Serată muzicală la BNR Craiova
Artiști de prestigiu și iubitorii muzicii se întâlnesc într-o clădire de patrimoniu din Craiova.
În Sala de festivități a Băncii Naționale Române din Craiova, în data de 28 Iunie 2023 la ora 18:00, suntem invitați de Filarmonica Oltenia la ”Serate muzicale în clădiri de patrimoniu”.
Trio Allegria deschide acest proiect cultural.
Mă bucur mult că muzica clasică ajunge în această clădire. În fiecare an sediul Băncii Naționale Române din Craiova se deschide publicului cu ocazia Porților Deschise BNR. Este o sală impresionantă, toată lumea o admiră. De fiecare dată am întrebat ce evenimente se organizează acolo și am aflat că sunt evenimente dedicate elevilor, de educație financiară. Nu m-am gândit că acolo poate fi organizată o serată muzicală. Sunt curioasă unde va fi scena și cum e acustica. Abia aștept.
”Serate muzicale în clădiri de patrimoniu”, oferă oportunitatea publicului și a artiștilor de a interactiona într-un mod diferit față de întâlnirea din sala de concert a filarmonicii. Cred că va fi o atmosferă mult mai apropiată. De asemenea clădirile de patrimoniu vor fi puse în valoare, iar publicul are ocazia să le descopere.
Trio Allegria la BNR Craiova
Trio Allegria este alcătuit din Adelina Cociobanu (mezzosoprană), Valentin Ghiță (oboi) și Evelina Andries (harpă).
Program:
Parish Alvars: Romanță,
Henri Brod: Nocturne II, op. 20 (prima auditie nationala),
Georges Bizet: Habanera din opera „Carmen”,
Charles Gounod: Aria „O, ma lyre immortelle” din opera „Sapho”,
Nicolas-Charles Bochsa: Nocturne II, op. 50 (prima auditie nationala),
Giulio Caccini: Ave Maria,
Léo Delibes: Duetul florilor din opera „Lakme”,
Giovanni Batista Pergolesi: Aria „Fac, ut portem Christi mortem” din oratoriul „Stabat Mater”,
Pietro Mascagni: Aria „Ave Maria” din opera „Cavalleria rusticana”.
Mă bucur că noua echipă managerială a Filarmonicii Oltenia propune proiecte noi.
Artiștii, repertoriul propus, totul e diferit și atrage spectatorii. Până acum nu am ascultat harpa alături de oboi. Există și două piese în primă audiție națională.
Această serată îmi amintește de un alt proiect al Filarmonicii Oltenia. Regizori tineri propun publicului spectacole în care își dau întâlnire mai multe arte, pun în prim-plan instrumente mai puțin cunoscute, selectează cu mare atenție artiștii. O întâlnire cu muzica și poezia de dragoste a lumii. Un mare actor, Emil Boroghină recită sonete de Dante, Petrarca, Michelangelo, Shakespeare și Eminescu. O soprană renumită, Diana Tugui interpretează un colaj din muzica lui George Enescu. Intervenții la harpă susținute de Rozalia Pataki cu muzica lui Handel, Renie, Puccini, Hasselmans, Smetana. Am scris articolul Poezia Harpei Concertante de la Filarmonică.
Vă invit sa urmariti proiectele Filarmonicii Oltenia.
Agentia de bilete – Telefon: 0251.414.698
– Program: Luni – joi, orele 10:00-14:00. Vineri, orele: 17:00-21:00