Parcul Nicolae Romanescu, fereastra orașului Craiova

Proiectele inițiate de primarul Nicolae Romanescu la sfârșitul secolului 19 – începutul secolului 20 au transformat orașul Craiova dintr-un târg semirural într-un oraș european. A fost primarul orașului în 1898, în perioadele 1901-1905, 1914-1916 și în 1929.
Era un vizionar. Inițiativa prezentării la Expoziția Internațională din Paris în anul 1900 a proiectului realizat de peisagistul francez Edouard Redont care transforma Grădina Bibescu într- un parc natural de 96 ha precum și coordonarea activitatilor au aparținut primarului Craiovei. Juriul a acordat Medalia de Aur, apreciind dimensiunile impresionante, costurile reduse, rapiditatea, frumusețea și calitatea lucrărilor.

Craiovenii iubesc Parcul Medaliat, îl fotografiază. Copiii care mergeau pe triciclete acum trei decenii își plimbă acum copiii în cărucioare. Vezi multe biciclete și tineri care aleargă. Sunt evenimente culturale.

Am scris articolul Parcul Romanescu, gazda spectacolului de operă TOSCA și vă invit să descoperiți povestea spectacolului organizat de Opera Română Craiova. Trei scene au fost amenajate lîngă Podul Suspendat, Castelul Fermecat și frumosul lac. Soliști renumiți în intreaga lume au venit la Craiova. Podul suspendat este cea mai spectaculoasă construcție din parc. De factură romantică, a fost proiectată de Édouard Redont și realizată de firma G. Sohier din Paris. Lucrările de zidărie, executarea picioarelor și ancorajul podului au fost date în antrepriză firmei craiovene condusă de inginerul Victor Laugier.

Am scris articolul Parcul Bibescu din Craiova a câștigat medalia de aur la Paris , este o invitație și să descoperiți frumoasa medalie împreună cu mărturiile acelor vremuri despre transformarea locului de promenadă al aristocrației într-un monument de arhitectură peisageră.

Acest articol vorbește despre inspirație, interacțiune și locuri de întâlnire. Îmi doresc să regăsim în oraș acea energie de atunci. Vă invit să propunem mai multe proiecte sau evenimente. Să privim în viitor, iar apoi să ducem vestea în cele patru zări.

Pentru noi proiecte cred că putem să ne inspirăm din trecut. Să învățăm din acele vremuri.
Lucrarile din acest parc amenajat în stil romantic poarta amprenta prieteniei dintre Primarului Nicolae Romanescu cu arhitectul peisagist francez Edouard Redont. S-au sprijinit și au colaborat foarte bine.

Edouard Redont a redesenat lacul, a amenajat cascade, chioșcuri rustice pentru lebede, un debarcader, o grădină zoologică, un hipodrom. Au fost improvizate dealuri, văi, alei, poteci pe 35 de km. Peste 250 de specii de arbori au fost aclimatizate.

Vă invit în Craiova, să admirați Podul suspendat, Turnul de apă în ruină falsă, Glorieta, Salba de lacuri pe cursul pârâului Fetei, Grădina zoologică, Hipodromul.

Cele 35 planșe cu planurile privind transformarea într-un parc romantic au fost apreciate ca “o lucrare distinsă și de mare merit” la Expoziția Internațională din Paris în anul 1900. Un castel, poduri și podețe, cascade și imitații de stânci concepute conform celor mai moderne tehnologii architectural peisagistice din acea vreme.

M-a impresionat și cum s-au strâns banii necesari pentru realizarea lucrarilor din parc. Putem învăța.
In bilantul asupra activitatii din perioada 1901-1902, primarul orasului arăta:
“Realizarea grandiosului parc, acest plămân al orașului s-a reușit cu un preț mic inclusiv sponsorizări de sume importante de la Prințul Barbu Stirbey, Principele George Bibescu, Epitropia Bisericii Madona Dudu, Sfânta Treime, Sfântu Ilie, s-au organizat serbări și loteria Parcului. Acestea fără să mai vorbim de ceea ce însumi am crezut de cuviință să dau, fie ca material: lemne, cărămidă presată, plantații, fie ca sume de bani – ținând adesea, duminicile și sărbătorile tot șantierul cu cheltuiala mea, ori plătind tot sau parte din salariul lunar al unor specialiști”. El a adăugat că “această operă admirabilă va face ca toată Oltenia să fie înălțată, Craiova să devie un centru de atracție”.

M-a impresionat prietenia lui Nicolae Romanescu cu Casa Regală.

La 29 septembrie 1903 a avut loc inaugurea parcului în prezența Majestății Sale Regele Carol I al României, regina Elisabeta, prințul moștenitor Ferdinand, prim-ministrul A. Sturdza, membrii guvernului, parlamentului, prefecți, primari, ambasadori străini în România. Instantaneele lui Franz Duschek Jr, fotograf al Curții Regale, au fost publicate în London News, Leipziger Illustrierte Zeitung, Berliner Post, alte publicații internaționale.

În Craiova se află singurul parc din România apreciat la nivel internațional. Parcul Nicolae Romanescu este și singurul parc din România înscris în Lista Monumentelor Istorice categoria A- Rezervație de Arhitectură Peisageră.

Îmi doresc acum o continuare a vieții de atunci, să regăsim aceeași energie.

Am scris în ultimii ani câteva proiecte. Am vorbit cu prietenii, am cunoscut oameni noi, au rămas multe pagini scrise în agende. Nu am finalizat vreunul. M-am gândit să le scriu pe blog, poate vă plac.

PROPUNERILE MELE
1-Peisagistul Edouard Redont a fost un vizionar, a reușit să aclimatizeze peste 250 de specii de arbori, ei nu cresc în condițiile climatice ale României. Craiovenii îi admiră, îi fotografiază. În anul 2016 am vrut să existe un loc în care copiii învață despre ei. M-am întâlnit cu domnul Iordache în frumoasa căsuță aflată lângă Grădina Zologică, acolo este biroul dânsului. Ne-am plimbat prin parc, mi-a povestit despre arbori, este un mare iubitor al acestui loc. După aceea am vorbit cu doamna Alexandra Barbu care lucrează la bibliotecă, să prezentăm copiilor legende.

Am fost și la Muzeul de Știintele Naturii, am vorbit cu doamna Chimișliu. Următorul pas a fost amenajarea spațiului în care copiii vor asculta aceste legende sau vor desena. Am vorbit cu sculptorul Gabi Rizea, i-am arătat un exemplu, apoi am fost în audiență la RADFPL și Casa de Cultură Traian Demetrescu. Toți au apreciat propunerea, nu m-a refuzat nimeni, dar s-au schimbat directorii și nu am prins niciodată momentul potrivit. Poate într-o zi va exista acest loc.Îmi place foarte mult intrarea în parc. Coroanele pomilor se întâlnesc. Mulți fac fotografii aici. Este minunat că Edouard Redont a știut ce specii de arbori se vor aclimatiza în Craiova. Mi-ar plăcea să admirăm aceste specii de arbori și in oras, nu doar în parc.

2-Am vorbit cu mulți turiști, români și străini. Am vorbit cu străini care lucrează în Craiova. Toți admiră parcul, unii vin zilnic și aleargă. Ei nu înțeleg de ce nu sunt mai multe intrări, iar unii mi-au spus că ei nu pot să intre în parc printr-un cimitir. Acum am văzut că este un anunț de vânzare în zona din Valea Roșie unde acum câțiva ani se construia Adora Mall. Mi-ar plăcea ca Primăria Craiova să cumpere o parte din acest loc. Se poate amenaja o parcare, o pista de biciclete și o alee pe care să intri în parc. Acolo este intersecția mai multor cartiere. Sunt convinsă că zilnic sute de craioveni nu vor mai veni cu mașina la intrarea principală, ci vor intra pe aici. Sunt convinsă că vor fi mai mulți tineri nu vor mai alerga prin cartierul în care locuiesc, vor veni pe jos în parc.

3-Medalia de Aur nu a ajuns în 1900 la Craiova. Romanescu și alte autorități au trimis memorii la Paris, dar acolo se știa că a fost expediată în România. Am întrebat în 2015 mulți oameni din instituțiile culturale în ce loc se află acum Medalia câștigată la Paris, voiam s-o văd. Eu imi doresc la intrarea în parc prezentarea unei copii, să o vadă mai multă lume, mulți nu au văzut-o vreodată. Aici putem începe un dialog despre oraș, evenimente și proiecte. Acum Medalia se află la Muzeul Olteniei.

4-În fiecare lună particip la Clubul de lectură Smartopia organizat la Librăria Elena Farago. Este o întâlnire specială a celor care citesc cu autori noi, locuri puțin cunoscute, personaje care te atrag. Am propus la ultima întâlnire să încercăm să găsim un loc în parc, după aceea să găsim sprijin la Primăria Craiova să-l amenajăm și să atragem aici și alți iubitori ai cărții.

5-Îmi doresc să adunăm amintiri din copilărie sau amintiri transmise din generație în generație, iar apoi privim spre viitor.

Prima mea invitată este Ramona Bădescu. Scrie poezii și lucrează la Filarmonica Oltenia. Mi-a arătat o poză și mi-a povestit că era sărbatoare când mergea în Parcul Mare.

Povestea ei este aceasta Anul 1980. La debarcaderul din Parcul Romanescu

Debarcaderul a fost dintotdeauna centrul de atracție al Parcului Romanescu, pe care îl știam când eram mică drept Parcul Mare (oficial, Parcul Poporului). Clădirea restaurantului Debarcader avea aspectul unui mic han din vechime, total diferit de cel actual. O plăcere să stai la masă chiar la marginea lacului, dacă se poate. Noi stăteam departe, asa că mergeam rar să ne plimbăm în Parc. Era magic să te plimbi pe lac, în timp ce barca se clătina provocându-mi mici spaime. În zilele bune, mergeam pe terasa de la Castelul Fermecat la un suc și o cafea.
Plimbarea pe Podul Suspendat era apogeul, mai ales că lipsea o bucățică din scânduri și aveam impresia că o să alunec prin ea. Era o senzație „ca in filme”! Nu puteam pleca înainte de a vizita zona cu animale, mai cu seamă pe celebrul urs Biju. Îmi părea rău de el când îl vedeam așa mare cum stătea în spațiul acela circular, strâmt, învârtindu-se până amețeam eu, în timp ce lumea îi arunca mâncare de sus și îl striga din toate părțile.
Un lucru „de modă veche” era modul cum te îmbrăcai. Vă imaginați că eram în ținută sport sau că alergam (ca să se uite lumea la noi la ca Biju!)? În niciun caz! Ne îmbrăcam în cele mai bune haine, tata în costum cu cravată, mama în rochie elegantă, cu tocuri, iar eu în pantofi de lac și cu cămașa brodată sau un pulover „de bun” (doar pentru vizite și ieșiri în lume; recunosc, însă, că încălcam regula des și mă îmbrăcam cât de elegant puteam, chiar și în fața blocului). Tata prefera culoarea alb când mergea la serviciu (lucra la birou) și mama glumea zicându-i „tovarașul doctor”.
Aveam 6 ani în această fotografie, căciulița era roșie cu codițe maro, pantalonii și pardesiul tot roșii (mama adora să mă îmbrace în roșu, doar ea avea rezervate toate culorile!). De obicei, mergeam în parc noi trei, alteori cu rude sau prieteni de familie. Mai toate se întâmplau în familie: mersul la teatru, vizitele, sărbătorile. Doar când era ziua unui copil din bloc, mergeam singuri, desigur cu un mic dar cumpărat din timp.

Nicolae Romanescu a iubit Craiova și s-a gândit la generațiile care urmează. La rândul nostru putem începe un dialog despre oraș, să explorăm noi posibilități. Împreună putem transforma orașul.