Skip to main content

Bike Aqua și Hidrokinetoterapie la Plus Aqua Craiova

Mă bucur că există un program de hidrokinetoterapie coordonat de Alin Burileanu și un program Bike Aqua, ciclismul în apă a revoluționat fitnessul și exercițiile pe bicicletă.

Bike Aqua la Plus Aqua
Bike Aqua la Plus Aqua

 

Într-o zi frumoasă, Asociația Bloggerilor Olteni a strigat catalogul în fata unui centru SPA renumit. Era week-end și am răspuns invitației de a ne petrece o după-amiază la Plus Aqua. (mai mult…)

Distribuie articolul:
Google+
http://mirelacoman.ro/bike-aqua-si-hidrokinetoterapie-la-plus-aqua-craiova/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

Citește mai mult

Ați încercat să părăsiți granița zonei de confort, să faceți ceva total diferit?

Ar trebui să părăsesc zona de confort? Îmi propun de multe ori să ies din zona de confort, dar de cele mai multe ori amân sau fac pași mult prea mici. Paul Ardeleanu ne-a provocat să ne descoperim.
(mai mult…)

Distribuie articolul:
Google+
http://mirelacoman.ro/paul-ardeleanu-zona-de-confort/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

Citește mai mult

Vinurile de la Crama Histria și brânzeturile franțuzești

M-a impresionat curajul de a realiza Mirachi Fetească Neagră Rose. Mirachi provine din limba aromânilor și înseamnă Dor. Are sensul de speranță și încrederea că vei reuși.

Suprafața plantată nu este mare și era previzibil să producă un vin roșu. Poate ar fi fost mai ușor de realizat și de vândut. (mai mult…)

Distribuie articolul:
Google+
http://mirelacoman.ro/vinuri-crama-histria-si-branzeturi-delaco/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

Citește mai mult

Vrei să fii ambasadorul brandului românesc Grand Papa în Provence ?

În fiecare lună povestesc pe blog despre degustările de vin la care particip alături de prietenii mei. Fiecare eveniment este deosebit, am aflat despre asocierea vinurilor cu brânzeturile, am cunoscut somelieri și proprietari de crame și îmi place la rândul meu să transmit mai departe.

Acum câteva zile am participat la degustarea vinurilor de la crama Histria. Ca de obicei mesele erau frumos aranjate și noi foarte veseli.

Fiecare vin este însoțit de obicei de brânzeturi și boabe de struguri. Ce a fost special? Acum, alături de branzeturi au fost prezenți covrigeii Grand Papa. Este singura marcă de gustări sărate, care folosește vinuri pentru frăgezirea produselor sale: vin alb, roşu şi rosé. Covrigeii sunt aromați, fragezi.

Toți am început să punem întrebări, este interesant să întâlnești un produs care este personalizat, sunt mărci dedicate. Este interesant conceptul producatorului brandului Grand Papa, Terrabisco, finețea produselor este inspirată de stilul de viață ieşit din tipare, umorul şi energia pozitivă emanate de consumatori.

Cel mai mult mi-au plăcut covrigeii cu vin alb. Era foarte cald afară și un pahar de Sauvignon Blanc este asocierea perfectă.

Am aflat că între 15 iunie și 14 august, Terrabisco lansează o campanie dedicată celor care iubesc covrigeii și biscuiții frăgeziți cu vin. Indiferent dacă îți place să ronțăi covrigeii frăgeziti cu vin alb, rosé, rosu, pe cei cu măsline sau biscuiții crocanți, gustarea ta preferată îți aduce premii fine vara aceasta.

Cumpără produsele Grand Papa cu eticheta promoțională, trimite codul unic prin SMS la 3773 (tarif normal în rețelele Orange, Vodafone și Telekom) sau înscrie-l pe http://grandpapa.ro/ și poti câștiga unul din premiile Grand Papa – un troler pe zi sau marele premiu, un circuit Riviera Italiană – Nisa – Provence.

Este prima dată când întâlnesc o campanie organizată de un brand românesc, care oferă un circuit în cele mai frumoase zone din lumea vinurilor.

Până acum admiram aceste locuri și le promovam la randul meu pe pagina mea de FB, evenimentele care sunt organizate acolo.

Acum poți vizita aceste locuri și poti fi ambasadorul produselor românești Grand Papa, covrigeii și biscuiții frăgeziți cu vin.

Poți câștiga și alte premii, în fiecare zi există un câștigător al unui troler. Am discutat de multe ori cu prietenii despre modul în care sunt manipulate bagajele în aeroport. Un troler nou este bine-venit, vacanța va fi mai frumoasă.

Și acest premiu îți oferă bucuria de a fi în calatoriile tale ambasadorul brandului românesc Grand Papa, vei lua întotdeauna biscuiți sărați, crackers și covrigei Grand Papa și le vei împărți cu prietenii.

O campanie interesantă, îmi doresc să fiu ambasadorul brandului românesc Grand Papa în Provence.

Distribuie articolul:
Google+
http://mirelacoman.ro/vrei-sa-fii-ambasadorul-brandului-romanesc-grand-papa-provence/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

Citește mai mult

Pui în azmă, păpușile de dragavei și turta în foi, sunt bucatele din Dolj pe care le-am descoperit

Locuiesc de multi ani în Craiova și îmi doresc să schimb mentalitatea celor care spun că Oltenia nu are cu ce se lăuda, să prezint feluri de mâncare vechi și pe cei care se implică să ducă povestea mai departe. În 2014, o filmare într-o bucătărie conservată ca acum aproape 100 de ani din localitatea Dăbuleni, cu protagoniste vârstnice care au povestit şi gătit la vatră a reprezentat începutul proiectului „Dolju-n bucate”, realizat echipa de la Centrul Creației Populare Dolj.

Îmi plac bucatele pregătite ca-n vremea bunicilor, simple, savuroase, realizate doar din ceea ce are omul în propria gospodărie. Mi-e dor de bucătăria mică de la țară în care gătea bunica și îmi amintesc mereu cu câtă nerăbdare așteptam să mă așez pe scăunel ca să mâncăm împreună la masa mică cu trei picioare.

Sunt pasionată de gastronomia românească de cand mă știu. Fiecare zonă din România are feluri de mâncare renumite în plan local, dar nu știm prea multe despre cele din afara locului în care trăim.

O nouă ediție „Dolju-n bucate” a avut loc la Casa Universitarilor, o casă de patrimoniu din Centrul Istoric al Craiovei cu o gradină foarte frumoasă. Au fost invitate comunităţile din Bârca, Dăbuleni, Calafat, Ghidici, Izvoare, Giurgiţa, Greceşti, Forumul de Prietenie Româno – Macedonean din Băileşti şi Asociaţia Vlahilor din Bulgaria.

Ce-mi place de fiecare dată? Invitații sunt îmbrăcați în portul tradițional, povestesc cu drag despre satul lor și prezintă bunătățile pe care le-au adus.

Ce am descoperit pe mesele încărcate? Mâncarea oltenească, feluri vechi transmise din generație în generație. Pui în azmă, pâinea minţită, raci umpluţi, salată de vinete cu puţin usturoi şi ţelină, păpuşi de dragavei, raţă pe varză, murături, turtă în foi, gogoşi si multe altele.

Puțină lume știe despre racii din Oltenia, sunt niște ardei roșii care se înșiră pe ață și se pun la uscat. Se pregătește ciorbă de raci și mâncare de raci. Am gustat mâncare de raci și am întrebat-o pe Marga Chiurtu cum se pregătește. Se călește ceapă mai multă, apoi se pune pasta de roșii și se îngroașă cu făină. După ce s-a răcit, se umplu racii. O mâncare simplă, gustoasă, cu legume.

 

Raci uscați la Dolju-n bucate

Ce am mâncat pentru prima dată? Pui în azmă de la Dăbuleni, păpuși de dragavei de la Bârca și turtă în foi. Era mare aglomerație la masa celor de la Dăbuleni, toți întrebau cum se face puiul în azmă. Și aceasta este o mâncare simplă. Puiul întreg se pune la fiert, vreo 20 de minute și se pregătește un aluat de pâine. Într-o tavă se așază aluatul de pâine în jurul puiului. Se pune tava în vatră și toată grăsimea din pui intră în aluatul de paine. Atunci când scoatem din vatră, puiul este rumenit și are o aroma deosebită. Se servește cu un colț de pâine din tavă.

Pui în azmă la Dolju-n bucate
Pui în azmă la Dolju-n bucate

Marga Chiurtu mi-a dezvăluit cum se fac păpușile de dragavei la Bârca. Se așază mai multe foi de dragavei, una peste alta, se înfășoară cu ață și se prăjesc în tigaie. Se face saramură multă într-un castron și se pun păpușile de dragavei.

M-am întâlnit cu Alexandra Daniela Ilie, Andreea Melinescu, Laura Pumnea și am descoperit noi prieteni cu care voi păstra legătura, pe cei care au pregătit aceste bucate.

Am stat de vorbă cu Amelia Etegan, managerul Centrul Creației Populare Dolj, despre aceste mâncăruri simple, gustoase, care ar trebui să se regăsească în meniurile restaurantelor din Craiova. Artiști internaționali invitați la Festivalul Shakespeare, șefi de companii străine nu au descoperit mâncarea tradițională, gătită cu produse locale.

 

Dolju-n bucate
Dolju-n bucate

Articolele pe care le scriu sunt o invitație să descoperim și să promovăm gastronomia românească.

Voi ce evenimente culinare urmăriți? Ce bucate vă plac din Oltenia?

Foto: Alexandra Daniela Ilie, Centrul Creației Populare Dolj

Distribuie articolul:
Google+
http://mirelacoman.ro/pui-in-azma-papusile-de-dragavei-si-turta-in-foi-sunt-bucatele-din-dolj-pe-care-le-am-descoperit/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

Citește mai mult

Vinurile de la Crama Odobești și prietenii săi din Cetatea Băniei

În fiecare lună bloggerii din Craiova au întâlnire cu vinurile de calitate de la cramele consacrate din Romania acompaniate de branzeturi. Aceste evenimente fac parte din proiectul Brânzeturi cum se cu….Vin inițiat de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro. 

 

 

Vinurile sunt prezentate de proprietarul cramei sau reprezentanți ai acestuia, somelieri, degustatori. Am cunoscut oameni pasionati care doresc să împărtășească efortul uriaș pentru a obține vinuri de calitate.

Săptămâna trecută a avut loc un nou eveniment.

Pentru prima oara am fost invitați de reprezentantul unui magazin de vinuri. De obicei există o fractură de comunicare între cei care produc vinurile și clienți. Cei care vând vinurile nu se implică în organizarea unor evenimente în care să explice consumatorilor povestea lor.

Liviu Dorel Ionescu ne-a invitat la restaurantul Hotelului Rexton să cunoaștem vinurile de la Crama Odobești.

Am avut mai multe surprize. Vinurile au fost prezentate de Narcis Neagoe, absolvent al unui master dedicat vinurilor, din cadrul Facultății de Agronomie din Craiova. Sunt mulți absolvenți ai acestui master, dar foarte puțini își propun să pună în aplicare ce au învățat. Cunosc mai multi profesori care predau despre vinuri și m-am bucurat să cunosc un tânăr care vrea să aibă o carieră în domeniu.

 

A mai fost o surpriză. De obicei la fiecare eveniment participă și prietenii noștri sau cei care își doresc să fie alături de noi. Acum au participat mulți tineri pasionati de instagram. Nu știau despre vinuri, dar au fost curioși să afle.

În această atmosferă a început prezentarea vinurilor de la Crama Odobești, acompaniate de brânzeturile Delaco: Fetească Regală alături de Brie, Fetească Neagră și Cașcaval Sofia Delaco, Băbească Neagră împreună cu Grana Padano Delaco.

Vinul Fetească Regală prezentat este din 2013, un vin alb, sec și conține 12% alcool. Aromele plăcute de citrice și arome florale au atras comentariile noastre. Un soi autentic românesc, pe care putine crame l-au plantat.

Asocierea propusă pentru acest vin a fost Ile de France, o brânză brie, considerată regina  brânzeturilor după ce a devenit brânza preferată a regelui Charlemagne, în secolul al VIII-lea.

A urmat Feteasca Neagră producție din 2013. Feteasca Neagră, un alt soi autentic românesc, care necesită multă grijă în obținerea unui vin de calitate, este vinul pe care nu mă satur niciodată să îl descopăr.

În plus, acest vin prezentat sub brandul Ștefan cel Mare, a venit la întâlnirea cu bloggerii alături de o legendă. Marele domnitor întorcându-se dintr-o bătălie a poposit într-un sat. Într-o cârciumă, o tânără l-a servit cu „un vin roșu și bun” și o doamnă mai în vârstă i-a umplut paharul cu un „vin roșu cu un gust excepțional”. Ștefan cel Mare le-a dat vinurilor câte un nume: Feteasca Neagră și Băbeasca Neagră.

Feteasca Neagră este strălucitor, are arome de prune uscate și alte fructe roșii, în special mure.

Perechea acestui vin la degustare a fost Cascavalul Sofia de la Delaco. Cașcavalul este iubit de toti consumatorii. Unii spun că ar fi originar de prin sudul Italiei unde ar mai avea și azi ceva veri mai îndepărtati (mozzarella și caciocavalo). Alții menționează rădăcina cuvântului -“caș” care arată originile sale aromâne.

Cașcavalul Sofia de la Delaco este asocierea ideală cu Feteasca Neagră, are un gust ușor sărat și are o aromă fină.

Aceasta este combinația preferată din această seară. Pentru Feteasca Neagră aleg cuvântul magic: autenticitate. Pentru Cașcavalul Sofia aleg cuvântul magic poveste și pentru asocierea lor aleg: prietenie.

Băbeasca Neagră din 2013, un soi tradițional românesc cu arome de cireșe negre, asociat cu Grana Padano, o brânza maturată și cu o istorie veche de 900 de ani au încheiat această minunată seară.

Ce mi-a plăcut? L-am cunoscut pe domnul Liviu Dorel Ionescu, un om pasionat care vinde vinuri românești și se implică în promovarea lor, l-am cunoscut pe Narcis Neagoe, un tânar absolvent care și-a propus să promoveze vinurile, am aflat legenda vinurilor Feteasca Neagră și Babeasca Neagră și am avut alături ca de obicei brânzeturile foarte bune de la Delaco.

Distribuie articolul:
Google+
http://mirelacoman.ro/vinurile-de-la-crama-odobesti-si-prietenii-sai-din-cetatea-baniei/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

Citește mai mult