TandemAEROdays19.20 și Palatul Parlamentului – O poveste despre România

România este prima țară din Estul și Centrul Europei care a organizat TandemAEROdays19.20, un eveniment marcant al comunității aeronautice europene. Șefii celor mai importante agenţii aeronautice, NASA, Autoritatea Aeronautică Chineză, Centrul Canadian de Cercetări Aerospațiale, TsAGI (Rusia) au fost prezenți la evenimentul dedicat Programului Orizont, cel mai mare program de cercetare și inovare al Uniunii Europene.

Am participat la multe evenimente internaționale, dar evenimentul organizat în perioada 27- 30 martie 2019 a avut o poveste. Organizat la Palatul Parlamentului, a doua clădire administrativă din lume, acest loc a reușit să înceapă conversațiile. Toți invitații erau curioși să afle povestea clădirii, a celor care au construit-o, să afle mai multe despre București. A fost prilejul să arătăm specificul țării noastre în contextul diversității cultural europene, să fim mândri și să aflăm la finalul evenimentului că percepția despre România se schimbă.

Tandem Aerodays la Palatul Parlamentului
Tandem Aerodays la Palatul Parlamentului

Proiectul meu on-line line ’’Ce are România și nu găsești în altă parte’’ este un proiect în care descoperim România prin intermediul unui produs recognoscibil pe care noi îl știm. Aici strălucim, aici avem rădăcini. Îmi doresc să stârnesc un dialog și apoi să conectez în off-line poveștile de pe blog cu întreaga lume. Să creăm legături la nivel naţional și internaţional.

Acum este pentru prima oară când integrez o clădire administrativă în acest proiect. Acest articol arată cum reușim să construim experiențe și să prezentăm România prin intermediul unui simbol, Palatul Parlamentului. Vă propun să descoperim cum s-a construit acest loc și cum reușește el să apropie comunități din întreaga lume.

Palatul Parlamentului ocupă în Cartea Recordurilor locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative pentru uz civil, are o suprafaţă de 365.000 mp. La construirea ei au participat 100.000 de oameni în perioada 1984 – 1990. Dimensiunile clădirii sunt: lungime – 270 m, lăţime – 245 m, înălţime – 84 m (peste cota 0), adâncime 16 m (sub nivelul solului), suprafaţa construită la sol – 73.615 mp. Aici au lucrat în trei ture 24 de ore pe zi peste  20.000 de muncitori și 12.000 de soldaţi. Centrul Internaţional de Conferinţe, membru al Asociaţiei Internaţionale a Palatelor de Congrese, are o suprafaţă de 10 000 mp și 8 săli de conferinţe.

Sala A I Cuza- Conferinta Tandem Aerodays
Conferinta in sala Alexandru Ioan Cuza

TandemAEROdays19.20 a fost organizat în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS) din București în parteneriat cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, Centrul de Cercetare Aeronautică din Germania (DLR) și Bundesverband der Deutschen Luft-und Raumfahrtindustrie. Sesiuni dedicate proiectelor Orizont 2020 și priorităților strategice ale viitorului Program Cadru Orizont Europa au fost acompaniate de o expoziție organizată pe două etaje.

Sala Alexandru Ioan Cuza este impresionantă. Are 1820 mp, găzduiește 1200 de persoane și are un farmec aparte. Evenimentele principale au avut loc aici. Traducerea simultană în 12 limbi a permis prezentarea unor proiecte internaționale, discuții despre domenii noi și profesii noi.

Conferinta TandemAerodays

Reprezentanți ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene, cercetători renumiți au dezbătut principalele provocări din sectorul aeronautic european. Pentru mine a însemnat șansa de a vedea plusul pe care fiecare generație îl adaugă. În România, în perioada comunistă, Facultatea Aeronave era singura care oferea repartiții absolvenților în orașele mari. Studenții erau cei mai respectați în campusul universitar. Era o admitere foarte grea, profesorii foarte exigenți. Acum, studenții de atunci erau pe scenă și discutau cu partenerii lor din întreaga lume.

Expozitie TandemAerodays

Sala I.C. Brătianu, Sala Drepturile Omului, Sala Avram Iancu, Sala Spiru Haret, Sala Take Ionescu și Sala Unirii au găzduit sesiunile tehnice paralele, pentru prezentarea unor proiecte internaționale despre: Nevoile de mobilitate ale cetățenilor europeni: sistemul aerian de transport al secolului XXI; Competitivitatea industrială; Educația și infrastructura de cercetare; Încurajarea cooperării internaționale; Impactul aviației asupra mediului și climei; Norme de siguranță și securitate. Prezentările sunt AICI.

Sala Unirii este impresionantă datorită dimensiunilor. Are 2226 mp. Sala I.C. BRATIANU are 1120 MP. Invitații au admirat frumusețea sălilor, măiestria ușilor din lemn, candelabrele, marmura și armonia culorilor. Atunci am avut prilejul să povestim că întreaga clădire a fost realizată cu materiale din România: 900.000 mc esenţe de lemn, 3.500 tone de cristal, 200.000 mc de sticlă, 2.800 candelabre, 220.000 mp covoare, 1.000.000 mc de marmură, 550.000 tone de ciment, 700.000 tone de oţel, 2.000.000 tone de nisip, 1.000 tone de bazalt.

Două etaje din Palatul Parlamentului au găzduit o expoziție. Romaero, Avioane Craiova, Aerostar Bacău, IAR Braşov, Airbus Helicopters România, Turbomecanica, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS) și studentii de la Universitatea Politehnica Bucureşti au prezentat rezultatele indusrtriei românești din domeniul aviației alături de rezultatele colegilor lor din Europa.

Seara, un concert în fermecătoarea sală de la Ateneul Român și un eveniment organizat la Palatul Elisabeta au permis invitaților să descopere Bucureștiul. În 30 mai 2019 invitații au mers la Brașov în vizită la companiile din domeniul aviației.

Începutul TandemAerodays a fost provocator și finalul a fost furtunos. Multe aplauze și mulțumiri pentru programul interesant și organizarea acestui eveniment. Reprezentanți din industria aeronautică europeană, reprezentanți ai mediului academic, studenți, cercetători, profesori, au aratat că există oportunități să lucrăm împreună.

Palatul Parlamentului Bucuresti- TandemAerodays19.20

De aproape trei decenii, Aerodays este evenimentul principal în domeniul cercetării și inovării în domeniul aviației, reflectând prioritățile și strategiile stabilite în cadrul programelor-cadru de cercetare ale Uniunii Europene. A doua parte a evenimentului TandemAEROdays19.20 va prezenta viziunea programul Orizont Europa la Berlin in 2020.

Acest eveniment a fost prilejul să promovăm proiectele internaționale în care sunt implicați studenții de ieri ai Facultății Aeronave din România și renumiții cercetători de astăzi. Este o generație care a convins, are un dialog cu lideri din alte țări și alte culturi. Am înțeles ce înseamnă să ai rădăcini adânci înfipte în pământ, să fii văzut și să fii mândru de acest lucru.

Trei zile în care companiile românești au captat atenția și au surprins întreaga lume. Au povestit despre trecut și au discutat despre viitor. În jurul meu, invitatii erau fascinați, Palatul Parlamentului le-a stârnit curiozitatea să afle mai multe despre România. Sa povestească altora și să revină. Am povestit prietenilor despre acest eveniment și de multe ori am revăzut fotografiile.

TandemAEROdays19.20 organizat în perioada 26-28 martie 2019 la București a demonstrat că descoperirea unei țări poate deveni o experiență completă construită în jurul unui eveniment internațional de cercetare în domeniul spațial.

De aceea, acest articol face parte din proiectul meu on-line „Ce are România și nu găsești în alta parte”.

După succesul primei părți a TandemAerodays19.20, desfășurată la București, a doua parte va fi organizată la Berlin in cadrul ILA BERLIN. Dezbateri despre tehnologii și profesii noi, legături si parteneriate la nivel naţional si internaţional în cadrul Programul Orizont Europa, elaborat pentru perioada 2021-2027.

Îmi doresc să stârnesc un dialog și apoi să conectez în off-line poveștile de pe blog cu întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *