Cererea în căsătorie și momentul în care dai viață unui copil sunt unice în viața oricărei femei.
Visezi cu ochii deschiși cum va fi atunci când vei spune  DA  celui care vrei să îți fie alături toată viața. Emoțiile acelor clipe depind foarte mult de locul ales și cred că jumătate din declarațiile de dragoste se fac în “Parcul Nicolae Romanescu”.
La Podul Suspendat sau la chioscul Belvedere (Glorieta) vezi mereu perechi de îndrăgostiți.
 
Ai impresia că e ușor să dăruiești o floare, dar dacă este vorba de o surpriză ai nevoie de ajutor. Poți alege un buchet frumos, locul și momentul în care vrei să-l primești, dar poți alege și modul în care să primești. Cel mai romantic buchet poate fi livrat doar de Floraria April din Craiova, pentru că florile le primești…pe bicicletă.
Ce poate fi mai romantic decât să vezi pe aleile “Parcului Nicolae Romanescu” multe biciclete cu coșurile pline de buchete de flori care se îndreaptă către cuplurile de îndrăgostiți? Florile sunt din Olanda, dar găsești și flori de la producătorii locali. Florile pot fi însoțite și de mesaje personalizate.

 

Bucuria pe care o vezi pe culoarele fiecarei maternități este un alt moment încărcat de emoție în viața oricărei familii. Fiecare mămică este întâmpinată cu multă dragoste și felicitată de cei din jur. Primește multe flori și povestește despre cel mic.
Și la maternitate, Floraria April  livrează cu bicicleta buchete de flori insotite de mesajele celor dragi.

 

Nu pot uita că în fiecare lună avem în familie câte un  sărbatorit, așa că trebuie să îi oferim o floare sau un buchet.

Puteți alege un buchet din fotografiile din sectiunea de livrări de pe website sau
de pe pagina de Facebook, dar e minunat că puteți să alcătuiți împreună un buchet personalizat, folosind simbolistica florilor.
Pe pagina lor găsiți multe informații: „Combinația de trandafiri roșii și albi simbolizează unitate, roșu și galben transmit fericire, roz și alb simbolizează dragoste veșnică, portocaliu și galben simbolizează gânduri pline de pasiune, culorile pale reprezintă prietenie și sociabilitate.

Japonezii, pe nouă septembrie, sărbătoresc Ziua Crizantemei, cunoscută și sub numele de Festivalul Fericirii.
Un simbol al soarelui pentru japonezi, dar și al perfecțiunii, datorită modului în care sunt așezate petalele. Se spune că o petală de crizantemă pusă pe fundul unui pahar de vin ajută la o viață lungă și sănătoasă”.

 

 

Distribuie articolul:
Google+
https://mirelacoman.ro/florile-care-stiu-sa-ti-citeasca/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN
Share: