Skip to main content

Bateriile auto VARTA pun lumea în mișcare

Zilnic încercăm să rezolvăm problemele care apar şi vrem să facem totul într-un timp cât mai scurt. Am aflat într-o seară că a doua zi trebuia să plec împreună cu soţul meu la Constanţa. Ne-am făcut planul să plecăm la 3 dimineaţa, la ora 6 să fim în Bucureşti şi la ora 9 să ajungem în Constanţa. În jur de ora 11 puteam pleca înapoi spre casă. Erau peste 800 de kilometri.
Nu îmi plac drumurile lungi, dar abia aşteptam să văd marea. Constanţa îmi place în orice anotimp, mă bucur ca un copil când ajung la malul mării. Am văzut-o de atâtea ori şi de fiecare dată mi se pare că arată altfel. Şi constănţenii îmi plac şi mai ales cei care au cafenele în zona veche a orașului.
Ăsta era planul, aşa că la 3 dimineaţa am pornit la drum. Drumul a fost liber, am ajuns înainte de ora 9 la Constanţa. Am oprit în centrul vechi sa bem o cafea, am rezolvat problema pentru care ne dusesem, am dat o fugă să vedem marea şi la 11,30 plecam înapoi spre casă. După o oră a început o ploaie teribilă, ştergătoarele abia făceau faţă şi cerul se înnorase.
Am ajuns în Bucureşti, cerul era senin, dar oraşul era plin de bălţi pentru că plouase şi acolo. Mergem cu atenţie şi la intrarea în Bucureşti era un pod pe sub o cale ferată. Circulau maşinile deşi era apa de peste 30 de centimetri. Alături era capătul unei linii de tramvai. Am oscilat, dacă să trecem prin apa aia sau nu, dar văzând atâtea maşini care reuşeau să treacă ne-am hotărât să încercăm. Am mers vreo zece metri şi la un moment dat s-a oprit maşina.
Am încercat să găsim o soluţie, dar maşina nu pornea. Până la urmă ne-am descălţat şi am început să împingem maşina lângă staţia de tramvai. După aproape o oră, noi eram tot acolo, eu dădeam telefoane să chem pe cineva să ne remorcheze și soțul meu încerca să repare bateria auto.
La un moment dat se apropie de noi un vatman, ne întreabă de unde suntem, ce am pățit, dă câteva sfaturi cum să pornească bateria și ne urează să nu ne mai găsească acolo când se întoarce din cursă. Peste încă o oră, iar apare vatmanul. Terminase cursa, făcea o pauză de 10 minute și a început iar să ne dea sfaturi cum să reparăm bateria și în final a plecat spunându-ne din nou că nu vrea să ne mai găseasca cănd se întoarce din cursă. Eram înghețați după atâtea ore, dar ne amuza vatmanul, care nici măcar nu se uita la baterie, el doar ne dădea sfaturi.
Am reușit să vorbesc cu un prieten să vină să ne ia, dar dura cel puțin o oră ca să ajungă în zona în care eram noi. Bineînțeles că iar apare vatmanul care ne da sfaturi, ne întreabă de ce n-am plecat că mai avem mult de mers până acasă și chiar ne somează că să nu ne mai găsească acolo. După vreo 10 minute, el pleacă în cursă și peste încă 20 de minute apare prietenul nostru să ne ajute să ducem mașina într-un service. Acolo am avut noroc, în 30 de minute totul era gata. Bateria fusese de vină.
Asta s-a întâmplat acum mulți ani, e o întâmplare pe care și acum o povestim la câte o petrecere și râdem. Vatmanul a fost personajul principal și noi în jurul mașinii desculți în apă.  Acum totul s-a schimbat și profităm din plin. Acum putem sa ne informăm despre cei care oferă produse și servicii de calitate.
Acum există magazine on-line care în afară de produse de calitate, oferă și informații și recomandări ale altor clienți. Am cumpărat baterie auto Varta, bateria care se potrivește masinii noastre și nu am mai avut probleme.
baterie auto Varta
baterie auto Varta

Atunci am stat ore în șir în frig, acum cunosc o echipa formată din tineri bine pregătiți, cu experiență care vin cu bateria potrivită și o monteaza pe loc, acolo unde ai rămas în pană. Mi se pare extraordinar să beneficiezi de
intervenția unor specialiști la adresa in care te afli. Poti sa te informezi despre produsele lor prin intermediul magazinului on-line, poți să faci comparații între diferite mărci de baterii.

Prețurile bateriilor auto sunt foarte bune. Există posibilitatea să livreze baterii auto cu montaj la domiciliu.
În plus ei realizează și măsurătorile pentru garanție, nu trebuie să mai mergi ulterior la service ca să îți valideze garanția bateriei. Au produse și servicii de calitate și pun lumea în mișcare.

Articol scris
pentru SuperBlog.
Distribuie articolul:
Google+
https://mirelacoman.ro/bateriile-care-pun-lumea-in-miscare/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *