Skip to main content

Tradiție și autenticitate – Corcova Roy & Dâmboviceanu Winery și Savencia

Bloggerii din
Craiova celebrează vinurile de la Corcova Roy & Dâmboviceanu
Winery și brânzeturile renumite de la de la grupul francez Savencia, brânzeturi distribuite de compania
Delaco. 

Gazdele de la Temple Bar, o locație renumită din Craiova, ne-au
întampinat cu mare bucurie. Masa de la intrare era frumos aranjată cu toate
produsele care urmau să fie prezentate.

Proiectul # Brânzeturi cum se
cuVin este nu numai o întâlnire cu brandurile prezentate dar și cu
reprezentanții lor care ne oferă multe detalii și informații despre gastronomie
și vinuri. 

Pe Șerban Dâmboviceanu l-am întâlnit la un târg de vinuri în
București și știam cu câtă pasiune povestește despre lumea vinurilor. Pe
Gabriel Miloș, reprezentantul companiei Delaco nu-l cunoșteam, dar am văzut de
la început că îi face plăcere să fie alături de noi.

  

Podgoria Corcova este recunoscută din secolul al XVI-lea. Printr-un act
din 1 iulie 1594, Mihai Viteazu banisor de Strehaia întărește lui Necula două
vii la Corcova, iar printr-un altul din 8 iulie 1596, întărește lui Radu al
doilea paharnic, ocine și vii în Jirov, Cernaia, Cotoroaia și Valea Bună. La
sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a sec. al XX-lea a cunoscut
perioada sa de glorie ca moșie a Bibeștilor. Prințul Anton Bibescu a angajat un
tânăr agronom francez pentru a se ocupa de podgorie, Aristoteles Sauget. Acesta
a obtinut rezultate spectaculoase și a reușit să facă cunoscut Cabernetul
Sauvignon de la Corcova.

În vara anului 2005, firma Roy & Dâmboviceanu a
cumpărat aproximativ 60 hectare plantate cu viță de vie din moșia familiei
Bibescu. Ulterior, a solicitat o finanțare pentru înlocuirea viței de vie îmbătrânite
și replantarea cu soiuri de calitate superioară: Cabernet Sauvignon, Merlot,
Syrah, Pinot Noir, Muscat Ottonel și Chardonnay. Cu excepția Syrah-ului,
soiurile au fost cultivate la Corcova de pe timpul moșiei Bibeștilor, fiind
incluse în soiurile autorizate DOC Mehedinți-Corcova. 

 

 Grupul francez Savencia, unul dintre cei mai mari
producători la nivel mondial de pe piața de lactate, oferă branduri renumite
precum Bergader, Castello, Ile de France, Zott, Arla, Joya sau Milkana, atent
selecționate și produse dupa rigori stricte pentru a oferi cea mai înaltă
calitate.

Branzeturile prezentate la acest eveniment au fost : Mozzarella
Fresca, Petit Camembert, Maasdam, Emmentaler, Grana Padano, Roquefort. Aceste
brânzeturi sunt acompaniate întotdeauna de frunze de busuioc, merișoare,
stafide și aceste combinații sunt foarte interesante. 

Mozzarella și Camembert
de la Delaco sunt brânzeturile care sunt asociate cu vinurile albe. Am învațat
deja și am facut un cadou de curând, un Camembert de la Delaco și un
Chardonnay.  

Pornind de la gusturi delicate către
gusturi puternice, de la sec la dulce au fost prezentate următoarele asocieri:
Mozzarella fresca și Sauvignon Blanc, urmată de Petit Camembert-Ile de France și Corcova Reserve, Chardonnay.

După aceea o propunere
interesantă Maasdam și Corcova Rose, a deschis prezentarea vinurilor roșii. Corcova Reserve, Pinot Noir alături
de Emmentaler, urmată de Corcova Reserve, Cuvee Racoveanu (Cabernet &
Merlot) și Grana
Padano, iar la final, o brânză cunoscută în toată lumea alături de un vin desert, am servit Roquefort-Ile
de France și Corcova, Dessert.

Alegerea mea din această seară este Grana Padano și Corcova Reserve, Cuvee Racoveanu (Cabernet & Merlot). 

 Acest cupaj este tipic bordelez, expresiv, arome ușor de înțeles, de
marmeladă și gem, împreună sunt mai bune decât separate. Un vin bine structurat, corpolent,
cu taninuri ce evoluează în timpul învechirii, conferindu-i echilibru. Are culoarea
roșu intens cu tente puternic violacee. Cabernet și Merlot care sunt produse în
Oltenia sunt specifice acestei zone, sunt vinuri care poartă amprenta locului. Senzația sugerată este autenticitate.

 Grana Padano este renumită pentru
rețeta sa, rețeta de preparare datează din secolul 12 și a fost perfecționată  de-a lungul secolelor ca o modalitate de a
păstra pe termen lung laptele. Este din lapte de vacă nepasteurizat și are un
gust fin, dulceag, usor sărat. Textura este granulată,aromele sunt de arome de
alune și nuci. Se spune că această brânză are două suflete: este un produs de
bază în bucătăriile stilate a nobilimii dar și un ingredient fundamental al
bucătăriei de zi cu zi a țăranilor. Senzația sugerata este finețe.

Senzația asocierii este perfecțiune.

Ce mi-a plăcut ? 

L-am cunoscut pe Gabriel Miloș, reprezentantul companiei Delaco, am pus
întrebări și ne-a promis că va avea și alte propuneri în evenimentele
următoare. M-aș bucura să participe la toate evenimentele noastre, avem de
învățat. 

Șerban Dâmboviceanu ne-a
învățat care este asocierea corectă a vinului cu mâncarea: vinul care însoțește
mâncarea trebuie să nu îi acopere gustul. Amplitudinea aromatică a vinului să
fie sub cea a mâncării. Am aflat că lucrurile evoluează odată cu nivelul de
trai, dacă ne permitem delicatese învățăm repede, evoluțiile gustului sunt
aceleași. Ca notorietate nu ne știe nimeni, notorietatea crește prin vârfuri. 

M-am bucurat să aflu că vinurile de la Corcova Roy & Dâmboviceanu Winery se
găsesc în Varșovia într-un restaurant cu doua stele Michelin. 

Ce ar trebui
făcut? Guvernul ar putea să îi ajute mai mult pentru promovarea vinurilor românești în străinătate.

  

Toată lumea a spus că a fost cel
mai interesant eveniment. 

Ce urmează? Sper să aflăm în continuare cât mai multe
informații despre brânzeturi și despre asocierea lor cu vinurile. 

Sper să
mergem la Corcova, să contribuim și noi la comunicarea proiectelor companiei și
să inițiem impreună un proiect special al bloggerilor.

Distribuie articolul:
Google+
http://mirelacoman.ro/traditie-si-autenticitate-corcova-roy/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

4 păreri despre “Tradiție și autenticitate – Corcova Roy & Dâmboviceanu Winery și Savencia

  1. Felicitari Mirela, pe 3 a fost si ziua mea. Stiu de vinurile din Oltenia si ma bucur ca le promovati. Poate as putea sa ajut si eu la promovarea de aici din Germania. Doamne ajuta

  2. Bun articol. Când mă gândesc cate lucruri bune de mâncat și câte vinuri de valoare se produc în România, mă gândesc ce ne sclifosim, unii dintre noi, cu cine știe ce brânză Rockefort, sau cum se cheamă brânza aceea despre care pomenea Jerome K. Jerome, in,, Trei într-o barcă… ". Asta e. E bine să mâncăm românește. Să bem un pahar de vin romanesc. Felicitări pentru articolul dumneavoastră.

  3. Multumesc, sunt multe branzeturi romanesti putin cunoscute. Sunt invitate la Festivalurile Internationale dar nu sunt promovate.Voi scrie in continuare.Multumesc pentru aprecieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *