Strasbourg, route des vins, povești din Petit France

Vă invit în Alsacia, la Strasbourg și pe drumul vinului. Eram curioasă să ajung acolo și într-adevăr am avut mari surprize. M-au impresionat diversitatea locurilor, stilul de viață al locuitorilor, ușurinta cu care te adaptezi. Privești altfel lumea. În ultima zi am spus celor din jur că aș vrea să mai stau câteva zile. În plus știam ce aș fi vrut să aduc de acolo în România.
E frumos că suntem diferiți, diversitatea duce lumea înainte.

Am ajuns la Basel, un oraș aflat la granița Elveției cu Franța și Germania. În aeroport pe o alee scria Exit Franta, pe alta Exit Elveția. Am ales Exit Franța, iar din parcare ne-am urcat într-o mașină închiriată către Strasbourg, capitala Alsaciei. Alsacia este împărțită în două zone: Bas-Rhin în nord și Haut-Rhin în sud. Strasbourg, Mulhouse, Colmar, Haguenau și Saint-Louis sunt principalele aglomerații urbane din regiune.

Când am ajuns în Strasbourg, peste tot auzeai că aici e Petit France. Am admirat curățenia orașului, cum au renovat casele vechi, câtă verdeață este. Are peste 360.000 locuitori și este străbătut de un afluent al Rinului.

Am intrat într-o florărie. Abia primiseră anturius alb într-un coș și fiecare fir avea floarea îmbrăcată în celofan. Vânzătoarele scoteau cu grijă capsele, iar florile luminau încăperea. Au primit și alte flori, pregătite la fel. Eu nu am văzut în România atâta grijă pentru o floare.
Într-un magazin alimentar mi-a atras atenția un borcan de vinete cu rosii. În România nu găsești vinete conservate în acest fel. Am intrebat cum se gătesc, iar vanzatoarele au fost foarte amabile.

Voiam să gust produse noi de patiserie și cofetarie, doar eram în Franța. Mi-au atras atenția pain o chocolat și o prăjitură care avea baza dintr-o bezea crocantă ca un biscuit, poate avea mai multă făină, iar deasupra o cremă fină de lămâie. Le-am luat pe amândouă, mi-au plăcut foarte mult. Tot în centru era un magazin Apple, sunt în toate orașele importante din Europa. Am mai văzut aceste magazine, dar acum mi-a atras atenția atmosfera, felul în care era amenajat. Era amplasat într-o casă veche. Înăuntru erau toate generațiile, învățau să utilizeze gadgeturile. O doamnă în vârstă asculta cum poți desena pe o tabletă. Îmi plăcea să-i ascult, vânzătorul avea atâta răbdare, m-a uimit din nou.

Pe o străduță laterală era o galerie cu artă contemporană, vitrinele mari te invitau înăuntru. Lumea se oprea. Am stat și noi să admirăm tablourile, să povestim care e preferatul nostru.

Am ajuns într-o piață mică, era multă verdeață. Acolo mi-a atras atenția o vitrină frumoasă. Era un magazin de mezeluri, brânzeturi și vinuri, un magazin gourmet. Am întrebat despre produse și am aflat că deasupra amenajaseră un restaurant cu câteva măsuțe, acolo puteai consuma aperitive pregătite cu produsele din magazin alături de un pahar de vin. Era minunat, atâta liniște în jur, lumea este primitoare și are răbdare.

Oricât te-ar atrage centrul, ajungi la măreața catedrală, Catedrala Notre-Dame din Strasbourg. A fost reconstruită în stil gotic între anii 1176-1439. Înăuntru se află un celebru ceas astronomic. Vitraliile trimit lumina, e o magie. Când o privești se creează o interacțiune. Multe grupuri o admirau, altele făceau fotografii.

A venit seara, lumea intra în magazine sau în cafenele. Noi am intrat într-un restaurant cu câteva măsuțe. Meniul avea multe feluri: cârnați, ciolan, spizzel și cartofi. Era mâncare germană, niciun fel francez. Vinurile erau locale. Am ales Gewurztraminer. Era servit în niște păhărele speciale verzi, le admirasem în magazinele cu suveniruri. Din acea seară am baut Gewurztraminer cât am stat în Alsacia. Gewurztraminer am avut la degustările din România, dar acum mi-a atras mai mult atenția.

Am fost mirată că în Petit France sunt restaurante cu atâtea feluri de mâncare germană. A fost prilejul să aflu mai multe despre acest loc unde întâlnești multe curente istorice și culturale. În 1332 este oraș liber imperial. În 1648 a fost anexat regatului Franței. În anul 1870, dupa un asediu de 7 săptămâni, este ocupat de Germania și rămâne sub dominația germană până la sfârșitul Primului Război Mondial.

Revine la Franța în perioada postbelică. Între 1940 și 1945 a fost ocupată de Germania nazistă. Capitala alsaciană Strasbourg, simbol al reconcilierii franco-germane, a fost aleasă în 1949 să găzduiască instituțiile europene.
Amprentele istoriei sunt prezente în spiritul locuitorilor, mare majoritate de origine etnică germană.

A doua zi am plecat pe route des vins. Multe case aveau agățată la poartă o sticlă de vin. După vreo 30 de minute ne-am dat seama că am ajuns în același loc. Am oprit în fața unei case, așa am cunoscut-o pe Ani. Ne-a invitat la o degustare. Noi eram 4 persoane și ea a început să ne arate vinuri din diverși ani. Am vorbit despre Viognier, Pinot Gris, Gewurztraminer și alte soiuri locale. Ne-am ales niste vinuri și le-am degustat. Am făcut poze, am cumpărat vin iar la plecare ne-a dat niște hărți.

Atunci am văzut cum sunt construite străzile. Eu cred că ar trebui scris numărul cramelor pe indicator, așa cum este pe hartă. Pe prima stradă sunt cramele 1-20, după aceea 21-35, etc. În plus, indicatoarele rutiere sunt mici printre alte indicatoare de pe drum, uneori le pierzi din vedere. Am ajuns apoi in Riquewihr, o alta poveste.

Seara am ajuns din nou în Strasbourg. E multă verdeață, totul te invită la plimbare. Lumea era la terase, servea un pahar cu vin. Ești impresionat de atenția incredibilă la detalii pentru paharul de vin. Sunt baruri de toate felurile, prețurile sunt asemănătoare. Serviciul e bun, oamenii sunt învățați cu turiștii, au răbdare. Peste tot erau multe flori, pe unele nu le-am mai întâlnit. Le-am fotografiat, voiam să caut a doua zi cum se numesc.

Ziua următoare am mers la Colmar. Este cel mai cunoscut loc. Aici sunt multe alei înguste, case de poveste, magazine cu produse locale. La colțuri de stradă erau artiști, prezentau mici spectacole de păpuși. Copii, tineri, adulți, bunici se plimbau cu mare plăcere.

După aceea am mers la Eguishen. Este incredibil cât de diferite sunt aceste localități. Aici nu erau doar case dedicate vinurilor. Mi-a atras atenția o casă cu multe tablouri la intrare, o artistă picta tablouri. Culorile ei oglindeau o lume de basm, i-am spus. La vreo 20 de metri era un magazin gastronomic, acolo am întâlnit un pasionat de ciuperci. Erau multe sosuri din ciuperci, condimente, cărți. Proprietarul pregătise câteva sosuri calde. Le-am gustat și am discutat aproape o oră. Unul dintre ele era din smântână, lapte și un condiment. Usturoi negru.

Seara ne-am întors în Strasbourg. Am găsit câteva mese libere într-un restaurant unde lumea servea tarte flambee. Eram curioasă, pentru că zilele acestea văzusem în multe restaurante tarte flambee. Are un aluat subțire asemenea unei clătite. Se adăugă apoi cașcaval, ciuperci, măsline. Este extrem de bună, ușoară. La fel ca la pizza, sunt multe feluri. În acest restaurant puteai vedea cum se pregătește.

A fost o bucurie să admir măiestria bucătarului. El primea comanda pe calculator, apoi lua o foaie de aluat dintr-o cutie de carton pe care scrie tarte flambee, cred că era cumparată dintr-un hypermarket. Deasupra, cu un polonic adăuga un sos alb, cred că era din smântână, apoi restul ingredientelor. Mulți comandau tarte flambee cu felii subțiri de cașcaval și suncă. Într-un cuptor cu vatră în 5 minute era gata. Pregătea totul rapid. Mi-a dat voie să mă uit. Bucătarii sunt învățați cu turiștii.

A venit ultima zi. Am rămas în Strasbourg să vedem altfel orașul, cu vaporașul pe canale. Chiar așa a fost. Sunt multe canale în oraș, acum am văzut locuri noi cu multe case vechi renovate, unele erau sediul unor ambasade și alte institutii europene. Mi-a plăcut mult. Eram peste 100 de turiști, admiram, povesteam sau arătam prietenilor ceva deosebit.

Nu știam că atâtea instituții europene sunt reunite în oraș: Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Centrală a Navigației pe Rin, Fundația Europeană pentru Știință, Institutul Internațional pentru Drepturile Omului, sediul Școlii Naționale de Administrație (ENA) a Franței.

După amiază am găsit o patiserie nouă, avea foietaje cu cremă vanilie și căpșuni. Am luat tramvaiul și am ajuns în zona Parlamentului European. E un parc mare cu o istorie impresionantă, sunt piste de biciclete. Mulți localnici stăteau pe bănci, se plimbau. Turiștii nu ajung în general aici. E foarte frumoasă această zona liniștită.

Fiind ultima seară, am luat pentru ultima dată la pas străduțele laterale ale centrului vechi. Multe restaurante erau aglomerate, lumea era veselă. Am intrat într-un restaurant, ne-am uitat în jur era plin. Totuși am aflat că mai sunt patru locuri libere la bar, chiar lângă barman. Nu am mai stat vreodată aproape de locul unde se pregătesc băuturi sofisticate. Era un restaurant gourmet, când am primit meniul nu știam ce să aleg. Erau multe preparate franțuzești. Carne de vită, de porc, sau legume, gătite în diverse moduri.

La un moment dat un tânăr a comandat un desert sofisticat, iar eu mă întrebam oare ce o fi, iar altcineva comandase o supă de mazăre. Ne-a adus și nouă o supă de mazare, era incredibilă. Admirând dexteritatea barmanului, l-am întrebat ce cocktail îi place lui cel mai mult, ce mi-ar recomanda. Parcă m-ar fi cunoscut, mi-a recomandat un martini espresso. Mi-a aratat o sticlă de Kahlua. Era prea tarziu să mai comand, dar când am ajuns în Craiova am luat Kahlua pentru un martini espresso.

Servirea în restaurant a fost exemplară, iar cei de la mese parcă erau de-ai casei, se salutau, vorbeau. Cred că veneau deseori aici. Când am ieșit era coadă în fața restaurantului. M-am bucurat că am ajuns la momentul potrivit.

Era aproape miezul nopții și am vazut în zare o lumină colorată. Era magic, se vedeau geamurile colorate ale catedralei în lumina lunii. Ne-am apropiat și am făcut ultimele fotografii în acest minunat oraș.

A doua zi pregăteam bagajele, dar eu aș mai fi stat câteva zile.

Strasbourg este orașul care m-a surprins. Am simțit că timpul nu mai trece la fel. Totul te invită să privești în jur și să descoperi ceva nou.
Mi-au plăcut atât de multe lucruri. Mi-a plăcut că în restaurante mâncarea locală este asociată cu vinuri locale. Mi-a plăcut zona Consiliului Europei, parcul de alături cu pistele de biciclete. Mi-a plăcut că sunt alte flori, nu am văzut mușcate ori petunii. Dacă aș trăi acolo cred că aș avea și alte pasiuni.
Mi-a plăcut route de vin. Mi-ar plăcea ca vinurile din Podgoriile Drăgășani, ceramica de Horezu și gastronomia din Oltenia să fie promovate în Alsacia, să învățăm unii de la alții. Să fie parteneriate.

Ce m-a fermecat în Strasbourg și aș aduce în România sau în Craiova? Tarte flambee, supa de mazăre, pain au chocolate. De asemenea, conceptul de a avea un restaurant mic alături de magazinele cu brânzeturi și vinuri, posibilitatea de a vedea într-un restaurant cum se face tarte flambe și amabilitatea cu care explică turiștilor. Putem învăța despre promovarea vinurilor tradiționale și a gastronomiei locale, a tradițiilor.

De asemenea aș vrea să gătesc mâncăruri rapide ca acolo. Mi-ar plăcea să văd și la noi vitrine mari la galeriile de artă și mai multe piste de biciclete. Mi-a plăcut sistemul de taxare pentru tramvai, harta orașului prezentată alături ca să înțelegi ce stații urmează, anunțarea electronică a timpului de sosire a tramvaiului in statie, este foarte ușor pentru turiști.

Mi-a plăcut legătura orașului cu natura, e multă verdeață în oraș, vezi alte flori în parcuri, diferite față de România.
Fiind atâția turiști străini, instituții europene care au sediul aici, universități, e atât de interesantă comunicarea interculturală.

Există o armonie în oraș, pașii pietonilor, păsările, lumina. „Grande île Strasbourg” este înscris din 1988 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Acest oraș promovează autenticitatea tradițiilor, spune povești noi despre lucruri vechi.

Vezi că într-adevăr un oraș poate să se transforme continuu. Petite France se potrivește cu starea mea de spirit. Îmi doresc să revin.