Fântânile Olteniei s-au întors acasă

martie 25, 2017mai 12, 2021 Mirela Coman 1252 Views 0 Comments Cristian Bassa, Cristina Irian, Dorian Delureanu, Fantanile Olteniei, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Olteniei, Oltenia

Fântânile Olteniei, o expoziție fascinantă dedicată fântânilor din mediul rural din Oltenia a fost prezentată publicului la Muzeul Național al Țăranului Român din București.

Așa i-am cunoscut pe Cristina Irian și pe Cristian Bassa, doi tineri din București care transmit prin intermediul acestui proiect povestea celor 40 de fântâni funcționale sau părăsite din județele Dolj și Mehedinți.

Am aflat că fiecare fântână este unică. În proiect sunt incluse fântânile de sat și de hotar, multe sunt dezafectate sau într-un stadiu avansat de degradare.

Cristina mi-a spus că expoziția va fi găzduită și de Muzeul Olteniei, datorită colaborării și prieteniei cu echipa de specialiști a muzeului și mai ales pentru că din echipa lor face parte fotograful renumit din Craiova, Dorian Delureanu.

Cum a început acest proiect?
Au identificat locurile în care aceste fântâni există. După aceea fotografii au recuperat vizual imaginea acestora în stadiul în care ele se regăsesc astăzi pentru realizarea unei hărți a acestor locuri.

În prezent povestea este găzduită de Muzeul Olteniei din Craiova. Fântânile au venit acasă, în capitala Olteniei. Am participat la lansarea expoziției și am stat de vorbă cu întreaga echipă despre locurile și oamenii pe care i-au cunoscut. Au povestit despre modul în care se construiau fântânile și despre viitorul acestui proiect.

Cristina Irian, Cristian Bassa, Dorian Delureanu și Florin Ridiche la Muzeul Olteniei

Fântânile Olteniei

Din fântână se oglindește cerul, spune Cristina Irian.
Pentru documentarea expoziției Fântânile Olteniei, au cercetat documente ale unor călători străini care au povestit despre Oltenia și au stat de vorbă cu cei care construiesc făntâni de zeci de ani.

Fântânile sunt mijlocul de comunicare a omului cu timpul.

Fotografiile expuse arată modul în care au evoluat materialele utilizate și mecanismele utilizate pentru scoaterea apei.

Fântânile sunt așezate într-o zonă accesibilă a așezării rurale sau la răscruci de drumuri, ele funcționând pentru întreaga obște. În jurul lor s-au construit asezări permanente sau de transhumanță.

Unele se identificau cu pământurile sau pădurile și numele proprietarilor lor de atunci. Interesant este faptul că urma fântânii, pentru cine o mai știe, poartă tot acel nume deși nu mai există nici proprietar și nici pădure pe acel loc. Trebuie subliniat faptul că o fântână este de întâlnire sau de descântec sau are o altă funcție atâta timp cât funcția se păstrează. În mare parte ele au fost părăsite, dar nu în totalitate. Ele sunt construite de comunităţi pentru oameni şi animale care traversează aceste locuri.

În Oltenia sunt consemnate mai multe roluri ritualice ale fântânii: fântână de pomană până la al şaptelea neam, cu cruci pe stâlpi, fântână de întâlnire, de nuntă, fântână de hotar, fântână ca loc de ritual de purificare şi ştergere a păcatelor, fântână de descântec.

Fântânile de hotar se găsesc între drumuri mari comerciale, acolo unde se lucrau pământuri. Fotografiile color digital au fost realizate de și fotografiile alb negru au fost realizate de Cristian Bassa.

Anul acesta cercetările vor merge spre Olt, Gorj și Vâlcea.

Ce m-a impresionat? Pasiunea echipei. Și cuvintele cu care a încheiat Cristina Irian: „Mi se pare interesantă această continuitate a monumentului fântâna de la sat la oraș. Oamenii au plecat la oraș, dar simt să ia cu ei, să aibă în preajmă simbloul fântânii și au la bloc fântâni artizanale, care nu mai au funcție utilitară și doar de rememorare, nostalgie, funcție estetică”.

Proiectul a fost sprijinit de SNSPA și Muzeul Național al Țăranului Român.

Voi urmări proiectul lor în continuare, mă bucur că ne-am întâlnit.