Craiova Jazz Festival într-un oraș al muzicii

Craiova Jazz Festival 2026 ne invită să ne adunăm din nou în jurul muzicii. Trei seri, între 12 și 14 septembrie, suntem invitați să ascultăm muzică live la Filarmonica Oltenia, la Silent Garden și în Grădina Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman.

Anul acesta, la ediția cu numărul 10, ne așteaptă multe surprize. Programul Craiova Jazz Festival 2026 este variat: big band, jazz vocal, ethno-jazz, lounge, jazz contemporan și groove. Ediția a fost gândită atât pentru cei care vin în fiecare an cât și pentru cei care vor să descopere acum jazz-ul.

Sâmbătă 12 septembrie 2026 ne întâlnim la ora 18:00 în Sala Filarmonicii Oltenia. În prima seară vom urmări proiectul Little Big Band sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru, iar după aceea vom asculta jazz la Silent Garden, alături de Equinox Band. Dacă în sala filarmonicii imi place să discut înaintea spectacolului cu cei care asigură sonorizarea, ei vin special la acest festival cu multă tehnologie, la spectacolul în aer liber sunt atentă la ce e în jur, cum e amenajat și vibrația locului. La Silent Garden am fost de multe ori în timpul Festivalului Shakespeare, mă bucur că acum aici vom asculta muzică.

Duminică 13 septembrie 2026 în Sala Filarmonicii vom asculta armoniile vocale ale Jazzappella, urmate de Ethnotic Project, un program dedicat ethno-jazz-ului. Invitata specială a serii este Irina Sârbu, una dintre vocile cunoscute ale jazz-ului românesc.

Programul continuă în Grădina Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Aici are loc Groove Garden, pianistul Sorin Zlat ne oferă un program construit în jurul unor ritmuri dansante. Până acum nu am ascultat muzică în curtea bibliotecii. Va fi minunat.

Luni 14 septembrie 2026, îi vom asculta pe Sorin Zlat Trio și Big Band Radio România. În ultima seară în Sala Filarmonicii Oltenia îl vom asculta pe Sorin Zlat alături de trio-ul său, într-un recital de jazz contemporan. Pianistul Sorin Zlat a câștigat Marele Premiu al Jacksonville Jazz Piano Competition din Statele Unite.

Finalul ediției aparține Big Band Radio România, dirijat de Simona Strungaru. Ese un ansamblu cu tradiție ale scenei muzicale românești.

Timp de trei zile ascultăm ethno-jazz, lounge, groove și jazz contemporan. Poți veni pentru un artist anumit sau dintr-o curiozitate. Muzica aduce oamenii împreună.

Evenimentele Craiova Jazz Festival 2026 încep la ora 18:00. Sunt disponibile abonamente generale, cât și bilete individuale.

Bilete și abonamente

PROGRAMUL FESTIVALULUI

SÂMBĂTĂ, 12 SEPTEMBRIE – de la ora 18.00

RYJO Quintet (18:00) – Vibe-ul proaspăt și exploziv al noii generații de jazzmen

RYJO Little Big Band (19:30) – Energia pură a tinerilor virtuozi români sub bagheta Simonei Strungaru

Equinox Band (20:30) – Fusion electrizant și experimente sonore fără limită în Silent Garden

DUMINICĂ, 13 SEPTEMBRIE – de la ora 18.00

JAZZAPPELLA(18:00) – Arta perfecțiuni vocale și improvizație a cappella

Proiectul Etnotic& Irina Sârbu (19:00) – Întâlnirea spectaculoasă dintre folclorul românesc și libertatea jazzului modern

Grădina Groove(20:30) – Funk, R&B și soul incendiar în Grădina Bibliotecii Aman

LUNI, 14 SEPTEMBRIE – de la 18.00

Trioul Sorin Zlat(18:00) – Jazz contemporan fascinant, cu sonorități cinematografice și lirism avangardist.

Big Band Radio România(20:00) – Apogeul festivalului: forța și eleganța celei mai iubite orchestre de jazz din România; dirijor – Simona Strungaru.

Festivalul este organizat de Filarmonica Oltenia și Primăria Municipiului Craiova. Filarmonica Oltenia este o instituție publică de concerte subvenționată de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Craiova. Biletele sunt disponibile online aici: https://www.entertix.ro/g/607/filarmonica-oltenia.html

A zecea ediție de jazz la Craiova ne aduce multe surprize. Ne întâlnim acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *