Prestigiul femeii și bucatele din Ținutul Pădurenilor

Scriu despre România autentică, istoria locurilor, casele, portul tradițional și gastronomia din zonă. Tradițiile trebuie să fie păstrate și integrate într-o lume modernă. Le dăruiești tinerilor de azi care au alte așteptări, un alt tip de curiozitate, o altă sensibilitate. Le dăruiești celor care stau în oraș și le e dor de satul natal. Le dăruiești străinilor care vin în România în zone putin circulate unde găsesc particularități pe care nu le-au mai întâlnit în alte țări.

Gastronomia românească are elemente identitare inconfundabile. Procedee străvechi de coacere a pâinii, de păstrare și combinare a alimentelor, modul în care se prepară mâncarea, s-au păstrat până astăzi.

În satele din Dolj gospodinele pregătesc păpuși de dragavei, pui în azmă și pâinea la țest, am scris aici. Despre povestea unui obicei străvechi de realizare a țesturilor de pâine din Oltenia numit Ropotin, am scris aici. La Stâna Ștefanu pe Transalpina am mâncat cel mai bun bulz și am scris aici despre mâncarea ciobanilor.

Acum am ajuns în Ținutul Pădurenilor,, la un punct gastronomic local din satul Cutin, în Hunedoara Neștiută. Vă invit în România Unică, este o nouă invitație să descoperiți ce are România și nu găsești în altă parte. Proiectul meu România Unică vorbește despre trecut, prezent și viitor. El nu ar exista fără oamenii pe care îi întâlnesc. Ei știu să povestească, aduc bucurie în jurul lor, privesc către oportunitățile care apar. Sunt cei care gândesc în perspectivă.

Vă invit să admirăm locuri pline de culoare din județul Hunedoara, cu multe povești, festivaluri gastronomice dedicate renumitelor plăcinte padurenești și în final vă invit să integrăm proiectele din Hunedoara Neștiută cu cele din alte zone. Îmi doresc să formez legături cu alți oameni. Este o invitație să privim în viitor. Trebuie să legăm regiunile.

Tradiții, întâlniri și conexiuni în Ținutul Pădurenilor, în Hunedoara Neștiută

Dupa ce străbați Valea Mierii din comuna Peștișu Mic, treci printr-o pădure, urci câteva dealuri până ajungi în satele pădurenilor. În 1681 sunt inventariate 30 de sate. Aici este o locuire neîntreruptă, exista o organizare proprie, aveau un pârcălab. M-a impresionat când am aflat că fiecare sat are culorile lui, graiul și obiceiurile lui. La zi de sărbătoare când se întâlneau, la Nedee, știa fiecare din ce sat sunt cei cu care se întâlnea la joc. Am auzit mereu în sat cuvântul PRESTIGIU. Toate acestea m-au fermecat.
Împreună cu arheologul Cristi Roman, Marius Achim, un ONG-ist renumit pasionat de istorie, fondatorul parcului de reconstuire istorică Hunedava și prietenii mei din Craiova am mers la Punctul Gatronomic Local din satul Cutin, la familia Mircea. Întreaga familie ne aștepta îmbrăcată cu straie tradiționale de sărbătoare.

Un punct gastronomic local oferă șansa celor care vin în zonă să cunoască traiul zilnic din zonă. Este de asemenea șansa localnicilor să gătească turiștilor bucatele tradiționale din produsele pe care le au în gospodarie și să dea o altă utilitate unui spațiu din casa lor. Să se adapteze la nivelul secolului 21.
Este prilejul să cunoști oameni, să înveți de la ei și să le apreciezi realizările.
Ana-Maria Mircea ne-a fermecat cu frumusețea costumului, toți am început să facem fotografii și să punem întrebări.

Ordonarea micii comunități este sfântă, bărbatul pleca la muncă, la animale, la lemne, iar femeia era stăpână peste toată ograda. Fiecare își arăta prestigiul prin port. Aveau brâul cu chei pe inele înfășurat în jurul mijlocului, simbolizează că aveau cheile casei. Am admirat IA și felul în care a fost păstrată. Portul este diferit față de alte zone, culorile sunt pline de viață și există influențe din alte culturi.

Fiecare femeie țesea II, cămași și ițari. Ața cu care coseau îi spuneau motca de arnici de bumbac gata vopsit, erau scule mici roșii și le foloseau atunci când coseau mâneca, după aceea au început să cumpere ață din bumbac, iar mai târziu scule din melană. Culoarea neagră era obținută folosind coaja de la anin, o foloseau la opregul din spate.
Fetele nemăritate purtau roșu aprins, femeia măritată purta culoarea vânătă, vișiniu închis. Ținutele lor emană putere, nu se tem de culoare. Sunt elegante. Cojocul și șortul erau făcute doar de 4 – 5 femei. Aveau cojoace pe care le foseau mai des și cojoace țesute pe piele de oaie.
Exista brâul cu bolți compus dintr-un brâu pe suport de piele.

La bărbați cămașa avea ochi colorați. Iarna purtau pantaloni nădragi din lână, vara pantaloni din cânepă. De sărbători purtau laibărul, era influența din lumea Castelului lui Iancu de Hunedoara, a domeniului nobiliar.
Elementul comun al costumului pădurenesc și cele din Peștișani e albul. La pădureni apar bumbii colorați. Purtau opinci, mai jos era lumea cizelată. Costumele tradiționale le purtau la ieșirea în comunitate, ospăț, înmormântări, biserică.
M-au impresionat costumul tradițional și frumusețea locului. Cerul era deasupra noastră, părea foarte aproape. Casa este construită din bârne de gorun ca și grajdul.

Am vorbit despre felul cum își primeneau casele, despre copii și gastronomia acelui loc. Despre ce putem dărui generațiilor care urmează prin intermediul unor întâlniri la un punct gastronomic local. Ca să deschizi un punct gastronomic local ai nevoie doar de certificat de producător.
Ne-am așezat la masă. O tocăniță la ceaun și plăcinte pădurenești am servit într-un loc aproape de cer.

Mâncarea tradițională în zonă este ciorba de cartofi, ciorba și friptura de miel, cârnați, tocana de cartofi cu carne și plăcinte.

Pentru plăcintă se face un aluat din făină, apă, zahăr, drojdie și puțin ulei. Alături faci o compoziție din brânză dulce cu smântână, ouă amestecate cu puțin lapte, un pic de griș. Se întinde foarte subțire aluatul, se adaugă compoziția, împăturești plăcinta ca un plic. Încingi uleiul într-o tigaie și adaugi plăcinta. Se face și cu dovleac fiert, atunci scoți semințele, fierbi dovleacul și strecori totul prin tifon. Se poate face compoziție și dintr-un amestec de brânză,mărar, smântână și ouă.

Eram curioasă ce conserve se pregătesc în zonă și am mers să văd cămara. Am aflat de la Ana Maria Mircea o rețetă de tocană. Ceapă, morcovi, păstârnac, țellină, ardei, gogoșari, roșii tăiate, toate se călesc treptat în ulei. Se fierb bine, la final se adaugă orez fiert. Se pun în borcane, după aceea se pune capacul și se întorc cu capacul în jos.
Am aflat și o rețetă de gogoșari. Mă interesa compoziția, foarte rar descopăr gogoșari care se păstrează cărnoși. O lingură de sare, rasă nu plină , la care se adaugă doua linguri de zahăr, trei linguri și jumătate de oțet se lasă să clocotească 10 minute. Adaugi cimbru, mărar, frunze de dafin, țellina, doi căței de usturoi și se fierb. Totul e gustos pentru că e din grădină. Am mai aflat ceva. Aici ciorba de miel se pregătește cu tarhon în oțet.

La sfârșit vă invit la o prăjitură pe care o pregătește familia Mircea. Se numeste Negru în cămașă albă. Se pregătește un blat de tort cu cacao. Dupa aceea bați spumă albușul de la cinci ouă cu zahăr, adaugi spuma peste blat și o pui la cuptor. O cremă din margarină, cacao și zahăr se adaugă deasupra.

La un punct gastronomic local descoperi viața oamenilor din acel loc. Mi-au plăcut tradițiile de aici. Locurile, portul și ritualurile sunt diferite. Graiul din colinde nu ai voie să-l modifici.

În perioada Crăciunului se umbla cu colinda în satele Ciutin, Ciulpăz, Găunoasa. În prima seară colindai în satul tău, a doua seară în al doilea sat și tot asa. Fiecare casă primea colindători din satele vecine. Colindau doar bărbații. Femeile rămâneau acasă. Ce primeau colindatorii? Șeful cetei un pahar de Vinars (țuică), o bucata de pecie și un colac. La copii se dădeau nuci si mere. Bărbații și feciorii colindau Colindul Pădurenesc. E o lume mitologică. Se alunga răul din casă ca să ai noroc în anul ce vine. Se colinda în curte sau la geam ca să te invite în casă. În casă gazda pregatise friptură de porc, sarmale, cozonac, sângerete, caltaboș, pecie, slănină.
După Paști în fiecare duminică mergeau la Nedee. Se organiza la fel, în fiecare duminică în alt sat, până dupa Rusalii. Era muzică, toți veneau în port popular. Se făceau sarmale, supă de găină, ciorbă cu carne de miel, plăcinți, prăjituri. Cete de bărbați organizau șezătoare în satul Ciumpaz, aveau trupă de dansatori. Există și acum, este invitată la festivaluri. Au instrumente tradiționale.

În aceste sate a fost colectiv în vremea comuniștilor, dar terenul nu era foarte bun, așa că nu a mers. După aceea au cumpărat oi la colectiv și făceau brânză. Copiii mergeau la școală în satul Dumbrava și făceau liceul la Hunedoara. Acum mai sunt doar 10 case, au copii la Hunedoara, mai pun cate o gradina. Sunt multe case goale, au murit bătrânii și copiii vin rar. De mult fiecare familie avea cai, boi.

Renumitele plăcinte pădurenești sunt o invitație de a descoperi aceste locuri, de a vizita un punct gastronomic local. În plus există și un Festival Pădurenesc – Festivalul placintelor. În august 2021 s-au pregătit mii de plăcinți, sâmbătă și duminică s-a dus vestea la Cerbăl și Poiana Răchițelii în inima munților Poiana Ruscă.

Va invit să descoperiți mirficul Ținut al Pădurenilor, vă invit în satele Cutin, Dumbrava și Ciulpăz.
Evenimentul Hunedoara Neștiută a fost organizat de Primăria Pestișu Mic, Pensiunea FAN și Călin Bobora. Un proiect #prin HD