Coloana fără sfârșit, artă și bucuria de a dărui

Constantin Brâncuși a pus orașul Târgu Jiu pe harta artei mondiale. Masa tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, acest ansamblu este omagiul adus memoriei eroilor gorjeni căzuți în primul Război Mondial.
La 14 octombrie 1916, a avut loc în Valea Jiului una din bătăliile care a schimbat cursul istoriei. „Aici bătrânii, femeile, cercetașii și copiii Gorjului și-au apărat cu vitejie căminurile” scrie pe o placă memorială la Podul Jiului din 1920. 

Am avut prilejul să o întâlnesc pe doamna Sorana Georgescu-Gorjan. Este fata inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, autorul soluției tehnice și coordonatorul echipei care a lucrat la Coloana fără Sfârșit. Câteva ore am călătorit împreună la Paris, București, Petroșani, Târgu-Jiu și Craiova. Am notat, am povestit, am făcut fotografii.

Un exemplu din trecut pentru generația de azi. Tenacitatea celor care au participat în acest proiect, solutția tehnică aleasă, sprijinul prim-ministrului Gheorghe Tătărescu pentru finanțarea proiectului. Am admirat-o pe doamna Arethia Tătărescu, a reușit să îl convinga pe Brâncuși că acest proiect este posibil.

Acum am înțeles spusele sculptorului: Nici nu știți ce v-am lăsat aici.

Poveștile construcției ansamblului aflat pe o axă de 1275 metri orientată dinspre apus spre răsărit sunt puțin cunoscute. La fel sunt vremurile care au urmat odată cu venirea comuniștilor la putere. Acest articol te invită să îți pui întrebări. Descoperim România printr-o experiență construită în jurul unui simbol. Privim spre viitor. Este un articol din proiectul meu România Unică

Marea Unire, împlinirea idealului tuturor românilor, a reprezentat o bucurie fără margini și multă durere. Departe de țară, marele sculptor a suferit mult. În 1919 află că și-a pierdut mama, iar sora este văduvă de război. 

Pentru aniversarea a două decenii de la Primul Război Mondial se construiesc monumente comemorative. În 1934, Arethia Tătărescu îl contactează pe marele sculptor la Paris. Artistul este reticent, proiectele propuse în 1914, 1921, 1928 și 1931 să le realizeze în România au eșuat.

Sculptorul a pretins ca și alte dăți ” timp suficient, libertate privind concepția lucrării, planul locului și ce este clădit împrejur”. Acum va avea libertate totală, sprijin material și va alege amplasamentul.

În decembrie 1934, Brâncuși îl primește cu brațele deschise în atelier pe inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan. Tânărul admiră coloanele din lemn și află că artistul a fost invitat să realizeze un monument în Târgu Jiu. Viziunea lui era o coloană din metal înaltă de 20 de metri, nu avea însă o soluție tehnică.

Ștefan Georgescu-Gorjan a absolvit Electromecanica la Politehnica București și o specializare în Austria. Era Inginer Șef la Societatea Anonimă Română pentru exploatarea Minelor de Cărbuni Petroșani și trimis în străinătate ca reprezentant al firmei. Îi propune sculptorului încastrarea unui stâlp de oțel în beton, pe acesta vor trage ca niște mărgele uriașe, module identice. Îmbinarea perfectă a elementelor la rosturi va asigura impresia de continuitate. Soluția este apreciată și este întrebat dacă ar vrea să colaboreze.
 

La 11 februarie 1935 Brâncuși îi scrie sculptoriței Milița Petrașcu ” nu vă pot spune cât de fericit aș fi să pot face ceva la noi în țară”.  S-a reîntâlnit la Paris cu tânărul inginer în ianuarie 1935, decembrie 1936 și mai 1937. Au discutat realizarea din fontă, iar Brâncuși a hotărât să fie alămită.

Gheorghe Tătărescu, premier al României, se implică pentru soluționarea finanțării. În 1926 fiind consilier juridic al Societății Lupeni a colaborat cu Ion Bujoiu, Director  General al Societății pentru exploatarea Minelor Petroșani. Acum îI invită să discute despre importanța construirii acestui monument. 

Brâncuși sosește la București în 1937, discută cu familia Tătărescu, Ion Bujoiu și oficialitățile orașului Târgu Jiu. Ion Bujoiu va oferi o finanțare de 2 milioane lei. Sculptorul locuiește la Poiana, comuna Rovinari, în casa familiei Tătărescu. La sfârșitul lunii iulie îl cheamă pe inginerul Gorjan să îi arate locul ales, un teren ușor ridicat, unde fusese târgul de vite. În zare vedeai Munții Parâng. 

În august locuiește la inginerul Georgescu-Gorjan. A ales o cameră simplă cu o masă mare unde aveau loc shițele. Acolo pe o fotografie cu locul ales desenează un șurubel cu 12 elemente. 

Două săptămâni stabilesc împreună dimensiunile ținând seama de cerințele tehnice, viziunea artistului și posibilitățile financiare. Toate coloanele cioplite în Franța respectă o proporție bine stabilită a modulelor. Două trunchiuri de piramidă unite prin bază mare concepute astfel: latura mică -latura mare -înâlțimea modulului în raportul 1-2-4. Calculele au ținut cont de această cerință estetică, prețul materialelor, rezistența la vânt și alți parametri. 

M-a impresionat sprijinul tuturor, resursele umane bine pregătite, soluția transportului coloanei pe serpentinele Văii Jiului.

Societatea Petroșani era o instituție cu fortă de muncă calificată. Inginerul Hasnas, adjunctul inginerului Georgescu-Gorjan, împreună cu atelierul de proiectare verificau calculele, făceau încercari. După nenumarate variante au ales soluția 45-90-180, 180 cm este înălțimea unui om. Odată stabilite dimensiunile unui modul, tâmplarii fac unul din lemn de tei cu suprafețele laterale foarte bombate ca sa-l poată ciopli atât cât dorește, până la curbura aproape imperceptibilă care dă farmec coloanei. Artistul a cioplit o fațetă.

Vor fi 15 module întregi și două jumătăți, una jos și una sus, pentru că toate coloanele lui sunt fără început și fără sfârșit. Brâncuși s-a bucurat că va fi o coloană cu înălțimea de 30 de metri, el sperase la 20 de metri. 

O altă problemă a fost transportul pe serpentinele Văii Jiului. Nu se putea trnsporta un stâlp de 30 metri, astfel s-au proiectat trei bucăți. Cel de sus era mai simplu, celelalte susțineau mai multă greutate.

Brâncuși a plecat la Paris. Tânărul inginer a rămas cu întreaga răspundere a lucrării și l-a ținut la curent pe sculptor prin scrisori. În atelier s-a făcut o probă la orizontală, să nu existe nicio mișcare între module. Aceste module nu sunt sudate ci se susțin prin propria greutate.

O scrisoare detaliată descrie transportul pe Defileul Jiului. Modulele duse separat foarte bine acoperite. La Târgu Jiu s-a realizat un sistem de coborâre a lor.  

Renumitul sculptor revine în 27 octombrie 1937, supervizează începutul operațiilor de montare. Fundația susține câteva zeci de tone. Are o bază piramidală făcută în trepte, iar sub pamânt o ” capră în cruce”, o structură ce ține ca o gheară toată construcția. 

Miezul din oțel a fost sudat, iar modulele trase unul câte unul. Interesant este că miezul este un pătrat. Dacă era rotund atunci s-ar fi răsucit modulele. La atelierele centrale erau lucrători foarte buni, propuneau soluții la discuțiile lui Brâncuși cu inginerul Georgescu-Gorjan. 

Coloana fără sfârșit a fost montată în noiembrie 1937. Pe 14 noiembrie sculptorul pleacă la Paris, în 18 decembrie se îmbarcă spre India. 
     
Pe mine m-a impresionat pasiunea cu care s-a lucrat:
Autorul soluției tehnice și coordonatorul întregii echipe a fost inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan.
Desenele de execuție ale miezului stâlpului, calculele de rezistență s-au realizat la Secția Siderurgică.
Modelul brut al unui modul a fost realizat de un excepțional meșter tâmplar. 
La Turnătoria de fontă s-au executat modulele.
Au fost sudori și controlori de calitate foarte buni.
De fundație s-a ocupat gratuit Întreprinderea de construcții Wildmann din Brașov. 
Transportul gratuit Petroșani – Târgu Jiu, finanțat de antreprenorii Schafer și Schachter.

La Coloana fără sfârșit au lucrat români, unguri, sași, evrei, polonezi, slovaci.

Comanda  a fost făcută de familia Prim-ministrului Tătărescu. Conducerea Societății Petroșani a asigurat o finanțare de 2 milioane lei, reprezentand materialele și salariile personalului pentru construcție (s-a depășit cu 0,5 milioane lei). Liga Națională a Femeilor Române din Gorj a contribuit cu 2,4 milioane lei: 340.615 pentru Coloană, 683.198 pentru Poarta Sărutului, 666.462 pentru Biserica Eroilor, 746.000 pentru exproprieri. Autoritățile au acordat subvenții orașului, ca localitate de interes turistic în 1936. Ministerul lucrărilor publice a alocat în septembrie 1937 suma de 5 milioane pentru sistematizarea străzii numită Calea Eroilor. S-au subvenționat și lucrările aferente parcurilor.

Metalizarea cu alamă nu se putea face când era frig, s-a realizat în iunie-iulie 1938 de o firmă specializată sub supravegherea lui Brâncuși. Atunci s-a finalizat Poarta Sărutului și Masa Tăcerii.

Momentul inaugurării a fost schimbat de câteva ori, a trebuit adaptat cu inaugurarea monumentului de la Mărășesti. Astfel, în 27 octombrie 1938, artistul nu a fost prezent. Și Ștefan Georgescu-Gorjan era plecat din țară. Tătărescu nu mai era Prim-ministru. La inaugurare au venit autorități, Arethia Tătărescu, Președinta Ligii Naționale a Femeilor Române din Gorj și fiica ei Sanda Negropontes. Regele nu a venit. Alexandrescu, cioplitorul Porții spune și el că Brâncuși nu a venit. 

Au fost tot felul de reacții, puțini au înțeles. Brâncuși a folosit numai COLOANA FĂRĂ SFÂRȘIT. În anii 50 a scris: „Coloana fără sfârșit este un cântec etern, care ne duce în infinit, dincolo de orice durere și bucurie”.

A fost un moment magic, în anii următori toate au luat o altă întorsătură, proiectul poate că nu s-ar fi finalizat.

Doamna Sorana Georgescu- Gorjan și-a dedicat viata promovării documentelor și istoriei acelor vremuri. Scrisori, schițe, manuscrise, fotografii originale se află în grija dânsei și în manuscrisul “Am lucrat cu Brâncuși” scris de inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan. Volumul a apărut în 2004 la Editura Universalia. Tirajul a fost mic. Acum este momentul să spunem povestea pentru generațiile de azi. Să încercăm să găsim o editură care să publice “Am lucrat cu Brâncuși” scris de inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan. Această carte prezintă mărturia construcției Coloanei fără sfârșit și a Atelierelor Petroșani care astăzi nu mai există. De asemenea despre Poarta Sărutului și Masa Tăcerii sunt puține documente. Și eu îmi doresc să citesc cartea.

Întâlnirea mea cu doamna Sorana Gorjan- Georgescu se datorează doamnei Roxana Dascălu, colaborator la revista Reporter Global și unul dintre fondatorii inițiativei civice „Inițiativa România”. Îi mulțumesc foarte mult și mă bucur nespus că m-a contactat.

A fost o zi în care am descoperit din nou că avem nevoie unii de alții. Să pornim de la trecut și să construim un viitor. Suntem un nod într-o rețea și vrem să creăm un ecosistem. Arătăm CE ARE ROMÂNIA ȘI NU GĂSEȘTI îN ALTĂ PARTE. Este un articol despre România Unică.