În luna ianuarie, am primit invitația să ne alăturăm unui proiect multicultural destinat cetăților fortificate din judetul Brașov. Sunt Președinta Asociației Ecologice GAIA (Zeita Pamintului) din Craiova și împreună cu colegii mei am inițiat în 2014 proiectul E-NATURE destinat promovării Depresiunii Horezu.
Am colaborat cu “Asociația Cocoșul de Hurez”, ”Asociația Autentic Românesc”, am fost în casele olarilor, am mers la Mânăstirea Hurezi, Mânăstirea Bistrița, am fost în Parcul National Buila-Vânturarița, am discutat despre gastronomia tradițională și în final am făcut calendare pe care le-am oferit companiilor din Craiova.
Horezu
Unul dintre aceste calendare a ajuns in Germania, la un ONG, așa că ne-am trezit cu invitația de a face parte în 2015 dintr-un proiect internațional. Tema este foarte interesantă “Bisericile fortificate din Prejmer, Hărman și Sânpetru”.
Proiectul implică participanți din Germania, Austria și România. Îmi place aceasta temă și mai ales abia aștept să vizităm împreună aceste biserici și dupa aceea să discutăm cum sunt promovate obiectivele turistice în Germania
și Austria și ce finanțări atrag ONG-urile pentru a iniția asemenea proiecte.
Bisericile fortificate au fost ridicate odată cu venirea Cavalerilor Teutoni în Ţara Bârsei.
Biserica fortificata din Prejmer– In 1211 este prima atestare documentară, printr-un document adresat de Andrei al II-lea către cavalerii teutoni.Prin acest document li se acordau cavalerilor teutoni drepturi asupra râului Tarlung,în împrejurimile acestuia se naște localitatea Prejmer.
Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Hărman – prima atestare documentară o constituie actul de donație datat în 1240.
Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Sânpetru– Sânpetru a devenit așezare locuită datorită „grupului celor 100 de prejmereni”. Aceștia erau coloniști și cavaleri teutoni care s-au mutat pe aceste locuri venind dinspre Prejmer. Sub numele de Mons Sanctis Petri, satul este pomenit de abia la 1240.
Partenerii noștri din Germania, inițiatorii proiectului “Bisericile fortificate din Prejmer, Hărman și Sânpetru”, au apreciat locația pe care am ales-o la Horezu în care ne-am desfășurat activitățile și am mâncat mâncare specifică zonei și ne-au rugat să găsim o pensiune care să ne găzduiască 5 zile și în care să putem servi preparate din gastronomia românească.
Am început să caut informații pe internet….Cazare Brasov, Team-building Brasov, Pensiuni Brasov.
Mi-am aminitit că am cunoscut la Forumul National al ONG-urilor, un trainer din Brașov care a organizat multe sesiuni de teambuilding pentru companii. Am căutat cartea lui de vizită și în 10 minute m-a convins. Vom merge la „Complexul Tursitic 3 Stejari”.
Complexul Turistic 3 Stejari, este un complex turistic de 4 stele situat în Timișul de Jos, în apropiere de Brașov, lângă drumul național DN1.Cunosc zona, este spectaculoasă și merită să fie vizitată de străini. Complexul are un nume atât de frumos pentru ca trei stejari seculari sunt chiar pe domeniul pensiunii. Sunt disponibile 55 de locuri de cazare, în 14 camere duble, 4 camere triple și 3 apartamente.
Restaurantul Stejarii are 60 de locuri, cu acces la o superbă terasă situată în curtea interioară a complexului, lângă iazul cu păstrăvi.Dacă sunt păstrăvi, e clar că bucătăria românească este la ea acasă. Poți comanda mâncăruri specific zonei.
Un team-building de 5 zile… în fiecare zi vom pleca sa vizităm Bisericile Fortificate, după-amiaza vom avea dezbateri și seara vom sta în jurul focului.
wow! arata extraordinar 😀 vreau si eu, luati-ma si pe mine :)) stiu stiu trebuie sa imi fac blog :)) oricum chiar mi-as dori sa stau macar 2 zile acolo si cu prima ocazie o sa ma duc 😀 si asa nu am mai vizitat Brasovul de cand aveam 15 ani
Frumos loc, abia astept sa ajung la Gala!
Cu atatia bloggeri acolo…o sa fie si mai frumos.
Arata super, sper sa am ocazia sa il vizitez cat mai curand!
Asa este,poti sa iti petreci cateva zile acolo.
Vin si eu sa facem o Gala SuperBlog pe cinste!
Bineinteles.
wow! arata extraordinar 😀 vreau si eu, luati-ma si pe mine :)) stiu stiu trebuie sa imi fac blog :)) oricum chiar mi-as dori sa stau macar 2 zile acolo si cu prima ocazie o sa ma duc 😀 si asa nu am mai vizitat Brasovul de cand aveam 15 ani
Trebuie sa iti faci blog si sa te inscrii la SuperBlog.
Foarte frumoase proiectele în care vă implicați! Mult succes și inspirație în toate!
Multumesc si sper sa ne intalnim sa povestim.