Centrul Brâncuși și Palatul Mihail, construite la 100 de ani distanță

Brâncuși a spus că arhitectura este sculptura locuită, puțini știu acest lucru. Un pavilion semnal din sticlă creează o iluzie, transparența unor lamele amintește de ovoidele brâncuşiene și pasărea măiastră. Această lucrare ”op-art” realizată de arhitectul Dorin Ștefan în Craiova este o transpunere a ideilor marelui sculptor într-o viziune modernă.

Aceasta instalație arhitecturală contemporană se află în vecinătatea Muzeului de Artă, o bijuterie arhitectonică construită la începutul secolului XX în spiritul academismului francez de Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale. În 1913, Carol I și membrii familiei regale au fost găzduiți la Palatul Mihail și în 1915, aici a locuit Regele Ferdinand împreună cu Principesa Margareta.

În 1936, Jean Mihail ultimul descendent al familiei, lasă prin testament întreaga sa avere statului  “pentru scopuri social – culturale folositoare Craiovei”. Din anul 1954 aici este Muzeul de Artă. Puțină lume știe că aici sunt expuse operele consacrate ale renumitului sculptor : “Sărutul” – considerată de către istoricii de artă prima sculptură modernă din lume, “Cap de fată (Orgoliu)”, “Cap de băiat”, “Coapsa”, “Domnișoara Pogany” și “Vitellius”.

Centrul Brâncuși și Palatul Mihail, două lucrări construite la 100 de ani distanță. Nici noul, nici vechiul nu domină.

Orașul avea nevoie de un spațiu care să creeze un interes aparte, aici este locul în care renumitul sculptor spune că s-a născut a doua oară. Acest proiect a fost realizat la invitația autorităților locale.
Din 2013 urmăresc acest proiect realizat de arhitectul Dorin Ștefan în Craiova. Mi-a fost teamă uneori că nu se va finaliza. Am scris în 2020 articolul Pavilionul Brâncuși, limita între arhitectură și sculptură – un interviu cu arhitectul Dorin Ștefan. Un elogiu pentru omul Brâncuşi, arta lui şi semnificaţia ei în cultura universală alături de drumul parcurs în implementarea acestui proiect..

Articolul acesta urmărește finalizarea pavilionului, amenajarea expozițiilor din spațiul subteran, munca muzeografilor. Vă invit să îl vizitați.
Conceptul e foarte interesant, pornește de la mărturiile lui Brâncuși, cum vedea arhitectura. În anii ‘30, un maharajah cumpără “Pasărea în văzduh” și vrea să comande un monument în memoria soției. Renumitul sculptor se gândește la un “Templu al meditației” inspirat din volumele primare: cubul, prisma, ovoidul. Intrarea în templu se făcea prin subsol.

Inspirat de Templul din Indore, Dorin Ștefan a creat un pavilion suprateran din sticlă, Centrul Brâncuși. Este misterios, intrarea nu se vede. Te uiți în jur și te întrebi: Ce este aici? Atunci te îndrepți spre muzeu, locul în care descoperi operele lui Brâncuși, te încarci cu emoția din acele vremuri.

Pe o scară monumentală ajungi în spatele Muzeului de Artă, acolo descoperi o aripă subterană, este intrarea în foișorul de sticlă. Un lift pentru o singură persoană te invită să urci. Te întrebi unde mergi, totul e un mister. Ajungi în inima Măiastrei, în interiorul foișorului. Ideea de ascensiune îi era dragă lui Brâncuși.

În galeria subterană descoperi o expoziție realizată de muzeografii muzeului si doamna Doina Lemny, curator la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou). Doina Lemny colaborează foarte mult cu muzeografii din Craiova, spune adesea că ei administrează foarte bine Colecția Brâncuși.
Fotografii, imagini, filme despre capodoperele și viaţa lui Brâncuşi, Donatia Vasile Georgescu Paleolog, un mare specialist în Brâncuşi. Sunt multe plasme și informații despre Colecția Brâncuși din muzeu: “Sărutul” – considerată de către istoricii de artă prima sculptură modernă din lume, “Cap de fată (Orgoliu)”, “Cap de băiat”, “Coapsa”, “Domnișoara Pogany” și “Vitellius”.

Am vizitat de mai multe ori instalatia arhitecturală realizată de arhitectul Dorin Ștefan. Am mers cu liftul și într-adevar este o experienta interesantă. Am întâlnit tineri, am stat de vorba cu ei. Le place că sunt multe plasme, tehnologie de ultimă generație, spații pentru dialog, e ceva diferit.

Într-adevar acest proiect deschide conversații. Am urmărit o întâlnire între Domnul Răzvan Teodorescu, arhitectul Dorin Ștefan și doamna Doina Lemny. Moderator a fost domnul Sever Voinescu. Mi-a plăcut foarte mult această discuție, de aceea scriu. Fiecare a ascultat și a putut să descopere cum vad ceilalți partea lui de proiect. În final au rezultat propuneri foarte interesante, la care nu s-au gândit până atunci. Am atașat câteva fragmente:

“ Răzvan Teodorescu: Operele lui Brâncuşi sânt răspândite în toată lumea, în mari muzee: de la Canberra la Chicago, de la Paris la Pasadena și la New York, iar noi aici în România, știm foarte puțin sau chiar nimic despre acestea. A lăsat o operă uriaşă pe care am putea-o vedea aici, într-un discurs muzeal care folosește toate avantajele tehnologiilor de ultimă generație în domeniul virtual, digital, video. Într-un asemenea templu de arhitectură cred că o expoziţie permanentă cu titlul „Brâncuşi în lume” și-ar găsi foarte bine locul. Nouă ne lipseşte așa ceva. Este coerent și cu Muzeul: treci prin sălile muzeului (fostul Palat Jean Mihail) unde vezi lucrările lui și apoi mergi în acest edificiu și vezi ce are lumea, ce au muzeele lumii în materie de Brâncuşi. Oamenii care iubesc arta nu stiu ce e la Canberra, Chicago, Paris, Pasadena și New York.
Doina Lemny.: Este singura idee la care ader, în sensul că se poate face un parcurs virtual al operei lui Brâncuşi, așa cum este ea răspîndită în toată lumea. De aceea și mie mi se pare bună ideea de a evoca virtual, eventual tematic, operele lui din toată lumea.

De asemenea, el face parte dintr-o serie europeană și universală. Îl încadrăm cu Modigliani, cu Léger, cu Erik Satie, cu Duchamp. Legăturile lui Brâncuşi cu lumea modernităţii româneşti, cu avangarda noastră, care reprezenta, de fapt, un fenomen cultural european. Este firesc să-l pui pe Brâncuşi alături de Vinea, de Tzara, de Voronca, oameni de care el a fost legat.

Din punctul meu de vedere, pavilionul este o creaţie de arhitectură care evocă aspiraţia lui Brâncuşi către arhitectură”.

Eu urmăresc acest proiect din 2013. Am discutat cu multi oameni, m-am bucurat că s-a finalizat și sunt curioasă să văd ce va urma. Sper să se realizeze aceste colaborări cu muzeele din întreaga lume. Vor veni muzeografi straini in Craiova. Vom vedea ce materiale folosesc ei, ce tehnologie, cum promoveaza expozitiile.

În încheierea articolului vreau să transmit și eu câteva gânduri și propuneri pentru Centrul Brâncuși.

1. În fiecare an la Muzeul de Artă sunt organizate multe evenimente dedicate marelui sculptor. Proiectele sunt putin cunoscute. M-aș bucura în spațiul subteran să fie prezentate:

a) Aici am cunoscut-o pe doamna Doina Lemny, curator la Centrul Pompidou. La un seminar ne-a vorbit despre pasiunea marelui sculptor pentru fotografie, un lucru puțin cunoscut. Altă dată ne-a vorbit despre oamenii de cultură cu care era prieten: Modigliani, Léger, Erik Satie, Duchamp. A fost foarte interesant. Mi-ar plăcea în galeria subterană să vadă mai multă lume aceste fotografii, având alături imagini despre creația lui Modigliani, Léger. Putem înțelege mai bine acele vremuri.

b) Aici l-am cunoscut pe domnul Pavel Floresco. Scriitorul Pavell Floresco din Craiova a publicat studiul „Străfulgerarea sacră. Protoaritmetică și sculptură modernă” în revista „Ligeia, dossiers sur l’art” din Paris. Este un studiu despre opera lui Brâncuși. Mi-ar plăcea să fie prezentat în galeria subterană.

b) Am participat acum mai multi ani la o întâlnire organizată Paul Rezeanu (fostul director al Muzeului de Arta Craiova) dedicată lui Brâncuși. Ne-a spus că Franța are 230 sculpturi, 41 desene, 160 fotografii, mobilier. USA are 90 de lucrări. România are peste 20 de lucrări. Știm prea puțin. Acum văd că totul se leagă frumos cu propunerea domnului Răzvan Teodorescu. Cred că trebuie sa promovăm proiectele inițiate de Paul Rezeanu (fostul director al Muzeului de Arta Craiova), puțini le cunosc.

c ) Am participat acum mai mulți ani la Teatrul Național din Craiova la spectacolul “Brâncuși și Titulescu – suflete pereche” – spectacol pregatit de Ilie Gheorghe cu poezie Geo Bogza si Ion Horea dedicată lui Brâncuși. Putem promova proiectele acestea, se știe puțin despre ce se întâmplă în Craiova.

d) Brâncuși a spus că s-a născut în Craiova pentru a doua oară. Așa a fost. Nu sunt prezentate nicăieri lucrurile asa cum au fost. Povestea e interesantă, vorbește despre Craiova la sfârșitul secolului XIX, de oamenii cu influență care trăiau atunci și implicarea lor în susținerea unor tineri. Mi-ar plăcea să își găsească loc în galeria din spațiul subteran.

Am cunoscut-o pe doamna Sorana- Gorjan- Georgescu. Mi-a povestit că bunicul său l-a găzduit, l-a protejat, iar Brâncuși îi spunea Nașule. Fugise la 11 ani din satul natal Hobița, terminase primele patru clase. A lucrat ca băiat de prăvălie la Targu Jiu și Slatina. După câțiva ani ajunge în Craiova. La 17 ani lucra la restaurantul Zamfirescu. Aici i-a fascinat pe cei din jur cu talentul său atunci când a făcut o vioară dintr-o cutie de lemn. Este încurajat să termine șapte clase. Primește o bursă și continuă studiile la Școala de Artă si Meserii. Se înscrie la Facultatea Arte Frumoase din Bucure;ti, iar la terminarea studiilor pleacă la Paris. În arhivele din Craiova există o listă de burse pe care Epitropia Bisericii Madona Dudu le dădea unor tineri. Acolo figurează Constantin Brâncuși, Nicolae Titulescu și fratele bunicului doamnei Sorana- Gorjan- Georgescu.

3, În spațiul subteran putem promova povestea ansamblului Brâncuși, nu doar câteva fotografii făcute astăzi. Este fascinantă această poveste. Profesionalismul oamenilor de la Societatea Petroșani de a executa lucrări complexe, modul în care au găsit soluții pentru finanțare, constituie un exemplu pentru generația de azi. Doamna Sorana- Gorjan- Georgescu are fotografii de atunci. Am scris un articol Coloana fără sfârșit, artă și bucuria de a dărui .

4, Domnul Dorin Ștefan a menționat de multe ori cum a ales locul pentru acest pavilion. A spus: “Când arhitectul francez construia Palatul Mihail in Craiova, Brâncusi este în Franta și trece de la sculptura descriptivă la sculptura abstractă și stilizată care l-a facut celebru în întreaga lume”. Cred că se pot prezenta pe câteva panouri mai multe informații despre academismul francez și despre avangardă. Știm prea puțin.

5, Muzeul de Artă se află pe Calea Unirii, o stradă din centrul orașului. Aproape de muzeu este Casa Constantin Vălimărescu, construită în aceeași perioadă de un alt arhitect francez renumit, Albert Galleron. Este arhitectul care a proiectat Ateneul Roman. La capătul străzii sunt blocuri turn din vremea comunismului, iar în apropierea muzeului se află Piața Mihai Viteazu construită după 1990. I-aș propune domnului Dorin Ștefan să proiecteze o “nouă față” a blocurilor turn și o parte din Piață. S-ar putea să fie doar niste intervenții minime, dar ar fi interesant să existe ceva unitar pe strada cu Muzeul de Artă și Casa Constantin Vălimărescu.

Pavilionul Brâncuși personalizează orașul și creează conexiuni. Oamenii fac multe fotografii. Vor avea loc evenimente și proiecte internationale, va atrage turiști din toate colțurile lumii.

Acest loc vorbește despre a primi de la cei care au trăit în Craiova și a dărui mai departe. Pornim de la trecut și construim un viitor.

Artăt ce are ROMÂNIA și nu găsești în altă parte. Este un articol despre ROMÂNIA UNICĂ.