Skip to main content

Engineers in nature

Îmi doresc să vină în Oltenia turiști din toată țara și din străinătate, dar cred că în primul rând oamenii de afaceri și locuitorii din Craiova și din toate județele Olteniei trebuie să le cunoască și să le promoveze.

Mânăstirea Horezu este inclusă în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO din anul 1993. De asemenea, tehnica ceramicii de Horezu este înscrisă în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO.

Pe strada Olari
Pe strada Olari

Am discutat cu mai mulți oameni de afaceri de la companiile internationale din Craiova despre locurile în care merg cu familia în timpul liber și despre locurile în care își invită clienții să petreacă un week-end.

Inevitabil, răspunsul era: Sibiu și Poiana Brasov, dar drumurile sunt proaste.

Eu le povesteam despre Oltenia și locurile pe care le pot vizita, care sunt mult mai aproape. Povestea mea începea cu Depresiunea Horezu, se află la 130 km de Craiova. În această zonă este cea mai mare densitate de construcții arhitectonice unicat de o inestimabilă valoare, reprezentate prin bisericuțe din lemn, schituri și mânăstiri. Aici, olăritul s-a transmis de-a lungul timpului prin intermediul familiilor de olari și peisajele sunt de o frumusete aparte.

Mă ascultau, știau despre ceramica de la Horezu, dar nimeni nu vizitase în ultimii ani Depresiunea Horezu și locurile din jur, nu era o destinație a lor.

Îmi puneau intrebări, eu răspundeam, dar la final nu mi-a spus nimeni că va merge acolo în viitorul apropiat cu partenerii de afaceri sau cu familia.

Atunci eram implicata și într-un proiect de responsabilitate socială  ”Managementul Comunităților”. Colaboram cu mai multe grupuri de studenți.

Proiectul Managementul Comunitatilor
Proiectul Managementul Comunitatilor

Într-o pauză i-am intrebat despre locurile din Oltenia în care merg în week-end. Răspunsul lor a fost același : Valea Prahovei. Și ei știu despre ceramica de Horezu, dar nu este o destinație a lor, nici măcar de week-end.

Am contactat atunci câteva ONG-uri din Horezu. Am vorbit cu Florin Stoican de la Asociatia Kogayon și cu Ana Predoiu de la Autentic Românesc.

Mi-au spus același lucru, nu vin turiști foarte multi deși zona are multe de oferit și in plus constituie un punct de plecare către alte destinații. Am aflat de la ei și mai multe decât știam: locuri care merită să fie vizitate, locuri de cazare, festivalurile care se organizează anual, proiectele ONG-urilor, rezultatele elevilor la școală și proiectele în care se implică.

După aproape un an de întâlniri și zeci de telefoane la companii, am fost invitată la o întâlnire cu Directorul General al unei companii de IT din Craiova.

Așa a luat naștere proiectul E – NATURE    =    ENGINEERS  IN  NATURE.

Un manager a avut încredere și mi-a dat mână liberă. Împreună cu 5 studenți la Facultatea de Calculatoare din Craiova, voluntari ai Asociației Ecologice GAIA, pasionați de  ecoturism, fotografie și informatică am pornit la drum. Experiența lor se va materializa în dezvoltarea unor trasee turistice pentru tineri. Și speram eu, atunci când voi prezenta resultatele proiectului să îi molipsesc și pe oamenii de afaceri ai companiilor internaționale din Craiova.

E-Nature
E-Nature

Studenții făceau parte din managementul EESTEC, organizația internațională a studenților din facultățile cu profil electric și știința calculatoarelor, care are 28 de sedii locale din 18 țări. În cadrul proiectului de responsabilitate socială “Managementul Comunitatilor” (am fost trainer și mentor) am colaborat cu întreaga echipă.

Ei au propus numele proiectului E – NATURE = ENGINEERS  IN  NATURE, eu alesesem altceva.

Două fete și trei băieți – poezie, pragmatism și prietenie. Proiectul a avut loc în 2014, rezultatele lui au depășit ceea ce ne-am propus inițial.

Multă lume mă întreabă și acum despre acest proiect și de aceea mi-am propus să povestesc despre el pe blog. Acest articol este și felul meu de a mulțumi echipei de studenți cu care am mers la Horezu. Astăzi sunt ingineri, au terminat facultatea.

Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Mânăstirea dintr-un lemn. Când am ajuns în acel loc am avut senzatia că timpul s-a oprit, era o liniște nefirească.

Mânăstirea dintr-un lemn
Mânăstirea dintr-un lemn

Urci niște trepte și îți iese în cale un copac care are peste 100 de ani. Ne-am apropiat și l-am admirat cu toții. Bisericuța de lemn este mai sus. Acoperișul este o bijuterie, am întrebat și sunt prea puțini oameni în sat care știu să mai construiască așa ceva.

Un copac secular la Mânăstirea dintr-un lemn
Un copac secular la Mânăstirea dintr-un lemn

De acolo ne-am îndreptat spre Horezu. Făcusem rezervarea la Pensiunea Dana și eram așteptați. Seara a venit curând. Băieții s-au apucat să facă mămăligă și lapte la ceaun, iar fetele au aranjat masa.

La Pensiunea Dana
La Pensiunea Dana

De dimineață am mers la Mânăstirea Hurezi, o bijuterie care ne face sa ne plecăm capul, gândindu-ne la sacrificiul făcut de marele domnitor Constantin Brâncoveanu.

După aceea am mers în satul Olari, acolo sunt atelierele olarilor.

Ma documentasem și abia așteptam să vedem casele tradiționale de pe strada Olari, cuptorul pe care îl folosesc olarii și lutul care dă viață ceramicii de Horezu.

Sunt case tradiționale și olarii care păstrează tradițiile, tehnica ceramicii de Horezu este înscrisă în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO.

Casa de pe strada Olari
Casa de pe strada Olari

 

Interiorul unei case de pe strada Olari
Interiorul unei case de pe strada Olari

 

Livada de pe strada Olari
Livada de pe strada Olari

Am vizitat multe case, am stat de vorbă cu tinerii care sunt îngrijorați de lipsa turiștilor și interesul scăzut al românilor pentru ceramica realizată aici.

Casa unui meșter olar
Casa unui meșter olar

 

Simbolurile meșterilor olari din Horezu
Simbolurile meșterilor olari din Horezu

Am aflat că se vinde mai bine ceramica realizată în Bulgaria sau cea din alte locuri. În orașul Horezu sunt multe magazine care vând aceste produse.

Studenții au cumparat ceramică de la olari, au facut fotografii și au pus întrebări.

Atelier de pe strada Olari
Atelier de pe strada Olari

Proiectul avea și o componentă gastronomică, sunt pasionată de gastronomia românească

Le-am promis tinerilor că vor mânca a doua zi la prânz o masă pregatită de gazda noastră.

La pensiunea Dana
La pensiunea Dana

Era masa plină și mereu ne întreba dacă mai vrem ceva. Aflasem că supa cu tăiței e tradițională în această zonă și ne pregătise două castroane.

Masă tradițională la Horezu
Masă tradițională la Horezu

A deschis frigiderul și ne-a întrebat dacă ne place laptele covăsit. Pentru mine a fost o mare surpriză, nu mai băusem de când eram copil și mergeam la bunici. Mâncarea a fost foarte bună și noi eram foarte veseli.

Ziua următoare aveam multe în plan, dar găsisem într-un album de promovare al zonei pe care îl avea gazda, informații despre Vârful Roman. Nu aflasem despre acest loc și pozele erau foarte frumoase. Am pornit la drum, am trecut pe lângă o păstrăvărie și după aceea a început un drum de coșmar. Eu eram singura care tot încercam să îi trag și pe ceilalți.

Voiam să ajungem în vârf, deși mașinile gâfâiau. Am oprit de câteva ori, dar mergeam mai departe spre Vârful Roman.

Nu erau nici macar indicatoare să știm că mai sunt 5 km sau 2 km. La un moment dat s-au ridicat niște nori, s-a întunecat și am hotârât să ne întoarcem. Eu cred că nu mai era mult, dar nu aveam nici un reper. Acum 4 ani nu erau atâtea aplicații pentru telefoanele mobile. A fost foarte greu să întoarcem mașina, locul era foarte îngust și la coborâre a trebuit să mergem cu atenție. Am pierdut câteva ore și mi-a părut rău. De atunci urmăresc pe internet ce se întâmplă în acea zonă. Vreau să ajung pe Vârful lui Roman. Atunci erau puține pensiuni, acum sunt câteva zeci și cred că poți să afli mai ușor cât mai este până în vârf.

De acolo am plecat către Cheile Bistriței, Florin Stoican îmi povestise despre ele.

Ne-am oprit la Mânăstirea Bistrița și după aceea am pornit iar la drum. La un moment dat ne-am oprit la un panou. Erau foarte multe informații și echipa de la Asociatia Kogayon merită toate aprecierile turiștilor pentru pasiunea și munca lor.

Cheile Bistriței
Cheile Bistriței

 

Popas pe Cheile Bistriței
Popas pe Cheile Bistriței

Afară se întunecase și după câțiva kilometri ne-am întors.

Parcul Buila Vanturarita
Parcul Buila Vanturarita

Stabilisem cu Ana Predoiu de la Autentic Românesc să ne oprim și la Costești, dar m-a anunțat cu câteva zile mai devreme că avea un eveniment în familie la Sinaia. Nu am fost sigură că va renunța și ne va aștepta.

Regret și în ziua de azi că nu ne-am întâlnit. Dânsa ne recomandase să ne oprim la o pensiune de la drumul național, dar nu am reușit să o găsim. Ne-am oprit la un restaurant în care opreau toti șoferii, se servea în viteză și mancarea era cumparată de la supermarket.

Nu ai informații unde sunt locuri în care poți să te oprești.

Pe strada Olari, după câteva ore de vizitat, am întrebat dacă putem bea un suc din afine sau zmeură sau să mâncăm o prăjitură, ceva local. Nu era nici măcar un spațiu cu câteva bănci să te odihnești. I-am întrebat pe olari. Pe ei îi interesează să vizitezi atelierul și să cumperi.

Pe strada Olari
Pe strada Olari

În Costești la fel, sunt câteva pensiuni, dar cred că numai dacă ai cazare acolo poți să iei masa. Era o liniște pe toate străzile. Sunt și câteva magazine, dar acolo sunt pufuleți și Coca- Cola.

La intrarea în Cheile Bistriței
La intrarea în Cheile Bistriței

Citesc mereu că turiștii nu cheltuiesc bani în locurile pe care le vizitează. Eu nu am găsit care sunt aceste locuri, deși m-am documentat câteva luni de zile. Vizitezi obiectivele turistice și atât.

Cred că dacă mă întâlneam cu Ana Predoiu aș fi aflat mai multe informații. Vă invit să îmi recomandați, dacă s-a schimbat ceva, au trecut câțiva ani de atunci.

A fost un week-end frumos și ce a urmat a fost la fel de frumos.

Firma de IT din Craiova care a sponsorizat proiectul are clienti din Europa. Cum poți să îi atragi să viziteze aceste locuri?

Un calendar oferit la început de an a fost propunerea tinerilor. S-au apucat să selecționeze fotografiile și în final au alcătuit două calendare. Unul dedicat caselor tradiționale ale olarilor din Horezu și un calendar cu obiectivele turistice din zonă.

Calendare cu povesti din Horezu
Calendare cu povesti din Horezu

Am avut și eu o idee. Am vorbit cu Diana Popescu și ne-a realizat cinci mouse de calculator din ceramică.

Un cadou oferit clientilor unei firme de IT
Un cadou oferit clientilor unei firme de IT

 

Cadou inedit din ceramica de la Horezu
Cadou inedit din ceramica de la Horezu

De asemenea, au fost arhivate toate fotografiile și au fost prezentate directorului companiei. Nu s-a așteptat la așa ceva.

Am spus la început, mă întreabă prietenii și acum după atâția ani despre acest proiect și de aceea am scris acest articol.

Este și felul meu de a mulțumi studentilor de atunci și inginerilor de azi pentru zilele petrecute împreună. Este și prilejul de a vă încuraja să bateți la ușa companiilor, veți găsi sponsorizări. Este și prilejul de a mulțumi ONG-urilor din Horezu care promovează zona și este prilejul să vă invit să vizitați aceste locuri.

AVINCIS – un brand mondial inspirat de tradiții culturale

Să pornim la drum, să promovăm un brand mondial inspirat de tradiții culturale. Oltenia este spectaculoasă și este putin cunoscută. Articolele pe care le scriu, îmi doresc să schimbe mentalitatea și să trezească interesul publicului  pentru specificul spiritualității din aceste locuri.

Îmi place să descopăr poveștile unor familii care vorbesc despre istoria și tradițiile noastre și îi admir pe cei care vor să transmită mai departe aceste povești. M-am atașat de locurile acestea și de oamenii pe care i-am întâlnit. Acum mă duc mereu acolo și de fiecare dată am emoții.

Cea mai renumită zonă viticolă din Oltenia este Drăgășani. Vița de vie se cultivă de mii de ani și vinurile realizate aici sunt medaliate la Târgurile Internaționale. Am vizitat mai multe crame din Drăgășani. Acum vă invit să descoperiți crama de la Dobrușa, are o poveste fascinantă.

Vila Dobrusa, Dragasani
Vila Dobrusa, Dragasani

Citește mai mult

Parcul Bibescu din Craiova a câștigat medalia de aur la Paris

Îmi doream de mult să văd medalia de aur acordată Parcului Bibescu din Craiova în anul 1900 la Expoziția Internațională de la Paris.

Amenajat în stil romantic pe o suprafață de 96 de ha, parcul a fost conceput ca un spațiu public de promenadă, de loisir, de arhitectul peisagist francez Edouard Redont.

Un castel, poduri și podețe, cascade și imitații de stânci sunt concepute conform celor mai moderne și inventive tehnologii architectural peisagistice din acea vreme.

A redesenat lacul și a realizat o întindere de apă de peste 4ha, a proiectat podul suspendat, un castel,un hipodrom de 20 de ha, a improvizat dealuri şi văi, a proiectat drumuri, alei și poteci pe o distanță de 35 de km.

Medalia de Aur castigata de Parcul Romanescu in 1900 la Paris
Medalia de Aur castigata de Parcul Romanescu in 1900 la Paris

 

Harta Parcului Nicolae Romanescu din anul 1900
Harta Parcului Nicolae Romanescu din anul 1900

Este al treilea parc urban din Europa, cuprinde peste 250 de specii de arbori și arbuști ornamentali, specii care care în mod normal nu cresc în condiţiile climatice ale României.

Parcul Nicolae Romanescu
Parcul Nicolae Romanescu

Inițiativa i-a aparținut primarului Craiovei, Nicolae Romanescu. În 1898 se votează un proiect de modernizare a orașului, unul dintre obiectivele programului fiind acela de a înființa parcuri și grădini.

Edouard Redont (1862-1942) câștigă concursul pentru proiectul Parcului Bibescu din Craiova, imaginat și construit ca un „tablou romantic” al vremii. Lucrările de amenajări peisagistice au avut loc în perioada aprilie1899 – decembrie1903.

Între Nicolae Romanescu și Edouard Redont se leagă o strânsă prietenie.

Edouard Redont
Edouard Redont

Inaugurarea are loc în 29 septembrie 1903 cu participarea familiei regale: Carol I, regina Elisabeta și prințul mostenitor Ferdinand, a primului ministru D.A. Sturdza, a prefectului de Dolj Iulian C. Vrăbiescu și a Primarului Craiovei, Nicolae Romanescu.

Craiovenii iubesc acest parc, sunt mândri de medalia de aur câștigată la Paris. În prezent parcul poartă numele lui Nicolae Romanescu.

În urmă cu 5 ani am citit mai multe cărți despre biografia primarului Craiovei, Nicolae Romanescu, despre dragostea cu care a iubit orașul. Medalia face parte din Colecția Romanescu și am întrebat mai multe persoane dacă poate fi prezentată publicului. Era la Muzeul Olteniei, dar atunci muzeul era în reparație.

În 2017 muzeografii de la Muzeul Olteniei, Secția de Istorie-Arheologie au realizat Foto – expoziția „Din   istoria   Craiovei: Parcul Bibescu”.

Sunt expuse medaliile câștigate, documente și imagini vechi de la începutul secolului XX. Este o expoziție care te poartă în timp, ai impresia că participi și tu la acele evenimente și în același timp demonstrează iubirea pe care craiovenii o arătau orașului.

Parcul din Craiova este admirat de craioveni și de toți cei care vizitează orașul. Acum această expoziție reflectă povestea lui.

Document in care se propune modernizarea orasului Craiova
Document in care se propune modernizarea orasului Craiova

 

Proiectul Parcului din Craiova

Imaginile prezintă transformarea “Grădinii Bibescu”, de la locul de promenadă al aristocrației din Cetatea Băniei la un monument de arhitectură peisageră.

Sunt prezentate documente și informații despre lucrările care au avut loc.

Ceea ce impresionează sunt dimensiunile deosebite, costurile reduse, rapiditatea, frumusețea operei de artă și calitatea lucrărilor.

Podul suspendat  – cea mai spectaculoasă construcție, de factură romantică, proiectat de É. Redont și realizat de firma G. Sohier din Paris. Lucrările de zidărie, executarea picioarelor și ancorajul podului sunt date în antrepriză firmei craiovene condusă de inginerul Victor Laugier.

Podul suspendat din Parcul Romanescu
Podul suspendat din Parcul Romanescu

Castelul feudal – a fost construit în stil medieval, cu creneluri, donjon, ziduri groase și crăpate. A fost ridicat cu scopul de a ascunde funcționalitatea sa, reprezentând de fapt, turnul de apă. Un alt turn romantic, mai mic, se află lângă intrarea principală a parcului – Turnul-ruină (Turnul lui Traian) – aici erau instalate motoarele electrice pentru pomparea apei din parc.

Castelul Fermecat
Castelul Fermecat

Chioșcul Muzicii sau Chioșcul de fier – a fost construit la Viena, în atelierele de fier forjat ,,August Kitschelt’s Erben” la 1842. A fost amplasat inițial în vechea Grădină Bibescu, iar apoi integrat de Redont în proiectul Parcului Bibescu. Este cea mai veche construcție de acest gen din România.

Chioscul Muzicii
Chioscul Muzicii

Domul Belvedere, situat pe colina Carmen Sylva, a fost construit pe un soclu de piatră  de la Gura Văii. Aici se află osemintele lui  Nicolae Romanescu  „edil perseverent  și creator,  cetățean de  onoare  al Craiovei”.  Pe   înălțimea   Carmen   Sylva   se   găsește   piatra   funerară   a   revoluționarului Petrache I. Romanescu, tatăl fostului primar.

Hipodromul – a fost inaugurat în 1903, după modelul francez. Aici a avut loc primul campionat balcanic de călărie din România. Tot aici, pe data de 10 mai, în fiecare an, se făceau reconstituiri din istoria României.

La Muzeul Olteniei se află o parte din Colecția lui Nicolae Romanescu. Îmi face mare placere să vizitez expozițiile și să stau de vorbă cu muzografii.

Nicolae Romanescu,Primarul Craiovei
Nicolae Romanescu, Primarul Craiovei

Vă invit să descoperiți și voi povestea Parcului Nicolae Romanescu din Craiova și să admirați medalia de aur câștigată la Expoziția Internațională de la Paris.

Cuvintele lui Nicolae Romanescu m-au impresionat: „Am iubit Craiova ca pe o mamă și as putea zice ca pe o iubita pe care am dori să o vedem cât mai fericită, să o ridicăm cât mai sus. Să ne ajute Dumnezeu ca în unire și armonie să muncim pentru binele orașului nostru’’.

Fântânile Olteniei s-au întors acasă

Fântânile Olteniei, o expoziție fascinantă dedicată fântânilor din mediul rural din Oltenia a fost prezentată publicului la Muzeul Național al Țăranului Român din București.

Așa i-am cunoscut pe Cristina Irian și pe Cristian Bassa, doi tineri din București care transmit prin intermediul acestui proiect povestea celor 40 de fântâni funcționale sau părăsite din județele Dolj și Mehedinți.

Am aflat că fiecare fântână este unică. În proiect sunt incluse fântânile de sat și de hotar, multe sunt dezafectate sau într-un stadiu avansat de degradare.

Fântânile Olteniei
Fântânile Olteniei

Cristina mi-a spus că expoziția va fi găzduită și de Muzeul Olteniei, datorită colaborării și prieteniei cu echipa de specialiști a muzeului și mai ales pentru că din echipa lor face parte fotograful renumit din Craiova, Dorian Delureanu.

Fântânile Olteniei
Fântânile Olteniei

Cum a început acest proiect?
Au identificat locurile în care aceste fântâni există. După aceea fotografii au recuperat vizual imaginea acestora în stadiul în care ele se regăsesc astăzi pentru realizarea unei hărți a acestor locuri.

În prezent povestea este găzduită de Muzeul Olteniei din Craiova. Fântânile au venit acasă, în capitala Olteniei. Am participat la lansarea expoziției și am stat de vorbă cu întreaga echipă despre locurile și oamenii pe care i-au cunoscut. Au povestit despre modul în care se construiau fântânile și despre viitorul acestui proiect.

Cristina Irian, Cristian Bassa, Dorian Delureanu și Florin Ridiche la Muzeul Olteniei
Cristina Irian, Cristian Bassa, Dorian Delureanu și Florin Ridiche la Muzeul Olteniei

Expoziția Fântânile Olteniei
Expoziția Fântânile Olteniei

Din fântână se oglindește cerul, spune Cristina Irian.
Pentru documentarea expoziției Fântânile Olteniei, au cercetat documente ale unor călători străini care au povestit despre Oltenia și au stat de vorbă cu cei care construiesc făntâni de zeci de ani.

Fântânile sunt mijlocul de comunicare a omului cu timpul.

Fotografiile expuse arată modul în care au evoluat materialele utilizate și mecanismele utilizate pentru scoaterea apei.

Fântânile sunt așezate într-o zonă accesibilă a așezării rurale sau la răscruci de drumuri, ele funcționând pentru întreaga obște. În jurul lor s-au construit asezări permanente sau de transhumanță.

Unele se identificau cu pământurile sau pădurile și numele proprietarilor lor de atunci. Interesant este faptul că urma fântânii, pentru cine o mai știe, poartă tot acel nume deși nu mai există nici proprietar și nici pădure pe acel loc.  Trebuie subliniat faptul că o fântână este de întâlnire sau de descântec sau are o altă funcție atâta timp cât funcția se păstrează. În mare parte ele au fost părăsite, dar nu în totalitate. Ele sunt construite de comunităţi pentru oameni şi animale care traversează aceste locuri.

În Oltenia sunt consemnate mai multe roluri ritualice ale fântânii: fântână de pomană până la al şaptelea neam, cu cruci pe stâlpi, fântână de întâlnire, de nuntă, fântână de hotar, fântână ca loc de ritual de purificare şi ştergere a păcatelor, fântână de descântec.

Fântânile de hotar se găsesc între drumuri mari comerciale, acolo unde se lucrau pământuri. Fotografiile color digital au fost realizate de  și fotografiile alb negru au fost realizate de Cristian Bassa.

Anul acesta cercetările vor merge spre Olt, Gorj și Vâlcea.

Ce m-a impresionat? Pasiunea echipei. Și cuvintele cu care a încheiat Cristina Irian: „Mi se pare interesantă această continuitate a monumentului fântâna de la sat la oraș. Oamenii au plecat la oraș, dar simt să ia cu ei, să aibă în preajmă simbloul fântânii și au la bloc fântâni artizanale, care nu mai au funcție utilitară și doar de rememorare, nostalgie, funcție estetică”.

Proiectul a fost sprijinit de SNSPA și Muzeul Național al Țăranului Român.

Voi urmări proiectul lor în continuare, mă bucur că ne-am întâlnit.

Foto: Viorel Pîrligras

Publicat de Mirela Carmen Coman la 21:30

Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Păzitul Fântânilor pe Malul Dunării

Oltenia este spectaculoasă. Mi-am propus să descopăr elemente particulare ale Olteniei, legate de modul de viață material și spiritual, să povestesc despre tradiții și felul în care oltenii se  aportează la valorile creștine. Despre fântânile din Oltenia vreau să vă povestesc, despre grija pe care le-o acordă oamenii din sat și despre obiceiurile care sunt dedicate apei.

PĂZITUL este un obicei foarte cunoscut în Oltenia, păstrat încă, în satele din jurul Calafatului până la Segarcea. Am discutat cu cei care au copilărit sau locuiesc acolo, după aceea cu un om al cărților de la Biblioteca din Segarcea, cu un muzeograf de la Casa Băniei din Craiova și cu un realizator de la TVR Craiova.

Alexandra Barbu, bibliotecar la Biblioteca “Mircea Radina” din Segarcea povestește:

“În după-amiaza zilei de Bobotează începea marea forfotă. Femeile care aduseseră apă sfințită de la slujba de Bobotează turnau și în fântână pentru a sfinți și apa din ea, iar noi, copiii, începeam pregătirile pentru ÎMPODOBITUL FÂNTÂNII! Desfăceam sorcovele primite de la „datul la grindă” și pomul de iarnă al Marianei Iscruleasa – singura care avea parte de un asemenea pom – și ne strângeam cei care luam apă de la fântâna cerăcenilor pentru a o împodobi cât mai frumos. Era o adevarată întrecere, care fântână este cea mai frumoasă! Puneam bradul deasupra roții fântânii, înveleam stâlpii cu stuf de baltă și cu lănţişoare din hârtie colorată. Gardul îl împrejmuiam cu așternute și covoare frumos colorate, aduceam mese, făceam din rogojini un adăpost pentru a ne apăra de gerul Bobotezii. ”Se trăgea” curentul electric, se montau becuri, se instala pickp-ul și se aduceau placile de vinil cu ajutorul cărora se întreținea atmosfera de sărbătoare.

Uneori mai veneau și lăutarii sau câte un vecin sau consătean care cânta la acordeon, fluier sau cimpoi ( Mircea Ungureanu si Ghita Rădoi). Se aduceau paie, lemne pentru întreţinerea focului, frigări necesare pregătirii ospăţului din timpul nopţii. Se făcea grătar, se bea țuică fiartă și vin fiert, iar ca desert se pregăteau în ceaun, acolo la fântână, gogoși cu magiun de prune și dovleac. Când se lăsa întunericul se aprindea focul.

Lanțurile fântânii erau legate cu lacăt, nimeni nu se mai putea apropia de fântână pâna dimineață. Băieții cei mari păzeau cu rândul ciuturile fântânii, nimeni neputându-se apropia de ea. Fântâna era păzită toată noaptea, pentru a nu «spurca» cineva apa.

Veneau în vizită băieții de la alte fântâni, se făceau urări, erau cinstiți cu un pahar de vin, cu o ceașcă de țuică fiartă sau cu gogoși calde. De multe ori, aceștia încercau să „spurce„ fântâna, dar păzitorii noștri erau tare vigilenți și nimeni nu a reușit acest lucru în anii în care și eu am luat parte la acest frumos și vechi obicei. Bătrânii, mai spre ziuă atunci când intervenea oboseala, îi puneau la încercare pe păzitori, încercând a „spurca“ -simbolic – apa cu grâu sau porumb. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, băieţii care nu reuşiseră să păzească fântâna cum se cuvine aveau sarcina ca, până în zori, să cureţe apa, astfel încât în dimineaţa zilei de 7 ianuarie, când sătenii veneau să ducă apă proaspătă în gospodărie, aceasta să fie curată ca lacrima.

Păzitul fântânii era prilej de mare chef: se cânta, se juca, se spuneau glume, pâna dimineața. Fetele și femeile, la miezul nopții, se retrăgeau.

Spre ziuă, înainte de a se lumina veneau femeile și luau jar din vatra focului și plecau la tămâiat. Dimineaţa, flăcăii care au păzit fântâna porneau cu Iordanitul. Mergeau la fiecare casă care lua apă de la acea fântană şi cu căucul din aramă turnau de trei ori apă în mâini fiecărui membru al familiei pentru a-şi spăla faţa.

Cu aceeaşi apă si cu un manunchi de busuioc stropeau toți membrii familiei făcându-le urări de sănătate și belsug pentru tot anul. Se stropeau pomii, animalele, păsările. Gazdele îi omeneau cu colaci, nuci și bani. Dupa ce Iordanitul se termina, flăcăii se întorceau la casele lor, mulțumiți că reușiseră să păstreze apa fântânii curată. După-amiaza, se relua cheful cu ceea ce strânseseră de la Iordanit și cu ceea ce mai aduceau cei care își serbau numele”.

Mi-a plăcut ce mi-a povestit Alexandra Barbu, parcă eram și eu acolo în sat. Am vrut să vorbesc și cu Doru Ciolacu, realizator la TVR Craiova și să vă povestesc despre acest obicei vechi.  Doru Ciolacu este realizator la TVR Craiova. Realizează emisiuni care promovează gastronomia din Oltenia. La sfârșitul lunii decembrie m-a invitat la filmarea unei emisiuni care prezenta pregătirea Mesei de Anul Nou pe Malul Dunării, am cunoscut oameni și obiceiuri pe care nu le știam. Am scris un articol.

Acum l-am intrebat despre acest obicei vechi și mi-a spus : “Am filmat de câteva ori pe la Poiana Mare și Desa. E un obicei care se întâlnește în satele de pe lângă Calafat. Bătrâni nu mai sunt în sat, dar copiii de atunci au la randul lor copii, se strâng acum pe uliță și păstrează acest obicei vechi. Fântânile se păzesc de duhurile rele care în noaptea de Bobotează se zice că ar umbla prin sate. Atunci, chiar lângă fântâni se pun mese întinse cu bunătăți, se scot
oale cu vin, se aprind focuri și se face larmă multă. Oamenii cântă și joacă pentru a izgoni spiritele rele. Cheful ține până în zori când se pleacă cu Iordanul, un colind de purificare”.

Ionel Cănureci este muzeograf la Casa Băniei din Craiova. Am discutat despre acest obicei autentic de pe Valea Dunării și mi-a povestit cum se desfășura la Poiana Mare și Desa. Ce am aflat in plus?
Despre rolul comunitatii si simbolistica etnografică. Focul purifică. Lemnele de foc și cocenii îi dădea comunitatea pentru fântânile de pe drum. Toate fantânile erau păzite. Fântânile au imbatranit și ele. Locuitorii satelor au acum apă în casă și fântânile de pe drum nu au mai fost îngrijite, nu mai au apă curată. Există și o veste bună, primarul de la Ciuperceni s-a implicat, fântânile au fost curațate, le-a acoperit, a mers la autorități care au certificat calitatea apei. Sătenii folosesc și acum apa pentru animale și udat gradina.

Locuitorii din Oltenia sunt atașati de tradiții. Aceste obiceiuri și locuri minunate trebuiesc păstrate și promovate. Îmi plac locurile și oamenii.

Oltenia este spectaculoasă și vă invit să o descoperiți.

Hruba de la Banu Mărăcine așteaptă oaspeți

Stațiunea Didactică Banu Mărăcine este renumită pentru calitatea vinurilor roșii, albe și aromate. Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro. au fost invitați să organizeze împreună un eveniment Brânzeturi cum se…cuVin.
Este un eveniment special, o vizită la Hruba de la Banu Mărăcine, o întâlnire cu oameni pasionați care obțin vinuri renumite și după aceea o degustare de vinuri și a branzeturilor Delaco. Mircea Bica – directorul stațiunii, Adrian Leoveanu – inginer șef și Mihaela Voicu – ghidul nostru în Hruba – Crama Banu Mărăcine ne-au primit cu bucurie.

 

În 1975 a luat fiinţă Staţiunea Didactică Banu Mărăcine care funcţionează în cadrul Universităţii din Craiova, având ca obiect de activitate instruirea practică a studenţilor, desfăşurarea activităţii de cercetare a cadrelor didactice şi implementarea rezultatelor cercetării în producţie, producerea de seminţe şi material săditor și alte activităţi.

În 1984 a fost construită Hruba, locul unde se maturează vinurile. Este una dintre cele mai mari din tara, are două
intrări şi un tunel care face legătura între o cramă veche şi o cramă nouă. Sortimentele de vinuri sunt ţinute în butoaie de stejar.

Am coborât mai multe trepte și am ajuns în vinotecă. Sticlele sunt aranjate pe rafturi în poziţie orizontală. Cele
mai vechi soiuri datează din 1970.

Am făcut fotografii și am fost invitați la degustare. Sala de degustare era pregătită, la intrare era frumos aranjată masa cu brânzeturile renumite de la grupul francez Savencia, brânzeturi distribuite de compania Delaco și vinurile
de la Crama Banu Mărăcine. Sauvignon Blanc și Camembert; Cabernet Sauvignon și Grana Padano; Fetească
Neagră și Cașcaval Afumat sunt asocierile pregătite.

Combinația mea preferată a fost Fetească Neagră de la Banu Mărăcine și Cașcaval afumat de la Delaco.
Feteasca Neagră este unul dintre cele mai vechi soiuri românești. Feteasca neagră etalează calități ajungând ca, în anii favorabili să depășească calitativ chiar și vinul Cabernet Sauvignon, considerat în unanimitate regele vinurilor roșii.
Mă bucur că Feteasca Neagră are rezultate foarte bune aici, mi-a plăcut foarte mult, este un vin cu 13% alcool, roșu rubiniu și are un post-gust intens.

Asocierea a fost potrivită, cu cașcavalul afumat de la Delaco, care are o textură fermă și ușor sărat.
Cuvântul ales pentru Feteasca Neagră de la Banu Mărăcine este vocație, pentru cașcavalul afumat de la Delaco este tradiție, iar combinația între cele două reprezinta prietenie 

Banu Mărăcine este unul dintre cele 12 areale viticole recunoscute ale României în care se pot obţine vinarsuri. Seara s-a terminat cu prezentarea unui vinars ROUA PLAIULUI asociat cu ciocolată amăruie 99%.
Un vinars
distins în 1996 cumedalia de argint pentru fineţea, rafinamentul său şi pentru autenticitatea tehnologiei prin care se obţine, la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva. Nu știam acest lucru și aceasta este informația pe care am aflat-o la acest eveniment și m-a impresionat.

Am descoperit acum  un loc pe care trebuie să-l promovăm, să organizam și alte evenimente.  

O seară minunată într-un loc de poveste.