Engineers in nature

Depresiunea Horezu se află la 130 km de Craiova. În această zonă este cea mai mare densitate de construcții arhitectonice unicat de o inestimabilă valoare, reprezentate prin bisericuțe din lemn, schituri și mânăstiri. Aici, olăritul s-a transmis de-a lungul timpului prin intermediul familiilor de olari și peisajele sunt de o frumusete aparte.

Mânăstirea Horezu este inclusă în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO din anul 1993. De asemenea, tehnica ceramicii de Horezu este înscrisă în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO.

Îmi doresc să vină în Oltenia turiști din toată țara și din străinătate, dar cred că în primul rând oamenii de afaceri și locuitorii din Craiova și din toate județele Olteniei trebuie să le cunoască și să le promoveze.

Am discutat cu mai mulți oameni de afaceri de la companiile internationale din Craiova despre locurile în care merg cu familia în timpul liber și despre locurile în care își invită clienții să petreacă un week-end.

Inevitabil, răspunsul era: Sibiu și Poiana Brasov, dar drumurile sunt proaste.

Eu le povesteam despre Oltenia și locurile pe care le pot vizita, care sunt mult mai aproape.

Mă ascultau, știau despre ceramica de la Horezu, dar nimeni nu vizitase în ultimii ani Depresiunea Horezu și locurile din jur, nu era o destinație a lor.

Îmi puneau intrebări, eu răspundeam, dar la final nu mi-a spus nimeni că va merge acolo în viitorul apropiat cu partenerii de afaceri sau cu familia.

Atunci eram implicată și într-un proiect de responsabilitate socială  ”Managementul Comunităților”. Colaboram cu mai multe grupuri de studenți.

Într-o pauză i-am intrebat despre locurile din Oltenia în care merg în week-end. Răspunsul lor a fost același : Valea Prahovei. Și ei știu despre ceramica de Horezu, dar nu este o destinație a lor, nici măcar de week-end.

Am contactat atunci câteva ONG-uri din Horezu. Am vorbit cu Florin Stoican de la Asociatia Kogayon și cu Ana Predoiu de la Autentic Românesc.

Mi-au spus același lucru, nu vin turiști foarte multi deși zona are multe de oferit și in plus constituie un punct de plecare către alte destinații.

Am aflat de la ei și mai multe decât știam: locuri care merită să fie vizitate, locuri de cazare, festivalurile care se organizează anual, proiectele ONG-urilor, rezultatele elevilor la școală și proiectele în care se implică.

După aproape un an de întâlniri și zeci de telefoane la companii, am fost invitată la o întâlnire cu Directorul General al unei companii de IT din Craiova.

Așa a luat naștere proiectul E – NATURE    =    ENGINEERS  IN  NATURE.

Un manager a avut încredere și mi-a dat mână liberă. Împreună cu 5 studenți la Facultatea de Calculatoare din Craiova, voluntari ai Asociației Ecologice GAIA, pasionați de  ecoturism, fotografie și informatică am pornit la drum. Experiența lor se va materializa în dezvoltarea unor trasee turistice pentru tineri. Și speram eu, atunci când voi prezenta resultatele proiectului să îi molipsesc și pe oamenii de afaceri ai companiilor internaționale din Craiova.

Studenții făceau parte din managementul EESTEC, organizația internațională a studenților din facultățile cu profil electric și știința calculatoarelor, care are 28 de sedii locale din 18 țări. În cadrul proiectului de responsabilitate socială “Managementul Comunitatilor” (am fost trainer și mentor) am colaborat cu întreaga echipă.

Ei au propus numele proiectului E – NATURE = ENGINEERS  IN  NATURE, eu alesesem altceva.

Două fete și trei băieți – poezie, pragmatism și prietenie. Proiectul a avut loc în 2014, rezultatele lui au depășit ceea ce ne-am propus inițial.

Multă lume mă întreabă și acum despre acest proiect și de aceea mi-am propus să povestesc despre el pe blog. Acest articol este și felul meu de a mulțumi echipei de studenți cu care am mers la Horezu. Astăzi sunt ingineri, au terminat facultatea.

Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Mânăstirea dintr-un lemn. Când am ajuns în acel loc am avut senzatia că timpul s-a oprit, era o liniște nefirească.

Urci niște trepte și îți iese în cale un copac care are peste 100 de ani. Ne-am apropiat și l-am admirat cu toții. Bisericuța de lemn este mai sus. Acoperișul este o bijuterie, am întrebat și sunt prea puțini oameni în sat care știu să mai construiască așa ceva.

De acolo ne-am îndreptat spre Horezu. Făcusem rezervarea la Pensiunea Dana și eram așteptați. Seara a venit curând. Băieții s-au apucat să facă mămăligă și lapte la ceaun, iar fetele au aranjat masa.

De dimineață am mers la Mânăstirea Hurezi, o bijuterie care ne face sa ne plecăm capul, gândindu-ne la sacrificiul făcut de marele domnitor Constantin Brâncoveanu.

După aceea am mers în satul Olari, acolo sunt atelierele olarilor.

Ma documentasem și abia așteptam să vedem casele tradiționale de pe strada Olari, cuptorul pe care îl folosesc olarii și lutul care dă viață ceramicii de Horezu.

Sunt case tradiționale și olarii care păstrează tradițiile, tehnica ceramicii de Horezu este înscrisă în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO.

Am vizitat multe case, am stat de vorbă cu tinerii care sunt îngrijorați de lipsa turiștilor și interesul scăzut al românilor pentru ceramica realizată aici.

Am aflat că se vinde mai bine ceramica realizată în Bulgaria sau cea din alte locuri. În orașul Horezu sunt multe magazine care vând aceste produse.

Studenții au cumparat ceramică de la olari, au facut fotografii și au pus întrebări.

Proiectul avea și o componentă gastronomică, sunt pasionată de gastronomia românească

Le-am promis tinerilor că vor mânca a doua zi la prânz o masă pregatită de gazda noastră.

Era masa plină și mereu ne întreba dacă mai vrem ceva. Aflasem că supa cu tăiței e tradițională în această zonă și ne pregătise două castroane.

A deschis frigiderul și ne-a întrebat dacă ne place laptele covăsit. Pentru mine a fost o mare surpriză, nu mai băusem de când eram copil și mergeam la bunici. Mâncarea a fost foarte bună și noi eram foarte veseli.

Ziua următoare aveam multe în plan, dar găsisem într-un album de promovare al zonei pe care îl avea gazda, informații despre Vârful Roman. Nu aflasem despre acest loc și pozele erau foarte frumoase. Am pornit la drum, am trecut pe lângă o păstrăvărie și după aceea a început un drum de coșmar. Eu eram singura care tot încercam să îi trag și pe ceilalți.

Voiam să ajungem în vârf, deși mașinile gâfâiau. Am oprit de câteva ori, dar mergeam mai departe spre Vârful Roman.

Nu erau nici macar indicatoare să știm că mai sunt 5 km sau 2 km. La un moment dat s-au ridicat niște nori, s-a întunecat și am hotârât să ne întoarcem. Eu cred că nu mai era mult, dar nu aveam nici un reper. Acum 4 ani nu erau atâtea aplicații pentru telefoanele mobile. A fost foarte greu să întoarcem mașina, locul era foarte îngust și la coborâre a trebuit să mergem cu atenție. Am pierdut câteva ore și mi-a părut rău. De atunci urmăresc pe internet ce se întâmplă în acea zonă. Vreau să ajung pe Vârful lui Roman. Atunci erau puține pensiuni, acum sunt câteva zeci și cred că poți să afli mai ușor cât mai este până în vârf.

De acolo am plecat către Cheile Bistriței, Florin Stoican îmi povestise despre ele.

Ne-am oprit la Mânăstirea Bistrița și după aceea am pornit iar la drum. La un moment dat ne-am oprit la un panou. Erau foarte multe informații și echipa de la Asociatia Kogayon merită toate aprecierile turiștilor pentru pasiunea și munca lor.

Afară se întunecase și după câțiva kilometri ne-am întors.

Stabilisem cu Ana Predoiu de la Autentic Românesc să ne oprim și la Costești, dar m-a anunțat cu câteva zile mai devreme că avea un eveniment în familie la Sinaia. Nu am fost sigură că va renunța și ne va aștepta.

Regret și în ziua de azi că nu ne-am întâlnit. Dânsa ne recomandase să ne oprim la o pensiune de la drumul național, dar nu am reușit să o găsim. Ne-am oprit la un restaurant în care opreau toti șoferii, se servea în viteză și mancarea era cumparată de la supermarket.

Nu ai informații unde sunt locuri în care poți să te oprești.

Pe strada Olari, după câteva ore de vizitat, am întrebat dacă putem bea un suc din afine sau zmeură sau să mâncăm o prăjitură, ceva local. Nu era nici măcar un spațiu cu câteva bănci să te odihnești. I-am întrebat pe olari. Pe ei îi interesează să vizitezi atelierul și să cumperi.

În Costești la fel, sunt câteva pensiuni, dar cred că numai dacă ai cazare acolo poți să iei masa. Era o liniște pe toate străzile. Sunt și câteva magazine, dar acolo sunt pufuleți și Coca- Cola.

Citesc mereu că turiștii nu cheltuiesc bani în locurile pe care le vizitează. Eu nu am găsit care sunt aceste locuri, deși m-am documentat câteva luni de zile. Vizitezi obiectivele turistice și atât.

Cred că dacă mă întâlneam cu Ana Predoiu aș fi aflat mai multe informații. Vă invit să îmi recomandați, dacă s-a schimbat ceva, au trecut câțiva ani de atunci.

A fost un week-end frumos și ce a urmat a fost la fel de frumos.

Firma de IT din Craiova care a sponsorizat proiectul are clienti din Europa. Cum poți să îi atragi să viziteze aceste locuri?

Un calendar oferit la început de an a fost propunerea tinerilor. S-au apucat să selecționeze fotografiile și în final au alcătuit două calendare. Unul dedicat caselor tradiționale ale olarilor din Horezu și un calendar cu obiectivele turistice din zonă.

Am avut și eu o idee. Am vorbit cu Diana Popescu și ne-a realizat cinci mouse de calculator din ceramică.

De asemenea, au fost arhivate toate fotografiile și au fost prezentate directorului companiei. Nu s-a așteptat la așa ceva.

Am spus la început, mă întreabă prietenii și acum după atâția ani despre acest proiect și de aceea am scris acest articol.

Este și felul meu de a mulțumi studentilor de atunci și inginerilor de azi pentru zilele petrecute împreună. Este și prilejul de a vă încuraja să bateți la ușa companiilor, veți găsi sponsorizări. Este și prilejul de a mulțumi ONG-urilor din Horezu care promovează zona și este prilejul să vă invit să vizitați aceste locuri.