Nectar of Transylvania și Roquefort în Cetatea Băniei

Hotelul 5 Continents, o casă aflată în centrul orașului Craiova, construită după planurile din 1896 ale arhitectului Fr. Sprinter a fost gazda evenimentului organizat de Asociatia Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro.

Vinurile de la cramele Liliac au poposit în centrul Craiovei. Liliac, este un brand cu rădăcini tradiționale, apreciat în România și în Europa. Belgia, Polonia, Austria, Germania, Franța, Olanda sunt țările în care sunt exportate vinurile realizate la Batoș în județul Mureș și Lechința, în judetul Bistrița Năsăud.

Degustare vinuri la Five Continents, Craiova
Degustare vinuri la Five Continents, Craiova

O nouă întâlnire a bloggerilor cu cei care știu să spună povești despre vinuri și brânzeturi. În fiecare lună descoperim vinurile de la o cramă din România și prezentăm asocierile lor cu brânzeturile Delaco.

Seara a început ca de obicei, cu multă veselie. Nu ne-am mai văzut de mult, este primul eveniment organizat după perioada vacanței. Am admirat ca de obicei prezentarea vinurilor și am aflat că vor fi multe surprize.

Îmi plac surprizele și mi-am dat seama că una dintre ele, are ca punct de plecare numarul de vinuri care vor fi degustate.

Nouă vinuri Liliac vor fi prezentate alături de nouă branzeturi de la Delaco.

Degustare vinuri Liliac cu branzeturi Delaco
Degustare-vinuri-Liliac-cu-branzeturi-Delaco

Asocierile au fost interesante.

  1. Sparkling by Liliac – Brie – Ile de France + crackers
  2. Liliac – Feteasca Alba 2017 – Camembert Delaco + struguri albi
  3. Liliac – Sauvignon Blanc 2017 Telemea de capra Delaco + canape, unt si marar
  4. Liliac – Chardonnay 2017 – Havarti Delaco D’Exceptie + pere
  5. Liliac – Rosé Pinot Noir 2017 Brie au bleu – Ile de France + struguri roz
  6. Liliac – Feteasca Neagra 2017 – Irish Chedar Delaco D’Exceptie
  7. Private Selection by Liliac – Pinot Noir 2015 – Gouda Delaco D’Exceptie
  8. Liliac & Kracher – Transylvanian Ice Wine 2016 – Grana Padano Delaco D’Exceptie + miere + ulei de trufe
  9. Liliac – Nectar of Transylvania 2016 – Roquefort

    Degustare vinuri, Craiova
    Degustare vinuri, Craiova

Locul de proveniență este o garanție a calității și admir atenția pe care o acordă soiurilor tradiționale din România. Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră sunt la loc de cinste alături de Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Merlot și Pinot Noir. 70% sunt vinuri albe și rose, 30% vinuri roșii.

Amb Wine Company, parte din consorțiul austriac Amb Holding a început investițiile în 2010. De la 14 ha, în prezent au 52 de ha. 38 ha la Batoș în județul Mureș și 14 ha la Lechința, în judetul Bistrița Năsăud.

Am ales asocierea care mi-a plăcut cel mai mult, dar vreau să adaug și alte informatii din prezentarea vinurilor Liliac, care mi-au atras atenția.

  1. Este un brand autentic, creativ, face lucrurile diferit și te atrage și pe tine în povestea lor. Mie așa mi s-a intamplat. La cramă sunt folosite baricuri realizate în România, marea majoritate a cramelor romaneşti cumpără din Franţa. Am participat la zeci de degustări, am cunoscut producători români de vinuri și toți spuneau că folosesc baricuri din străinătate.
  2. Prima asociere prezentată a fost Sparkling by Liliac – Brie – Ile de France. Primul vin spumant al cramei însoțit de o regina brânzeturilor franțuzesti. Este prima dată când un producător asociază regele vinurilor albe Chardonnay, cu Feteasca Albă, regina vinurilor tradiționale românești. Au prezentat separat și Feteasca Albă și Chardonnay, am putut să vedem calitatea fiecarui vin.
  3. Am avut la degustare Rose din Pinot Noir. Este un curaj să prezinți acest vin, este greu de realizat. Marea majoritate a cramelor realizeaza Rose din Cabernet Sauvignon.
  4. Feteasca Neagră are un loc de cinste în portofoliul brandului Liliac. Mă bucură poziționarea acestui vin.

    Feteasca-Neagra-Liliac-Feteasca Neagra Liliac prezentata de Miron Radicprezentata- de- Miron-Radic
    Feteasca Neagra Liliac prezentata de Miron Radic
  5. Ca de obicei, îi admir pe producătorii care acordă o atenție deosebită prezentării vinului. Fiecare etichetă de la Liliac spune o poveste.
    Prezentare vinuri Liliac
    Prezentare vinuri Liliac

    Am aflat că unele au fost realizate în străinătate. Sparking Liliac, cel mai nou produs, are o eticheta realizată de o tânără designer din România, cu care colaborează în multe proiecte.

    Implicarea cramei de a atrage noi resurse pentru a oferi consumatorului experiențe deosebite, mă atrage să urmăresc și în viitor proiectele lor.

Miron Radic, Directorul General al companiei, a ajuns pentru prima oară la Craiova. A apreciat evenimentul organizat de bloggerii din Craiova, felul în care noi asociem vinurile cu brânzeturile Delaco.

Asocierea preferată din această seară a fost Liliac – Nectar of Transylvania 2016 – Roquefort.

Delaco, unul din cei mai mari jucători de pe piața de brânzeturi din România, face parte din grupul francez Savencia, unul dintre cei mai mari producători de pe piața de lactate la nivel mondial. Importator exclusiv al unor branduri renumite precum Bergader, Castello, Ile de France, Zott, Arla, Joya sau Milkana, Delaco oferă un portofoliu larg de produse.

Nectar of Transylvania a fost însotit de renumita branză Roquefort,  probabil cea mai celebră brânză cu mucegai albastru. Are un gust intens și o aromă fructată. Textura este cremoasă și lucioasă. Documentele spun că la începutul secolului al XV-lea Carol al VI-lea garanta localnicilor din Roquefort-sur-Soulzon monopolul asupra maturării brânzei în pesterile din zonă. Cuvântul ales este celebritate.

Nectar of Transylvania si Roquefort
Nectar of Transylvania si Roquefort

Nectar of Transylvania este un vin galben-auriu obținut cu multă grijă, după metoda Schilfwein. Este realizat din Muscat Ottonel. Are arome intense de fructe confiate, papaya și miere. Are o dulceată plăcută. Nectar of Transylvania acompaniază deserturi cremoase sau cu fructe, realizate cu multă pricepere. Conținutul de alcool este 11%. Este deosebit, mi-a plăcut foarte mult. Și vă invit să admirați și prezentarea lui.

Mi-a mai plăcut ceva. Miron Radic s-ar putea să nu știe istoria Muscatului în România.

Dupa filoxeră au fost aduse câteva soiuri considerate mai rezistente. Unul dintre ele, Muscat Ottonel. Acum zece ani în Oltenia cel puțin, acest vin avea vânzări mari. Gustul bun era apreciat de români de aproape un secol. Totuși, majoritatea producătorilor au renunțat la acest soi și au replantat podgoriile folosind fondurile europene, cu alte soiuri renumite din Franța.

Cunosc vinul Muscat Ottonel, am avut ocazia să îl gust de multe ori, dar în ultimii ani nu l-am mai văzut. De aceea admir efortul brandului Liliac de a ne oferi Nectar of Transylvania, realizat din Muscat Ottonel. Cuvântul ales este creativitate.

Vă invit să faceți cadou persoanelor dragi Nectar of Transylvania și Roquefort de la Delaco. Cuvântul ales pentru asociere este prietenie.

Aș vrea să adaug  admirația mea pentru produsul nou pe care ni l-a prezentat Delaco la această întâlnire. Telemea de capră, o brânză care mi-a atras atenția și sper să fie prezentă din nou la evenimentele bloggerilor.

Telemea de capra Delaco
Telemea de capra Delaco

A fost un eveniment interesant, s-a terminat dupa miezul nopții.

Două branduri renumite găzduite în Craiova, Cetatea Băniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *