AVINCIS ROSE și DELACO în Cetatea Băniei
Rusaliile le sărbătoresc alături de prietenii mei bloggeri, la Crama Avincis. Prima oară am fost invitați în anul 2016. Când am ajuns acolo, nu credeam că sunt în Drăgașani. Locuri încărcate de istorie, tradiții, arhitectură și un peisaj extraordinar. Am avut marea bucurie să îi cunoaștem personal și să stăm de vorbă cu familia Stoica, proprietarii cramei și cu Andreea Micu, fata lor. Și anul acesta am fost invitați să sărbătorim împreună Rusaliile.
Am mai scris despre Picnicul AVINCIS, dar îmi face mare plăcere să încep articolul de astăzi, dedicat vinurilor Avincis alături de brânzeturile Delaco, pornind de la câteva amintiri.
Acum câteva zile a fost prima degustare organizată de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro, după Rusalii.

Într-o locație deosebită Hotel 5 Continents, un hotel boutique aproape de Centrul Vechi.
Îmi place să ajung mai devreme. Am timp să admir locul în care sunt prezentate asocierile din seara care stă să înceapă.
Oare ce surprize ne-au pregătit Romică Dumitru, reprezentantul zonal Avincis și Alin Sântimbrean? Ce vor povesti?
Masa era pregatită de sărbătoare. Daniel pregătise și CD-ul realizat de crama Avincis, cu melodii interpretate de Alexandru Tomescu.

Asocierile prezentate au fost
Cramposie Selectionata 2017 – Brie – Ile de France
Feteasca Regala 2016 – Havarti Delaco D’Exceptie
Avincis Rose 2017 – Emmentaler Delaco
Cabernet Sauvignon + Merlot 2015 – Grana Padano Delaco D’Exceptie
Combinația preferată a fost Avincis Rose 2017 – Emmentaler Delaco.
Am ales Avincis Rose 2017, este un vin elegant. Culoarea lui te fascinează și are arome fine, în care regăsesc fructe de pădure. Prezentarea sticlei acompaniază calitatea vinului. Eticheta este interesantă și felul în care este evidențiat brandul AVINCIS îmi place foarte mult. Cuvântul ales care descrie vinul este elegant.

Asocierea a fost inspirată. Emmentaler Delaco este o brânză tare din lapte de vacă pasteurizat cu un gust dulceag. Este renumită și cunoscută pentru găurile sale, dar procesul de maturare care duce la formarea simultană a gustului și a găurilor specifice din structură demonstrează experiența producătorului.
Furnizorul de brânzeturi este Delaco – Fan Brânză. Delaco este unul din cei mai mari jucători de pe piața de brânzeturi din România, parte integrantă a grupului francez Savencia, unul dintre cei mai mari producători de pe piața de lactate la nivel mondial. Delaco oferă branduri renumite precum Bergader, Castello, Ile de France, Zott, Arla, Joya sau Milkana, clienților de pe piața din România.
Produsele sub brandul Delaco sunt atent selecționate pentru a oferi cea mai înaltă calitate. Cuvântul pentru – Emmentaler Delaco este excepție. Pentr asociere cuvantul este inspirație
Hotelul 5 Continents s-a deschis de curând. Se află într-o casă veche, cu vitralii, oglinzi, uși înalte, o casă în care poți să îți imaginezi poveștile de viață care s-au întâmplat până când a fost naționalizată de comuniști.
Acum, dupa o renovare care respectă planul inițial al casei, își așteaptă cu drag oaspeții să o descopere.


A fost prima degustare organizată aici, dar sunt convinsa că vom reveni.