Skip to main content

Sirena Dunării și bloggerii vestiți

A venit toamna și am
sărbătorit venirea ei cu prietenii. Este ce-a de-a noua întâlnire a bloggerilor
din Craiova în cadrul proiectului Brânzeturi cum se cu…Vin, un proiect inițiat
de Asociatia Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro.
Costel Cainamisir, directorul comercial de la Vinarte ne-a invitat la
restaurantul Epoca, o locație elegantă din Craiova, să ne prezinte cele mai
renumite vinuri, vinurile de top ale cramelor Vinarte.

În acest restaurant
întâlnești foarte des manageri din SUA, Olanda și Italia care au afaceri în
Craiova. Sunt deseori împreună cu partenerii lor de afaceri și în week-end vin
cu familia. Prezența vinurilor de la cramele Vinarte în  Restaurant
Epoca
arată prestigiul și calitatea lor.
 În această frumoasă locație, Costel
Cainamisir ne-a făcut o mare surpriză. Achim preşedintele Federației
Somelierilor din România era acolo, pregătea vinurile și ne aștepta. Pe Achim
îl cunosc de multi ani și te cucerește cu felul în care vorbește cu fiecare în
parte și spune pe înțelesul oricui povestea vinului. 

Alături de sticlele de vin
erau aranjate frumos brânzeturile şi eram curioasă să le descopăr. Toată
blogosfera știe că ne plac brânzeturile Delaco, ele însoțesc vinurile din
Oltenia la fiecare eveniment. Evenimentul a fost foarte bine organizat, au fost
pregatite mai multe mese de 4 persoane și o masă mare pentru 12 persoane. Ne-am
aşezat fiecare la masă și a început povestea celor 7 sortimente de brânză
Delaco şi a vinurilor de top de la VINARTE.

Am început călătoria cu vinurile albe, Cuvee d’Excelence Sauvignon Blanc
alături de Mozzarella Fresca și Cuvee d’Excellence Riesling Italian împreună cu
Camembert. 

Am povestit despre asocierea vinurilor cu brânzeturile, am făcut
fotografii și ne-am pregătit pentru momentul important al serii, întâlnirea cu
vinurile rosii renumite și o surpriză, un vin unic în România. A urmat Nedeea
și Cașcaval Sofia, după aceea Prince Mircea Merlot asociat cu Emmentaler,
Castel Bolovanu Cabernet Sauvignon cu Emmentaler și la final renumitul Soare
Cabernet Sauvignon asociat cu Brie. 

Atâtea vinuri extraordinare au creat o
atmosferă foarte frumoasă, discuții despre culoarea vinului și condițiile de
păstrare în baric. 

Finalul serii a marcat întâlnirea cu Sirena Dunarii –
Riesling Italian dulce din 2001 alaturi de Gran Bavarese. Este pentru prima data
când am gustat un vin vechi de 15 ani, un vin dulce care se obține foarte rar
în funcție de climă și care necesită o tehnologie specială. Sirena Dunării, invitatul special al serii.

Nedeea
alături de cașcavalul Sofia este alegerea mea din această seară. Nedeea este produs şi îmbuteliat la Crama Stârmina, obținut
din soiurile Feteascã
Neagrã, Negru de Drãgãşani, Novac. 
Am ales acest vin
pentru că admir pasiunea acestui producător de a păstra și promova
soiurile românești și nu am întâlnit până acum acest asamblaj. Mi-a plăcut
culoarea rubiniu intens și buchetul intens al vinului. Se vede grija enologului
de a pune in valoare aceste soiuri. Cuvântul ales este tradiție.
 
 Mi-a plăcut și asocierea lui cu un cașcaval
românesc, un brand Delaco, Cascaval
Sofia
. Este cel mai apreciat cașcaval Delaco, ți se topește
în gură. Poveste este cuvântul ales pentru acest cașcaval. Pentru asociere
cuvantul ales este pasiune.

Ce mi-a plăcut mult la acest eveniment? Mi-a plăcut
fiecare vin în parte povestit de Achim, mi-a plăcut conceptul evenimentului, să
cunoastem vinurile de top de la Vinarte, sa învățăm să le asociem cu
brânzeturi, mi-a plăcut felul cum a fost făcută prezentarea de Achim și Costel
Cainamisir și mi-a plăcut locația aleasă.

Seara s-a terminat târziu, după
terminarea degustării am continuat pe terasă alături de un pahar de vin.

Ce
mi-a plăcut cel mai mult? Sirena Dunarii. Cred că merită un proiect special.

Citește mai mult

Brânzeturile Delaco cum se … cuVINARTE

Ştie toată blogosfera că ne plac brânzeturile DELACO. Participăm la SuperBlog şi scriem despre ele. Acum brânzeturile Delaco au poposit în Craiova să ne povestească despre modurile în care se combină cu vinurile din Oltenia.
 Brânzeturi cum se … cu Vin, este numele evenimentului organizat de Daniel Botea şi Alin Sintimbrean în fiecare lună în restaurantele din Craiova. Prima călătorie a avut loc la restaurantul Le Baron, ne-au însoţit vinurile de la Crama Stârmina, o podgorie din judeţul Mehedinţi. Sunt vinurile VINARTE.

Când am ajuns la restaurant am avut marea bucurie să îl întâlnesc pe Laurenţiu Achim, preşedintele Federatiei Somelierilor din România, pe care îl cunosc de mulți ani. Alături de el erau Iustin Urucu, enologul şef de la Vinarte şi Costel Cainamisir, National Sales Manager Vinarte.

Brânzeturile erau frumos aranjate şi eram foarte curioasă să le descopăr. Unele le cunoşteam, dar erau şi brânzeturi pe care nu le gustasem vreodată.

Ne-am aşezat fiecare la masă şi a început povestea celor 7 sortimente de brânză Delaco şi a vinurilor propuse de somelierul Laurenţiu Achim. Prima dată a venit Mozzarella Fresca de la Delaco alături de Sauvignon Blanc- Terase Danubiene. Îmi place mozzarella și îmi place Sauvignon Blanc.

Am povestit, unii au pus întrebări, am început să facem poze și ne-am trezit pe masă cu Emmentaler alături de Tămâioasă Românească. Emmentaler-ul este cașcavalul care este cunoscut pentru găurile foarte mari și gustul foarte bun. Tămâioasa Românească este un soi tradițional romănesc care obține multe medalii în concursurile internaționale. Nu am întâlnit pînă acum această combinație, dar mi s-a părut interesantă.

Călătoria în lumea brânzeturilor a continuat și am discutat despre Franta și pasiunea francezilor pentru brânzeturile de calitate. Am servit  Petit Camembert-Ile de France de la Delaco și  Rose Terase Danubiene. Unii cunoșteau acest sortiment, îl serviseră în Franța și îl cumparau și în România. Asocierea a fost foarte interesantă. Pe mine m-a atras și culoarea Rose-ului, așa că am discutat despre vinificarea lui cu Iustin Urucu, enologul şef VINARTE şi Costel Cainamisir, National Sales Manager VINARTE.

Am continuat cu un alt sortiment de brânză cu Rose și mi s-a părut interesant să învățăm să asociem mai multe sortimente de brânză la acelasi sortiment de vin. Rose şi Brie au bleu-Ile de France.

După Rose au urmat vinurile roșii. Am servit caşcaval afumat și Fetească neagră. Cașcavalul afumat este cunoscut de toți românii și Feteasca Neagră este un sortiment tradițional românesc. Și la Feteasca Neagră am admirat foarte mult culoarea. Abia aștept întâlnirile viitoare să vedem ce brânzeturi vom servi alături de Feteasca Neagră. Grana Padano şi Negru de Drăgăşani a fost cea mai mare surpriză. Nu cunoșteam nici această brânză și acest sortiment de vin îl cunoșteam doar din auzite. Am spus și celorlalți bloggeri, sunt curioasă să văd și aceste sortimente în ce combinație le vom gusta la viitoarele întâlniri.

La final pe masă și-a făcut loc celebra brânza cu mucegai albastru Roquefort-Ile de France, Delaco şi Merlot-Terase Danubiene de la VINARTE.

După aceea am povestit, am cerut informații și am stat de vorbă cu
gazda. Atmosfera a fost foarte plăcută și am primit deja o invitație în
anul 2016 la crama VinArte.

Luna viitoare voi participa alături de
bloggerii de la Asociatia Bloggerilor Olteni la un alt eveniment
Brânzeturi cum se … cuVin.

Citește mai mult