5000 de puieţi de salcâm înseamnă Mai Mult Verde
Asociaţia Mai Mult Verde a iniţiat un proiect care promovează beneficiile voluntariatului pentru mediu în rândul persoanelor private de libertate din Penitenciarul Craiova , Penitenciarul pentru Minori şi Tineri, precum şi în rândul comunităţilor din Craiova şi Işalniţa.
Proiectul ”Eco-voluntariat în penitenciare” este finanţat prin granturile SEE 2009-2014. Partenerii proiectului sunt Penitenciarul Craiova, Penitenciarul pentru Minori şi Tineri, Federaţia VOLUM şi Primăria Işalniţa.
Conceptul este foarte interesant, deţinuţii au participat la seminarii în urma cărora au dobândit cunoştinţe despre:
– management forestier sustenabil,
– eco-antreprenoriat
– colectare selectivă
– biodiversitate
– energii alternative.
O activitate cu impact major în comunitate, constituind şi unul din rezultatele proiectului se va desfăşura în data de 31 Octombrie, la Işalniţa. Se vor planta 5.000 de puieţi de salcâm, pe o suprafaţă oferită de Primaria Isalniţa.
100 de voluntari pot participa şi se pot înscrie la actiunea de plantare de la Isalnita.
Plecarea cu autocarul se face din Craiova, de la ora 9.00, din parcarea Billa (Calea Severinului 1-3), întoarcerea se face în jurul orei 15.00. Se asigura transportul, mâncarea, uneltele și buna dispoziție. Completează formularul cât mai repede și așteaptă un e-mail din partea Asociaţiei Mai Mult Verde.
Trainerii au prezentat în cadrul seminariilor soluţii existente pe plan mondial şi au venit cu propuneri care pot fi aplicate în proiecte viitoare. Au fost prezentate informatii despre legislaţia privind activităţile de voluntariat ale persoanelor private de libertate conform Ordinulnr.420/2011 emis de Ministerul Justiţiei şi avantajele lor:
– atenuarea prejudecăţilor şi etichetelor puse de societate
– folosirea cunoştinţelor dobandite oferă o mai bună integrare pe piaţa muncii după eliberare
– efecte pozitive la nivel personal şi psihic, creşterea încrederii în forţe proprii.
Activităţile în care pot fi implicaţi sunt:
– ecologizări în zonele situate de-a lungul şoselelor, căilor ferate, pădurilor, parcurilor, plantări şi reîmpăduriri ale terenurilor aflate în domeniul public
– activităţi de igienizare organizate de autorităţile publice centrale şi locale
– activităţi culturale, artistice, educative, sportive şi protecţia mediului. În acest proiect au fost iplicaţi i 20 de voluntari din comunitatea locală care au participat la aceste seminarii.
Acest proiect este doar începutul colaborării Asociaţiei Mai Mult Verde cu comunitatea din Craiova.