Anna Wintour: găsește-ți vocea

Avem nevoie să progresăm, aducând frumusețe sau utilitate celorlalți. Oamenii dedicați și creativi pot schimba lumea. Îi admir pe cei care reinventează, fac valuri și iși asuma lucruri care par riscante pentru ceilalți. Sunt cei care sparg tiparele. Despre oamenii aceștia scriu.

Anna Wintour, Redactor Șef al Vogue USA din 1988 este considerată una dintre cele mai puternice persoane din lumea modei.

Primul număr de care a fost responsabilă în noiembrie 1988 a încălcat toate regulile. Revista Vogue este lider de piață împotriva concurenților Elle și Harper’s Bazaar. Ea a încurajat casele de modă să angajeze designeri tineri și astfel John Galliano a reușit să-și pună amprenta asupra creațiilor Christian Dior.

A fost numită de Forbes cea de-a 39-a cea mai puternică femeie din lume. În mai 2017 a primit titlul „Dame Commander of the British Empire” de la Regina Elisabeta a II-a, în cadrul unei ceremonii la Palatul Buckingham, pentru contribuțiile sale în modă și jurnalism.

Gala Met din New York, organizată de Wintour de strângere de fonduri pentru Institutul de Costume al Muzeului Metropolitan, este unul dintre evenimentele cheie din calendarul modei. De-a lungul anilor, ea a strâns aproximativ 150 de milioane de dolari pentru acest institut. La Gala 2016 a strâns 13,5 milioane de dolari. Mi-aș dori să vizitez acest muzeu. Este poate proiectul pentru care o admir cel mai mult. Un lider care se implică și reușește să realizeze proiecte dedicate unui muzeu renumit. Cred că toate muzeele au nevoie de colaborări cu parteneri care stiu sa atraga fonduri necesare muzeografilor pentru realizarea unor expoziții dedicate celor care iubesc arta.

Anna Wintour la MET Gala 2019
Anna Wintour la MET Gala 2019

Lumea modei s-a schimbat din 1988 până astazi: printul a scăzut, on-line-ul aduce noi provocări, prezentările sunt inedite. Sunt atrasă de creativitatea și tenacitatea ei. A facut schimbări, multe salturi și am vrut sa învăț și eu să zbor. Mi-ar plăcea să o întâlnesc. Este un leader cu viziune, care nu se oprește niciodată. Este un leader care sparge tiparele, de aceea îmi doresc să arăt o parte din lumea Wintour.

Anna Wintour: Găsește-ți vocea și succesul. Oamenii așteaptă schimbări

Anna Wintour spune că trebuie să știi cine ești, care este identitatea ta. Dacă nu știi cine ești, oamenii își dau seama. Să arăți unde vrei să-ți pui amprenta. Conectează brandul cu consumatorii.

Ea repetă mereu: Ia decizii – să nu-ți fie frică să schimbi. Cum ajungi la oameni? Importantă este povestea, mesajul, senzația, conexiunea. Fii creativ. Trebuie să ai curaj să faci schimbări radicale. Ascultă-ți instinctul, un profesionist intuiește direcția în care merg lucrurile.

Copertile iconice- acele decizii au ajutat la dezvoltarea brandului Vogue.  Coperta revistei Vogue – primul număr de care a fost responsabilă în noiembrie 1988 a încălcat toate regulile. A amestecat haine ieftine cu hainelele unor designeri consacrați. A folosit modele mai puțin cunoscute și a prezentat modele fotografiate în aer liber. A fost prima dată când un model de copertă Vogue a purtat blugi. Michaela Bercu, în vârstă de 19 ani a fost fotografiată într-o pereche de blugi de 50 de dolari decolorați și o jachetă de Christian Lacroix în valoare de 10.000 USD.

Anna Wintour: condu cu o viziune

Anna Wintour spune: Curiozitatea e esențială, ascultă-ți audiența și fii atent ca să intuiești schimbările. Ia decizii. Momentele de cotitură sunt mereu anunțate, dar trebuie să fii atent.

Numărul din septembrie 2004 era de 832 de pagini, cel mai mare număr al unei reviste lunare publicate vreodată. Cele 164 de pagini publicitare din numărul de debut al lui Men Vogue au fost cele mai multe pentru un prim număr din istoria Condé Nast. A fost numită „Editorul Anului” pentru această extindere a mărcii.

Anna Wintour: Comunică viziunea ta. Puterea unei imagini pentru transmiterea mesajului și a mărcii.

Trebuie să vezi fotografii și piese pe care nu le-ai putut vedea oriunde altundeva, a explicat Wintour. Fotografia este esențială pentru transmiterea mesajului și a mărcii. Să ai conexiuni în jurul muncii tale. Întotdeauna fii atent la schimbările culturale. Să știi piața, fotografii și modelele. Caută modele care au personalitate și prezență. Ai grijă cum transmit mesajul. Ai încredere în echipa și fii deschis la surprize. Oamenii asteaptă schimbări.

Anna Wintour si Karl Lagerfeld
Anna Wintour si Karl Lagerfeld

Felul în care comunică viziunea brandului mă atrage la Ana Wintour. Am scris aici un alt articol. Emma Brockes spune: „Abilitatea ei neclintită de a arăta ca și cum ar trăi în paginile revistei sale”. Puterea mesajului mărcii se transmite și prin cei care lucreaza în departamentul de modă. „Se vor prezenta într-un mod în care lumea exterioară știe că lucrează la Vogue”.

Anna Wintour: Analizează evoluția brandului

Analizează împreună cu echipa sa modul în care acele schimbari radicale au ajutat la dezvoltarea brandului. Coperțile Vogue care au scris istorie și care au fost cele mai controversate.

Anna Wintour: recunoașterea talentelor.

Anna a lansat cariera unora dintre cei mai renumiți designeri. A încurajat casele consacrate de modă să sprijine designeri necunoscuți. Este un mentor și arată ce trebuie să facă un designer să iasă în evidență: Gândesc în afara cutiei și auun mesaj consistent. Identitatea clară a brandului e esențială. De multe ori designerii care își depun aplicațiile pentru Vogue Fashion Fund mint, nu au o identitate clară și o coerență a mesajului pe care-l transmit, a poveștii pe care o construiesc. Unul dintre designerii finalisti la Vogue Fashion Fund avea o viziune a colecției. Când i-au facut o vizită, studioul și designerul erau extensia acelei prezentări de modă, totul era din aceeași poveste, totul era coerent.

Anna Wintour este mentor pentru iubitorii acestui univers numit modă. Îi ajută să-și găsească propria voce. Și propria voce stilistică.

Mi ar plăcea să prezinte în cursurile ei, cum ar schimba ea programa la o facultate de arte, pentru ca absolvenții să atragă atenția caselor renumite de modă sau sa aibă un mesaj consistent. Mulți spun că tinerii nu sunt pregătiți să își prezinte brandul personal.

Mi-ar plăcea să prezinte cum a schimbat on-line-ul politica editorială sau să povestească despre promovarea revistei.

Mi-ar placea să găsim articole în revista Vogue despre legătura dintre modă și dans. Mi-a venit această idee gândindu-mă la un eveniment pe care îl urmăresc. Fete de la Musique din Paris. Sunt îndrăgostită de cei care iubesc muzica și dansează pe străzile acestui minunat oraș. Balet, hip-hop, jazz, dans contemporan. Rochii colorate, moderne, croieli inedite acompaniază iubitorii dansului și aduc zâmbete trecătorilor.

 Mi-ar plăcea să o întâlnesc pe Ana Wintour.

Vă invit să descopriți și alte proiecte ale Annei Wintour

Anna Wintour, este timpul să îndepărtăm frontierele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *