Opera Română Craiova, pe harta europeană a operei

Opera Română Craiova sărbătorește în perioada 5-14 mai 2017, Zilele Europene ale Operei, alăturându-se celor peste 70 de instituţii şi companii de profil din 18 ţări de pe continent.

Am descoperit opera în studenție, înainte de 1989. Erau multe emisiuni la televiziune cu soliștii de la Opera Română din București și îmi doream să văd un spectacol.

Când am ajuns la facultate în București, am cumpărat bilete la Evgheni Oneghin. Am ajuns mai devreme și am fost fascinată de lumea îmbracată elegant care traversa parcul din fața operei. La intrare se discuta despre spectacolele pe care le-au vazut de curând, despre soliști, despre orchestră. Este un public fidel. Mi-a plăcut atmosfera aceasta, mi-am descoperit locul și așteptam să înceapă spectacolul. Nu știu când a trecut timpul, țin minte și acum decorul și cât de mult mi-a plăcut relația solistilor cu publicul.

Am plecat de mulți ani din București, dar îi urmăresc și acum. Parcul din fața operei s-a modernizat, există finanțatori pentru anumite spectacole și mă bucur că vin mulți tineri.

Acum locuiesc în Craiova și promovez spectacolele de la Opera Română Craiova. Am descoperit un public fidel care discută despre spectacole și despre artiști.


Merg la operă alaturi de prietenii mei, bloggerii din Craiova. Am fost la repetitia unui spectacol, după aceea la premieră și așa mi-a fost mai ușor să scriu pe blog.

Am fost la repetiție și după aceea la premieră. La final am urcat pe scenă să felicit artiștii, Opera Română Craiova
Am fost la repetiție și după aceea la premieră. La final am urcat pe scenă să felicit artiștii, Opera Română Craiova

 

Modra Noemi la Opera Română Craiova
Modra Noemi la Opera Română Craiova

După premieră am urcat pe scenă să felicităm întreaga echipă și artiștii ne-au primit cu multă bucurie.

Bloggerii din Craiova la Opera Română Craiova
Bloggerii din Craiova la Opera Română Craiova

Craiova este pe harta europeană a operei.

 Zilele Europene ale Operei, ediția de anul acesta, intitulată „Opera Panorama, este o sărbătoare a diversității operei, o invitație de a descoperi ce are unic fiecare companie de operă. Manifestările sunt menite celebrării operei, având scopul de a contribui la aducerea ei în prim-planul practicilor culturale şi de a spori aprecierea ei în societatea actuală.

Vă invit la spectacolele Operei Române din Craiova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *