

Zâna Măseluţă, în misiune alături de Răbdărică şi Mofturică

Lumea lui MOMO, atelierul de creație și recreație. Așa i-am descoperit acum mulți ani, erau în mijlocul părinților și copiilor. Spun povești și poveștile lor nu se termină cu am încălecat pe o șa. Povestești prietenilor și aștepți să îi vezi din nou.

Actorii care dau viaţă spectacolelor spun: “Ne propunem să educăm viitorul public de teatru, promovând acele valori morale de care fiecare copil are nevoie în viaţa de adult: iubire, generozitate, responsabilitate, toleranță, onestitate, încredere. Teatrul îi poartă prin imaginar, cu o încărcătură mare de magie. Teatrul îi aduce prin poveste atât în propria lor realitate cât şi a adulţilor”.

Îmi plac personajele din lumea lui Momo și toata lumea a auzit de Zâna Măseluță. În curând vine la întâlnirea cu copiii din Craiova, împreuna cu spiridușii lui Moș Crăciun Răbdărică și Mofturică. Au o misiune specială, după ce i-au fost de mare ajutor Moșului în Noaptea de Ajun.

Bebevesel.ro vă invită la un spectacol dedicat celor care au dinţişori de lapte şi se gândesc deja la magiile Zânei. Este plin de umor, dar mai ales educativ pentru cei care încă cred în “se poate orice”.

Spectacolul este creat după o idee originală marca Momolino și are loc în data de 1 iunie 2017, ora 11.00 la Casa Armatei.

Copiii vor învăţa despre generozitate, empatie şi încredere, despre cum să facem faţă fricilor şi să ne exprimăm emoţiile.

Oana Răsuceanu semnează scenariul și regia spectacolului. Cele trei personaje sunt interpretate de Adina Lucaciu, Georgiana Stanciu, Irina Velcescu. Durata este de 45 de minute și este recomandat copiilor între 4-10 ani.

Alte informații puteti obține la tel : 0727.229.185.

Și acest spectacol susține copiii cu autism de la centrul ANCAAR Craiova. În decembrie 2016, evenimentul realizat de trupa de teatru Momolino din Bucuresti la invitația Bebevesel.ro, a permis sprijinul acestor copii cu peste 2.000 de lei.

Citește mai mult

Opera Română Craiova, pe harta europeană a operei

Am descoperit opera în studenție, înainte de 1989. Erau multe emisiuni la televiziune cu soliștii de la Opera Română din București și îmi doream să văd un spectacol.

Când am ajuns la facultate în București, am cumpărat bilete la Evgheni Oneghin. Am ajuns mai devreme și am fost fascinată de lumea îmbracată elegant care traversa parcul din fața operei. La intrare se discuta despre spectacolele pe care le-au vazut de curând, despre soliști, despre orchestră. Este un public fidel. Mi-a plăcut atmosfera aceasta, mi-am descoperit locul și așteptam să înceapă spectacolul. Nu știu când a trecut timpul, țin minte și acum decorul și cât de mult mi-a plăcut relația solistilor cu publicul.

Am plecat de mulți ani din București, dar îi urmăresc și acum. Parcul din fața operei s-a modernizat, există finanțatori pentru anumite spectacole și mă bucur că vin mulți tineri.

Acum locuiesc în Craiova și promovez spectacolele de la Opera Română Craiova. Am descoperit un public fidel care discută despre spectacole și despre artiști.


Merg la operă alaturi de prietenii mei, bloggerii din Craiova. Am fost la repetitia unui spectacol, după aceea la premieră și așa mi-a fost mai ușor să scriu pe blog.

După premieră am urcat pe scenă să felicităm întreaga echipă și artiștii ne-au primit cu multă bucurie.


Craiova este pe harta europeană a operei. Opera Română Craiova sărbătorește în perioada 5-14 mai 2017, Zilele Europene ale Operei, alăturându-se celor peste 70 de instituţii şi companii de profil din 18 ţări de pe continent. Ediția de anul acesta, intitulată „Opera Panorama, este o sărbătoare a diversității operei, o invitație de a descoperi ce are unic fiecare companie de operă. Manifestările sunt menite celebrării operei, având scopul de a contribui la aducerea ei în prim-planul practicilor culturale şi de a spori aprecierea ei în societatea actuală.

Vă invit la spectacolele Operei Române din Craiova.

Citește mai mult

Radu Afrim și actorii săi care gândesc (cu voce tare) ne invită la o nouă premieră

Radu Afrim este unul dintre cei mai cunoscuți regizori români de teatru la nivel mondial, îl admir de mulți ani și urmăresc alături de iubitorii teatrului din întreaga țară spectacolele pe care le montează. În anul 1995 a absolvit Facultatea de Litere și în anul 2000 Facultatea de Teatru.

A câştigat de două ori Premiul UNITER pentru regie, iar în 2008 i s-a decernat Premiul Coup de Coeur de la Prese la Festivalul de la Avignon (Off), pentru spectacolul Mansarde a Paris ou les detours Cioran montat la Luxemburg.

L-am întâlnit în luna decembrie 2016 în holul Teatrului Național Marin Sorescu și am aflat că urmează să pună în scenă un spectacol în Craiova.

I-am spus că m-a impresionat felul în care  a povestit despre destin, teatru, părinți, profesori, viața cu suisurile și coborâșurile ei în emisiunea Profesioniștii realizată de Eugenia Vodă la TVR1. Am aflat că au trecut atâția ani și mulți îi spun același lucru. Și eu am urmărit-o de mai multe ori, acea emisiune a devenit o emisiune de colecție. 

Acum câteva zile am fost la Teatrul Național Marin Sorescu și întreaga echipă se pregătea pentru repetiția de la ora 18. Era o bucurie și o nerăbdare cum numai în lumea artiștilor există. Mai târziu a venit regizorul Radu Afrim și am reusit să discutăm doar câteva minute pentru că se apropie premiera națională a spectacolului Dacă am gândi cu voce tare și programul este foarte încărcat.

Radu Afrim alături de actorii săi care gândesc ( cu voce tare ) ne invită în data de 6 mai 2017, ora 19.00 la premiera spectacolului Dacă am gândi cu voce tare .

 

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Iulia Colan, Constantin Cicort, Tamara Popescu, Marian Politic, Romaniţa Ionescu, Eugen Titu, Claudiu Mihail, Alex Calangiu, Raluca Păun, George Albert Costea, Dragoş Măceşanu şi Costinela Ungureanu.

Decorul este realizat de Vanda Maria Sturdza, costumele sunt creaţia Liei Dogaru, mişcarea scenică îi aparţine Flaviei Giurgiu, iar muzica este compusă de Alex Bălă.

 

Adnan Lugonić, autorul piesei povestește “Am vrut să scriu o piesă în care personajele să-și exprime sentimentele cu voce tare, fără să le fie frică de cumunicarea directă. Trăim într-o lume dominată de frică, în care nu putem să ne arătăm slăbiciunile, adică cele mai profunde sentimente ale noastre. Când ne întâlnim cu familia și cu prietenii vorbim despre multe lucruri, dar nu avem conversații intime. În piesa mea, am vrut să creez o lume în care fiecare personaj își va găsi partenerul perfect alături de care să poată gândi cu voce tare.”  

Vă invit la teatru, va fi o seară de neuitat.

Citește mai mult

Going in Style, un film despre prietenie și curajul de a depăși obstacolele vieții

Morgan Freeman, Michael Caine și Alan Arkin, câștigătorii Premiilor Oscar interpretează în comedia „ Going in Style”, rolurile a trei prieteni de-o viață: Willie, Joe și Al. 
Îmi doream de mult să văd o premieră, un film plin de emoții, despre prietenie, familie și lucrurile importante din viață. 
Am mers împreună cu prietenii mei la Cinema Inspire , să descoperim aventurile lor.

Filmul începe cu o situație care ni se întâmplă mereu, mergem la bancă și aflăm că un bancher ne-a încurajat cu mulți ani în urmă să luăm un credit, fără să ne informeze despre toate riscurile. 
Michael Caine descoperă că are un credit ipotecar și acum este posibil să își piardă casa. În timp ce discută cu bancherul care s-a ocupat de creditul său, banca este jefuită de trei tipi cu măști. Acest eveniment îi dă ideea lui Caine să organizeze împreună cu prietenii săi, Morgan Freeman și Alan Arkin un jaf, care să le asigure doar o bătrânețe liniștită.  
Este un film care te cucerește. Este prezentată viața de zi cu zi a celor trei prieteni. Willie, Joe și Al au grijă unul de altul, se încurajează și își iubesc familia. Sunt îngrijorați să nu creeze probleme celor dragi. Se hotărăsc să jefuiască banca, dar nu știu nici să mânuiască un pistol. Cei trei pensionari încep să se antreneze pentru a jefui banca. 
Acțiunea filmului „ Going in Style” te prinde, apar personaje noi, este o comedie în care trăiești fiecare clipă de la începutul filmului pîna la sfârșit. 
Pe mine m-a impresionat relația și grija lor pentru nepoții și copiii lor care au problemele lor zilnice într-o viață agitată. Mi-a plăcut relația lor specială, construită în zeci de ani și curajul lor de a încerca să rezolve obstacolele care apar. 
Michael Caine și Morgan Freeman au mai jucat împreună în cele trei filme din seria Batman, realizate de Christopher Nolan. Michael Caine are 84 de ani, Morgan Freeman are 79 de ani și Alan Arkin are 83 de ani. 
Au jucat cu multă pasiune și sunt convinsă ca voi vedea de mai multe ori comedia „ Going in Style”.

Citește mai mult