Mâncarea ciobănească pe drumul transhumanței- Stâna Ștefanu
Avem o rădăcină istorică mult mai bogată pentru că am păstrat-o, putem să observăm frumusețea supraviețuirii. Spun povești despre locuri puțin cunoscute, unde trăiesc comunități de sute de ani, împărtășesc experiențe pe care nu le trăiești în altă parte.
Am scris despre arhitectura pastorală pe care am descoperit-o in Mehedinți, acum vă invit să descoperim Țara lui Litovoi, drumul transhumanței și stâna tradițională din judetul Gorj. Ați fost pe Transalpina?
Îmi doresc să promovăm autenticitatea locurior, să invităm turiștii să ne cunoască, să ia masa la noi ’’acasaă’. Mi-am propus să stârnesc un dialog care să se transforme într-o voce puternică despre ’’ Ce are România și nu găsești în altă parte’’.
Am ascultat povești din Tara lui Litovoi de la Dan Ghițu,. Am fost invitată împreună cu prietenii mei, bloggerii din Craiova, la Rânca pe Transalpina.
Ne-a așteptat la intrarea în stațiune. Dan a lucrat la Salvamont, este unul dintre acei oameni pe care îi respectăm și îi admirăm pentru că au grijă de noi. Este șeful obștii și se gandeste la viitor. Își pune amprenta în toate proiectele pe care le are și îi place să povestească.
A fost o călătorie de o zi alături de el în care ne-a făcut să descoperim altfel Transalpina. Am avut timp sa privim. A oprit mașina, a povestit, am făcut fotografii, iar a povestit. Ne-a făcut să înțelegem limbajul naturii, am avut timp să privim.
Lumea este plină de lucruri pe care oamenii nu le observa fiindcă nu au timp să privească. Dan a povestit despre anotimpuri, despre ani în care vremea și-a pus amprenta aici, despre acest loc care nu e frumos primăvara sau vara, el are ceva de oferit ceva în fiecare anotimp.
Am înțeles că știam doar drumul, nu știam nimic despre flora, fauna din acest loc și cum au trăit oamenii în această zonă.
Acest drum este un drum comercial important, vechi de sute de ani între Transilvania și Valahia. Un loc în care au avut loc lupte pentru apărarea lui. Era pământul cnezatului voievodului Litovoi. A avut o armata flexibilă cu cetăți din lemn și pamânt. În 1279 refuză să recunoscă vasalitatea față de regele maghiar, fapt pentru care regele Ladislau al IV-lea Cumanul trimite oști împotriva voievodului. Litovoi cade în luptă, dar ungurii nu au reusit să stăpânească zona. A avut loc marea invazie mongolă, Hoarda de Aur a lui Gingis Han.
Era o zonă importantă de schimburi comerciale. Sarea, mierea, cerealele erau duse dintr-o parte în alta a Carpaților. In Urda sunt cei mai mulți bani ascunși.
Drumul transhumanței își are începutul din vremea dacilor, la Polovraci era o cetate dacică. De asemenea pe aici a trecut Baba Novac către Serbia după ce Mihai Viteazu a fost omorât la Câmpia Turzii. După răscoala lui Horia, Closca si Crisan multț români din Transilvania au trecut muntii pe acest drum . S-au asezat în Novaci. Acum se povestește că Novacii de obârșie au rămas în dreapta râului Gilort și Novacii strâini care au veniti din alte locuri s-au așezat în stanga raului după ce au răscumpărat moșia boierului Vlădoianu. Din 1914 acest drum este cunoscut ca Drumul Regelui. S-a căutat un drum care să fie folosit pentru apărarea țării, un drum care să nu poata fi distrus. Este o zonă fără poduri, pe Jiu erau poduri care puteau fi detonate.
Ne-a aratat Dan Ghițu care e vârful Mohoru, izvorașul Gilortului, Cracul Săliștenilor, stâna din Coasta Cucii. Ne-a povestit despre floarea de colt și bujorul de munte. Și despre căderile masive de apa de la 1 iunie. 2014. Am orit mașina la Fântânița Răgușitu, acolo este cea mai rece apă. Mai sus este Cascada La Vuplita, acolo era o vulpiță care mânca din mână.
Sunt trasee magistrale spre Parângul Mare, apoi spre Petroșani.
Ne-a povestit despre drumul transhumanței. Ciobanii cărau laptele cu caii de la o stână la alta. Se făcea cașcaval de munte și brânză de munte. Cu atâtea povești am ajuns la Stâna Ștefanu la Mărioara, verișoara lui Dan. Este sufletul stânii de pe Transalpina, stâna Ștefanu.
De 43 de ani e la stână, aici și-a botezat copiii. Ea spune foarte frumos: drumul a venit aici, nu stâna s-a dus la drum. Sunt zeci de mașini și autocare care opresc aici să guste din bucătăria ciobanească. Povestea a început acum mulți ani, se pomenea cu turiști, intrau în stână și cereau brânză. Se așezau lângă ei la masă și mâncau din ceaune. Mâncau tocan de oaie. Și-au dat seama că trebuie să împărtășească și altora istoria acestor locuri.
Acum, Tocan de oaie l-au facut produs tradițional.
Mărioara a adunat costume și a amenajat un muzeu în care descoperi farfuriile în care mâncau, admiri copaia în care se legănau copiii, săcăteu cu care cărau pâine, sare, malai..
Ne-a invitat la masaă și am avut ocazia să admirăm autenticitatea bucatelor românești, mâncarea ciobănească.. Am început cu bulz ciobănesc cu brânză de burduf. Am mâncat de multe ori bulz, dar acesta a fost cel mai bun. Am întrebat și am aflat că este din brânză de vacă. A urmat tocan de oaie cu mamaligă, după aceea mămăligă cu cârnați la topor, murături, smântănă, clătite cu dulceață de afine. Ne-au însoțit un vin rose și sirop de salcăm.
M-a impresionat mâncarea ciobănească, portul tradițional și m-a impresionat Mărioara. Povestea de aici e cunoscută în toata țara. O admiră lumea pentru ceea ce face și acum muzeul a adunat povești din toată țara. A sunat un domn din Plenița să îi spună că își dorește să ajungă zestrea soției sale aici la muzeu. Din Băilești a primit papornita lui Amza Pelea din filmul Nea Marin miliardar. Acum se demoleaza o casă veche și o vor primi aici. In doi-trei ani va fi aici un colt de Românie, pe drumul transhumanței.
E o idee foarte frumoasă de a dărui și de a primi. Să îi ajuți pe ceilalți, să îi primești sub acoperișul tău și peste ani primesti înzecit de la alții.
La Stâna Ștefanu opresc zeci de mașini si autocare. Se adună oameni, fac fotografii, povestesc, admiră ce e în jur, se conectează generaţii.
Ne-am urcat din nou în mașini și am plecat la Parcul de aventură. Nu mai fusesem într-un parc de aventură. Dan Ghițu a lucrat la Salvamont, este proiectul lui. Cunoaște zona, trecutul ei și privește în viitor.
Ne-a prezentat parcul și este interesat în primul rând de siguranța celor care intră în parc. Este minunat să-ți transformi pasiunea într-o afacere. Sunt trasee cu grade de dificulate diferite, totul este din lemn și are o echipa minunată în jur. Erau mulți copii foarte curajoși.
Am vorbit despre viitor, despre lipsa unor trasee de biciclete în zonă și alte proiecte organizate de Oltenia de sub munte. Ziua încă nu se încheiase, ne mai aștepta o surpriză. O invitație să tragem cu arma. Am tras cu arma în facultate, fetele făceau o zi pe săptămână armată, am avut și convocări. Am avut surpriza să fiu pe locul întâi cu coroniță la concursul organizat.
A fost o zi în care am descoperit din nou că avem nevoie unii de altii, să ne întâlnim, să povestim. Să pornim de la trecut și să construim un viitor. Suntem un nod într-o rețea și vrem să cream un ecosistem.
Povestea Marioarei este fascinanta si aduce speranta ca multi romani vor gasi inspiratie in ceea ce face, si vor cauta sa salveze cum pot o particica a patrimoniului nostru cultural. De la o ie sau o lada de zestre pana la un caiet de retete, fiecare element este important in a spune lumii despre cate de frumoasa si bogata cultural este Romania. Gastronomia de la sat este o parte de cultura si istorie, si uite ca Marioara le aduce impreuna pe amandoua. Multumesc Mirela pentru acest articol.
Este impresionant sa vezi zi de zi cate autocare opresc acolo, toti vor sa afle povestea Marioarei, sa mamance bulz si tocan. Se bucura, ii multumesc, fac fotografii si isi continua drumul.
Cand am citit ”Tocan” am crezut ca este o greseala de scriere…mi-ai facut pofta Mirela cu ce ai pivestit ca ai mancat acolo. In plus, ma bucur mult sa vad ca oamenii se straduiesc sa arate ce au mai frumos in zona lor. M-ai intrigat si cu parcul de aventuri, iubesc parcurile de aventuri si chiar avem cateva faine in Romania. Te felicit pentru articol
Este o zona frumoasa, ma bucur ca ti-a placut articolul.