Skip to main content

Parfumul, o armă puternică a seducției

Dâmbovița împarte în două Bucureștiul. Pe marginea ei se plimbă în fiecare seară mii de îndrăgostiți ținându-se de mână.
Cei mai mulți sunt în zona Grozăvești, acolo este complexul studențesc Regie. Sunt 10.000 de studenți, sunt 10.000 de inimi care bat puternic, sunt 10.000 de inimi care se îndrăgostesc. Unii s-au îndrăgostit la prima vedere, alții clădesc în timp o relație frumoasă, sunt perechi care trăiesc furtunile geloziei și perechi care știu să spună IARTĂ-MĂ și să o ia de la început.
Am stat în căminul din Regie timp de 5 ani și am avut o colegă care iubea cu pasiune. Se îndrăgostea imediat și mereu apăreau aceleași probleme. Uita cât este ceasul, uita de școală și de programul pe care îl aveam în cămin. Când era îndrăgostită fredona tot timpul, stătea mereu în fața oglinzii și povestea despre EL. Călca toată ziua rochiile cele mai frumoase și cumpăra parfumuri.
După vreo șase luni relația se încheia și după alte șase luni se îndrăgostea iar. Era ca o flacără și pârjolea totul în jur.
 Întotdeauna schimba parfumul când începea o noua relație.

Parfumul are o putere magică, am învățat asta.

Ne-a molipsit pe toate, începusem și noi să cumpăram parfumuri și să discutăm despre ele. Îmi amintesc cu drag de anii aceia când mirosea întreaga cameră a parfum atunci când avea colega mea de cameră întâlnire, mi-e dor de serile în care ne povestea despre EL și despre chimia care se naște într-o relație.
De atunci, când mă gândesc la ea mă gândesc la PASIUNE și PARFUM. Colega mea s-a căsătorit după vârsta de 30 de ani, am păstrat legătura, e tot așa de veselă și pasională cum era și în studenție.
Mi-a telefonat că voi primi un pachet cu doua sticlute fermecatoare, Parfum Deeply Yours. Enrique debutează cu parfumul lui Masterbrand: Deeply Yours pentru El și pentru Ea, nu numai ca răspuns la cererea fanelor, dar şi pentru a sublinia importanţa atracţiei atât de desevidenţiate în versurile sale.
Enrique Iglesias
Enrique Iglesias

 

Enrique Iglesias
Enrique Iglesias

De ce îmi trimite? Pentru că îmi plac parfumurile, îmi place Enrique, îmi plac cântecele sale, textele pe care le
scrie și magnetismul pe care îl transmite in jur. Enrique Iglesias deţine recordul pentru locul 1 ocupat cel mai mult timp, adică 41 de săptămâni consecutive, în Bilboard`s Latin Songs Chart, cu piesa „Bailando”.

Enrique ne-a vrăjit. Nici nu am închis telefonul, că pachetul a sosit. Am fost atrasă de la început de culorile pastelate ale celor doua cutii. Parfumurile Deeply Yours,pentru El și pentru Ea m-au cucerit de când le-am văzut.
E obligatoriu să le ai pe amândouă și să le ții alături. Parfumul este o armă puternică a seducției. Si noi, fetele, suntem toate vrăjite.
I will be…deeply yours for ever!
Articol scris pentru SuperBlog.
Distribuie articolul:
Google+
http://mirelacoman.ro/parfumul-o-arma-puternica-seductiei/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *