Skip to main content

Craiova are culoare

Un obiect devenit simbol universal, “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală“  a revoluţionat domeniul mijloacelor de scris punând la dispoziţia oamenilor un instrument deosebit de util: stiloul.
Inventatorul său, Petrache Poenaru , și-a făcut studiile în Craiova și este fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova.
În onoarea acestui cunoscut matematician, inginer și inventator, în Piața ”Mihai Viteazul” a fost amplasat un stilou cu dimensiunea de 6 metri înălțime și 80 centimetri grosime.
Casa de Cultură Traian Demetrescu, organizatorul proiectului „Izvor de culoare – Petrache Poenaru„, a pus la dispoziția publicului o pânză de 200 mp și fiecare participant a fost invitat să picteze pe pânză folosind stilouri umplute cu diverse culori .
Proiectul a fost realizat cu sprijinul artiștilor locali Lucian Irimescu (artist vizual) și Roberta Ionescu (artist vizual). Toate mesajele și desenele au fost o invitație adresată craiovenilor ”Dăruiește un gând Craiovei” și ”Lasă urme de culoare”.

 

 

 

 

 

 

Un alt eveniment deosebit care a cuprins întregul oraș în luna august 2014, a fost Festivalul “Puppets occupy street”, când papușile din toată țara au venit în Craiova să se prezinte copiilor ascultători din Capitala Păpușilor.
Va fi și anul acesta în luna august și îi invit de acum pe toti copiii să își tragă parinții de mînecă și să vină alături de “Teatrul de Papuși Colibri”.
Festivalul „Puppets occupy street” a început cu o paradă în care copiii au însoțit păpușile gigant de aproape 5 metri, au aplaudat și au recunoscut toate personajele.

 

 

 

100 de artiști și peste 400 de păpuși au ocupat întreg orașul în perioada 25 august -1 septembrie 2014. Au
fost prezentate 85 de evenimente  în parcurile, cartierele și  instituțiile de cultură din Craiova. Păpusile
gigant de 5 metri au fost comandate în Romania, spectacolele prezentate au fostdin literatura română.

Conceptul evenimentului constituie o provocare pentru evenimentele viitoare destinate copiilor, este un eveniment cu viață lungă, un eveniment care va atrage vizitatori de peste tot, care vor veni cu drag în Craiova Culturală.

Nu știu dacă mai există undeva în România, dar în centrul orașului Craiova, într-o statie de autobuz, o fată cu umbrela te face să zâmbești.
Și în restul orașului sunt peste tot statui, în centrul orașului, în gară, la aeroport, la universitate.
Proiectul „Craiova cotidiană prin statui“ cuprinde zece statui. Toate lucrările sunt realizate de artistul plastic Valentin Duicu, artist care a participat la „Simpozionul Naţional de Sculptură Drumuri Brâncuşiene“.

 

O emblemă culturală a orașului Craiova este „Festivalul Shakespeare”.

Are loc din doi în doi ani și a ajuns acum la a 10-a ediție. Are 20 de ani în spate.Toată
lumea îl cunoaște pe Emil Boroghină, fondatorul acestui Festival.

Am avut onoarea să vorbesc acum cateva luni cu domnul Emil Boroghină și mi-a spus că în prezent este foarte ocupat cu pregătirea “Festivalului Shakespeare” din 2016.

 

 

Anul trecut alături de alte companii de teatru de renume mondial.a fost invitat “Teatrul Globe” din Londra.
Spectatorii au umplut spațiul, au stat pe scaune , pe scări, la balcon, îi vedeai peste tot.

 

Evenimentele culturale se desfașoară peste tot, este plăcut să strabați orașul. Anul trecut în luna iulie în toate cartierele am asistat plini de emoție la o “magie”, a fost “Magia Paganini” cu marele violonist Răzvan Stoica și orchestra de cameră a “ Filarmonicii Oltenia”.

 

Copiii care au fost atunci la spectacol, vin acum împreună cu părinții în fiecare week-end la filarmonică, pentru că magia continuă.
Proiectul “Filarmonica Alternativ” organizează ateliere în care copiii cunosc instrumentele muzicale și participă la concursuri.

 

 

 

 

Filarmonica Oltenia din Craiova a aniversat 111 ani și ne invită în perioada octombrie 2015 -mai 2016, la evenimentul
cu participare internatională “Stagiunea Europa”.
Fiecare țară din Uniunea Europeană va prezenta în fiecare săptămână concerte la care participă un dirijor și soliști din țara respectivă.
Vor fi evenimente în sala de concerte și în centrul vechi, vor fi transmisii live și ambasadorii tuturor acestor țări susțin proiectul și vor veni în Craiova.Este un eveniment unic….în cea mai frumoasă filarmonică din țară, o filarmonică aflată în centrul orașului, plină de culoare și cu geamuri înalte de unde ne privesc marii muzicieni.

 

 

 

Sunt foarte multe evenimente culturale, inovative, de nivel internațional, care aduc bucurie artiștilor și spectatorilor.
Evenimentul international „Stagiunea Europa” este un eveniment unic, un eveniment care demonstrează capacitatea de a organiza evenimente demne de o Capitală Culturală Europeană.

Craiova  de azi arată că merită să obțină titlul „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021„.

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” ne-a invitat să scriem despre evenimentele culturale din Craiova. Am participat la aceste evenimente și vă aștept la TRADEM, în fiecare marți la ora 18 la Proiecte Blogoslovite.

Craiova are culoare

Surse foto: Casa de Cultura Traian Demetrescu,Teatrul de Papusi Colibri,Filarmonica Oltenia, Vlad Dragulescu, fotografii proprii

 

 

Citește mai mult

Bloggerii și prietenii lor ascultă … “Primăvara HOINARă”

Când eram copil mi-am dorit o chitară. Aveam o profesoară foarte severă, dar îmi plăcea muzica folk, așa că nu lipseam de la ore. Mai târziu am constatat că și băiatul meu și-a dorit o chitară de la Moș Crăciun. Chitara reușește să aducă în jurul ei oamenii buni, indiferent dacă sunt copii sau adulți.
Acum a venit primăvara și Marius Matache împreună cu chitara lui ne invită să sărbătorim împreună 11 ani de la primul său concert. Marius Matache a pornit în cel mai important turneu al său, un turneu în 11 orașe (București, Brașov, Bistrița, Mediaș, Timișoara, Craiova, Onești, Roman, Suceava, Gura Humorului, Piatra Neamț).

 

 

Marius Matache este doctor în chimie, cercetător în chimia mediului, cantautor folk, redactor ForeverFolk.com, co-fondator JazzCulture.ro și blogger. Albumul “Primăvara HOINARă” este cea mai mare provocare a carierei , după albumul “HOINAR prin Piața Matache”.

 

Îi invit pe toți prietenii la acest concert care are un concept interesant: participi la un eveniment alături de bloggeri, la un concert folk susținut de un blogger. Eu merg pentru prima dată să îl ascult pe Marius Matache cu prietenii mei, care au partcipat la concertul dedicat albumului “HOINAR prin Piața Matache”.
 
Marius Matache are multi prieteni pe care o sa îi întâlnim în acest turneu. La concertul de la Teatrul Mignon îl va avea alături pentru câteva piese, pe Berti Barbera, un muzician care nu are nevoie de nici o prezentare. De asemenea, Cristi Mihai. La Craiova, invitată este o tânără foarte talentată, Theea Sarah, revelația concursului de la Alba Iulia din 2013.
Marius Matache a fost in Craiova, publicul îi cunoaște cântecele și în plus…… îl susțin toți bloggerii. Dacă sunteti din Oltenia, Marius Matache vă așteaptă în Craiova, vineri 13 martie la “Casa de Cultură Traian Demetrescu”, în “Salonul Medieval”, de la ora 18:00. Intrarea este liberă și după concert vom povesti despre muzică, tineri și bloggeri…..la un pahar de vin oferit de sponsorul turneului, Domeniile Sâmburești.
Vă aștept la concert și pînă atunci vă invit să vedeți ce frumos e să fii “HOINAR prin Piața Matache”.

 

 

Citește mai mult

# Zer0 Discriminare

Pasiunea studenților din “Asociația Tineretul ONU –
filiala Craiova” de a se implica în proiecte inter- culturale destinate
comunității, prin care abordează teme de actualitate pe plan mondial, este
apreciată de ONG-urile din Craiova și de instituțiile de cultură. 
Zer0 Discriminare, ne oferă posibilitatea de a
discuta despre fenomenul stigmatizării și discriminării în România și în lume. Împărtășirea
propriilor experiențe trăite în România și în străinătate ne permit să găsim
soluții în vederea creșterii gradului de
toleranţă
, egalitate și respect și să conștientizăm importanța dezbaterilor în comunitate despre drepturile fundamentale ale omului.
 

Invitații evenimentului sunt din America, Afganistan
și Uzbekistan. Aceștia vor vorbi despre discriminarea atât din țara lor cât și
din România, despre diferențele și similitudinile care există între aceste țări.
“Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova” organizează acest eveniment în 28 februarie, orele 14 la  “Casa de Cultură Traian Demetrescu. Intrarea este liberă.
Asociația Tineretul ONU din România 
este o organizație neguvernamentalã, ale cărei scopuri sunt promovarea, încurajarea
valorilor și activităților ONU în rândul tinerilor români. Filiala Craiova
a fost înființată cu scopul de a ajuta la promovarea acestor valori prin
intermediul evenimentelor și proiectelor pe care le implementează.


Citește mai mult

Vocea Bloggerilor este ascultata…

 

Craiova poartă haine de gală în ianuarie.

Nici nu mai respiri, timpul s-a oprit. Emil Boroghină recită “Luceafarul” pe scena “Filarmonicii Oltenia”, alături  de “Corala Academică” dirijată de Manuela Enache și acompaniat la pian de Corina Stănescu.

 

 În sală sunt multe grupuri de studenți, familii de tineri cu copii și adulți atrași de magia poeziilor lui Eminescu.
Noi, bloggerii, ne-am anunțat unul pe altul și ca de obicei ne-am adunat la “fără un sfert”, pentru că toți știm că la ora19 încep spectacolele la Filarmonică.
Avem tablete, telefoane, camere foto și fiecare la începutul spectacolului transmite informații și fotografii pe Facebook #‎craiovabloggers  ‪#‎craiovaculturala ‪#‎filarmonicaoltenia, Twitter și în alte rețele.
În pauză răspundem la comentarii și atașăm poze din concert.Sfârșitul spectacolului vine cu multe aplauze și după aceea, noi ne adunăm în holul Filarmonicii să mulțumim gazdelor și să povestim.
Știați că în Craiova este cea mai primitoare Filarmonică din Romania?

 

Am avut onoarea să îl întâlnim după spectacol și pe domnul Emil Boroghină și să îi mulțumim.
I-am povestit ce facem și ne-a spus că deja au început pregătirile pentru “Festivalul Shakespeare 2015”.
Emil Boroghină, este director fondator al “Festivalului Internaţional Shakespeare” și preşedinte al Fundaţiei „William Shakespeare” din Craiova precum și vicepreşedinte al “Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare”.
Ziua următoare, prietena noastră Xaara care scrie atât de frumos ne-a făcut o surpriză. Nimeni nu știa
de intenția Xaarei de a expune la “Casa de Cultură Traian Demetrescu”.
Expoziția de pictură “Daimon-Eidolon” prezintă tablouri inspirate din viața de zi cu zi, din cărțile pe care le-a citit sau din filme.
Daimonul este forța care ține de noi, dar se află practic în exteriorul nostru. Grecii îl asemuiau zeilor, fiind pe jumătate înlănțuit de trup, unde își are loc Eidolon, eu-l inferior.
Daimonul îl ghidează pe Eidolon, care fiind legat de trup, este mult mai predispus trăirilor lumești și se abate adesea de la drumul destinat.
În viziunea românilor, Daimonul este spiritul creației, care dă acea atingere, acea scânteie. Nu o muză, cât o viziune inedită.
Am început să punem întrebări, să ne alegem tabloul preferat și să facem poze.

 

În 21 ianuarie am fost din nou la Filarmonică. Muzică de cameră: o vioară, un violoncel și un pian. Tinerii muzicieni Alexandru Marian, Bogdan Postolache și Răzvan Victor Dragnea ne-au oferit o seară specială și dupa concert
am mers să stăm de vorbă și să facem fotografii.

Am comunicat și cu prietenii ca de obicei ‪#‎craiovabloggers   #‎craiovaculturala    #‎filarmonicaoltenia, paginile noastre de FB,pagina create de grupul nostru Craiova Capitala Culturala Europeana 2021.

 

Peste două zile, 23 ianuarie 2015, la Filarmonica Oltenia am avut întâlnire în cadrul spectacolului ”Visuri de iarnă” cu maestrul Seo (Coreea de Sud), violonistul Radu Dunca și Orchestra Simfonică a Filarmonicii.

 

 

Duminică, 25 ianuarie la ora 19 a fost Blog-meet. Am stabilit proiectele din 2015.
Azi 30 ianuarie suntem iar la Filarmonica. Am intalnit si elevi care vin singuri la concert.

Oameni frumoși alături de artiști, în Craiova, o capitală a culturii.

 

 

Citește mai mult

Guy Jennigs și „Drumuri brâncușiene”

Brâncuşi a petrecut şase ani din adolescenţă la Craiova, fiind elev bursier eminent la Şcoala de Arte şi Meserii.Foaia matricolă cuprinde numai note de 9 si 10 și arată că a absolvit în patru ani în loc de 5.
Această școală poartă numele marelui sculptor, la intrare există șase grinzi din lemn ce provin din atelierul lui Brâncuși de la Paris și un muzeu în care se păstrează numeroase obiecte ce au aparținut artistului.
Turiști și specialiști din intreaga lume sunt interesați de locul în care Brâncuși s-a format.Din ce în ce mai mulți vin să viziteze Craiova și să participe la evenimente dedicate marelui sculptor.

 

Muzeul de Artă găzduiește 6 opere ale lui Brâncuși: Cap de fată (Orgoliu), Cap de copil, Sărutul, Coapsa, Împăratul roman Vitellius și Domnișoara Pogany (copie dupa cea din colecția Storck-Botez).

Orașul s-a îmbogățit în ultimii ani cu sculpturi care reprezintă o carte de vizită a capitalei Olteniei.Simpozionul Internațional de Sculptură “Drumuri brâncușiene” organizat de Casa de Cultură Traian Demetrescu înfrumusețează orașul.La ediţia din 2014 au luat parte opt sculptori din cinci ţări.

Timp de o lună, artiștii au prelucrat blocuri de piatră de Vratza, având ca temă opera lui Marin Sorescu.Materialele de promovare au fost realizate de un student la Graphic Design din Grecia care este pasionat de opera lui Brâncuși.

Casa de Cultură Traian Demetrescu se află în Centrul Vechi al Craiovei și are o gradină foarte frumoasă, așa că turiștii pot poposi acolo să ceară informații sau să stea de vorbă cu Cosmin Dragoste, managerul instituției.

 

Guy Jennigs, director al Departamentului Artă Modernă și Impresionistă de la Casa de licitații Cristie’s, New York, a venit în februarie 2014 pentru prima dată în România să îi descopere originile şi spiritul marelui sculptor modern Constantin Brâncuși.

„Pentru mine, vizita la Craiova este o nouă experiență și totodată o mare provocare. Am fost interesat foarte mult în ultimii ani de activitatea lui Brâncuși și simt că am înțeles complet spiritul artistului, spiritul omului”, a precizat Guy Jennigs.

 

 

Citește mai mult