Clisura Dunării. În satele aflate pe graniță te îndrăgostești de România

Clisura Dunării reprezintă întâlnirea cu un univers complet diferit, istoria satelor de la graniță nu o știam. Vlahi, sârbi, cehi au luptat cu arma în mână pentru apărarea graniței. În Eșelnita, Dubova, Eibenthal, Șvinița, Berzeasca, Coronini, Moldova Nouă te îndrăgostești de România. Ceva ce e vechi acolo pentru noi e nou.

Am călătorit câteva zile împreună cu echipa proiectului internațional DANUrB+ și invitații lor din Ungaria, Cehia, Slovacia, România, Croația, Serbia, Bulgaria. Autorități locale, universități și antreprenori locali vorbesc despre viitorul orașelor de pe malul Dunării.

Este o legătură strânsă între organizatori și participanți. Le-am fost alături acum câteva luni  la o conferință organizată de Facultatea de Arhitectură din București, am scris un articol AICI. Facultatea de Arhitectură din Timișoara și Banatul Montan au coordonat această etapă. Și acum grija pentru detalii m-a impresionat. Am văzut locuri pe care nu le știam deși am fost în zonă. 

Vă invit în Clisura Dunării. În satele aflate pe graniță te indrăgostești de România.

Acum 1000 de ani locuiau vlahi. În valurile mari de migrație au venit sârbi veniți din Nordul Macedoniei. În 24 februarie 1430, un document al cavalerilor teutoni menționează pentru prima oară Cetatea Șviniţa. În anii 1720-1724, în timpul stăpânirii imperiului Austro-Ungar, este menționată comuna Șvinița si fortăreaţa Tri Cule care supraveghea traficul fluvial pe Dunăre. 

Ne-a întâmpinat primarul comunei cu brațele deschise. În Șvinița trăiește cea mai veche comunitate de sârbi. Se vorbește un dialect arhaic, îl întâlnești doar aici, este un amestec din mai multe limbi din nordul Macedoniei, Croaţia, Muntenegru. 

Mărturia bătăliilor pentru apărarea caselor se păstrează încă. Istoria a fost mereu zbuciumată.

Populația a fost asuprită secole la rând de Imperiul Otoman, după aceea o perioadă lungă a fost sub dominația Imperiului Austro-Ungar. E impresionant să asculți despre eroii care și-au dat viața pentru apărarea țării în luptele din Războiul pentru Independență din 1877, în Primul Război Mondial și al doilea Război Mondial. 

În anii 1970 s-a construit barajul Porțile de Fier, Șviniţa Veche a fost inundată. Satul a fost strămutat, fiecare a construit o nouă casă folosind ce a putut din vechea gopodărie. 

În zare vezi  mulți smochini. Se cultivă de peste 500 de ani, sunt aclimatizați în această zonă și la Ada-Kaleh. Astăzi este un sat european, are apă curentă, canalizare, iluminat modern, internet. Au cămin cultural, școală, dispensar, centru de informare turistică. Gastronomia este promovată în două restaurante. Au păstrat identitatea portului popular și au o formație de dansuri populare. Sunt înfrățiți cu comunitățile din Macedonia, Serbia, Bulgaria. 

Te bucuri când întâlnești oameni care iubesc locul unde trăiesc și povestesc cu pasiune despre trecut, prezent și viitor. Vrei sa afli mai mult. 

După vizita la primărie am mers la Familia Balaci, un producător local. Pe terasă erau farfurii cu dulceață, gem, compot. Au smochini în mai multe locuri. Produc și țuică din smochine, are 45 de grade. E mai economic să faca gem, la țuică intră multe smochine. Festivalul Smochinelor are loc în ultimul weekend al lunii august. Există festivaluri similare în Macedonia și Croația. 

Am discutat despre munca lor, am cumpărat produse, am făcut fotografii, eram veseli că suntem împreună.

Am plecat din Șvinița să vizităm satul cehesc Eibenthal. Din DN 67 urci 7 km pe un drum asfaltat. În microbuz am stat lângă două doamne din Cehia. Așa au început noi povești fascinante. 

În perioada 1823-1826, în timpul dominației Imperiului Austro-Ungar au fost aduse în zonă colonii de cehi în scopul populării graniței imperiului. Cu promisiuni pentru locuri de casă și facilități fiscale au mers pe jos din Cehia până la Viena, apoi cu pluta până la Moldova Nouă. Erau exploatatori de lemn, s-au oprit într-o zonă împadurită și nepopulată. Atunci au fost întemeiate satele cehesti: Biger, Sfânta Elena, Rovenska, Gârnic, Eibenthal, Baia Nouă. Al doilea val cu colonii de cehi a venit pentru paza graniței Imperiului Austro-Ungar.

La restaurantul din Eibenthal, pe terasă ne așteptau câțiva producători locali. Un căluț din lemn, miniaturi lucrate cu croșeta, toate vorbeau de anii 1960-1990. Ultimul stand prezenta produse din gastronomia locală: clătite dospite, langoși, frigănele cu brânză, cârnați, slănină, jumări, brânză, gem. Străinii erau fermecați, puneau multe întrebări. Mi-a plăcut foarte mult faptul că era un sentiment de familiaritate.

Mi-am dorit să aflu mai multe despre gastronomia cehească și istoria satului Eibenthal. Așa am aflat că Tiberiu  Pospisil împreună cu alți tineri vor să  promoveze autenticitatea locurilor, peisajul, gastronomia și tradițiile.

Inițial satul Eibenthal s-a format pe dealuri. Lipsa apei pentru stingerea unui incendiu devastator i-a obligat să reconstruiască satul mai jos. În acest sat minier nu erau alte activități comerciale, așa că începând cu anul 2006 când s-au închis minele de huilă antracitoasă, lumea a început să plece din sat. 

În 2009 Tiberiu  Pospisil a cumpărat o casă în care a deschis un restaurant cu mâncare tradițională cehească. În 2012 împreună cu prietenii a organizat primul festival  de promovare a întregului Banat cehesc. De atunci, în luna august vin turişti din Republica Cehă cu un tren special, intrat în istoria căilor ferate europene. Are lungimea de jumătate de kilometru, nu încape într-o gară. La ultimul festival, 2.000 de persoane au străbătut satele cehești. 

Am scris pe blog despre gastronomia din Oltenia, pâine în țest și mesteșugul construirii țestului, despre puiul în azmă sau tocanul de oaie. Acum vă invit la restaurantul din Eibenthal să descoperim gastronomia din satele cehești. 

Supa de usturoi și ciorba de cartofi cu ciuperci sunt renumite. Pentru supa de usturoi se pune un os la fiert, separat fierb cartofii în coajă. În final se adaugă smântana, usturoi, ou fiert poșat. La ciorba de cartofi cu ciuperci când e aproape gata vom adăuga mărar tocat mărunt. 

Ca fel principal suntem invitați să servim ciolan de porc cu sos din miere și boabe de muștar sau gălușcă din cartofi alături de o pulpă de rață. Minunați sunt tăițeii de casă cu jambon afumat sau pastramă din carne de vită condimentată cu sare, piper, costiță. Se folosește des chimenul, iar mărarul este nelipsit.

Clătita dospită servită cu zahăr pudră și scorțișoară sau plăcinta din cartofi rași prajită în ulei alături de un sos din hrean cu smantana încheie o masă cehească. Clătita de cartofi are la bază un aluat din cartofi fierți și făină. Se umple cu deseori cu gem.

Uneori servesc langoși și pâine pe plită peste care se pun trei straturi: gem de prune, brânză dulce și smântână. În zilele de sărbătoare se pregatește cozonacul cehesc, acesta e ca o rulada umpluta cu mac. 

Sunt organizați, pregătesc meniul pentru o săptămână. În viitor produsele locale vor fi comercializate sub brandul Manufactura.

M-a impresionat că Tiberiu  Pospisil și cei din jurul său vorbesc cu smerenie de istoria satului și privesc în viitor.

În această călătorie în satele de graniță aflate pe malul Dunării am trăit momente care ies din ritmul cotidian. 

Am și eu câteva gânduri și propuneri: 

Primarul din Șvinița povestea că poți merge cu bicicleta în comuna Șvinița, dar nu există un EURO VELO în această zonă. Bicicliștii care vin din Europa intră pe malul din Bulgaria, acolo este amenajat. Tiberiu spunea că sunt trasee de biciclete prin satele cehesti, dar sunt puțin cunoscute. Eu am povestit că am participat acum doi ani la un proiect european care a inițiat o aplicație și multe trasee de biciclete în această zonă și în județul Mehedinți propuse de un pasionat al ciclismului. Am scris AICI. Locuitorii de pe malul Dunării nu știau de această aplicație. Mi-a plăcut că poți incepe un dialog și să pui la cale alte proiecte.

Mi-a plăcut ca există conexiunea între generații. Oamenii se cunosc, se sprijină, sunt o mare familie. Cei din Eibenthal se sfătuiesc cu cei din Șvinița și comunele din jur. 

Pe stâncile abrupte de la Cazanele Dunarii zărești laleaua galbenă, o specie protejată. Mi-am dat seama că știm doar drumul asfaltat care străbate aceste sate și numele unor pensinui. Nu știm nimic despre flora și fauna. Îmi doresc să aflu mai multe, sa înteleg limbajul naturii. 

Unele zone nu au semnal. Am ajuns cu mașina într-o seară, ploua mărunt, nu vedeai nimic. Nu sunt indicatoare să arate ce urmează, poți să treci de pensiune si nu este vreun loc să întorci mașina. Autoritățile locale pot găsi soluții.

Am scris multe articole despre gastronomia din România. Fiecare zonă are feluri de mâncare renumite în plan local despre care știm foarte puțin. Pe Clisura Dunării găsești gastronomia tradițională și gastronomia reinterpretată într-o cheie modernă. Cred că toate acestea trebuie promovate într-o piață turistică și la evenimente importante.

Proiectul internațional DANUrB+ integrează proiecte din toate țările scăldate de Dunăre. Mi-a plăcut că au participat stakeholderi din aceste țări si este foarte bine organizat. Se cunosc între ei. Discuțiile continuau până târziu. Implicarea Facultăților de Arhitectură, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism ( INCDT) este apreciată și prețuită. 

Putem să observăm frumusețea supraviețuirii. În secolul trecut satele au fost strămutate, iar dupa 2000 s-au închis minele. Locuitorii au fost nevoiți să se adapteze.  

Privești lucrurile din unghiuri noi. Ceva ce e vechi acolo.pentru noi e nou. Aici te îndrăgostești de România.