Crama Liliac de la Batoș alături de compania Brandellingence au inițiat Spectacular Wine Trip by Liliac, un proiect care promovează vinurile, gastronomia, locurile, oamenii și activitățile tradițonale din zonă prezentate într-o manieră modernă.

Până acum nu am întâlnit un proiect al unei crame din România care să ofere atâtea experiențe.

Îmi doresc să descopăr povestea vinurilor și istoria cramelor din România, să cunosc oamenii care se implică și apoi transmit pe blog povestea mai departe. Locul de proveniență al unui produs este o garanție a calității și există zone care reușesc să devină destinații recunoscute, am scris despre acestea.

Spectacular Wine Trip by Liliac, o călătorie a prietenilor vinului, de la București la Târgu Mureș, Praid și Batoș.

Liliac, este un brand cu rădăcini tradiționale, apreciat în România și în Europa. Amb Wine Company, parte din consortiul austriac Amb Holding a început investițiile în 2010. De la 14 ha, în prezent au 52 de ha, 38 la Batoș în județul Mureș și 14 la Lechința, în judetul Bistrița Năsăud.

Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră sunt la loc de cinste alături de Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Merlot și Pinot Noir. 70% sunt vinuri albe și rose, 30% vinuri roșii. Vinurile ajung și în Belgia, Polonia, Austria, Germania, Franța, Olanda.

Spectacular Wine Trip by Liliac, este o experiență de neuitat despre care voi povesti mult timp.

Degustare vinuri Liliac în Salina Praid

Degustare vinuri Liliac în Salina Praid

 

In drum spre Stâna lui Nea Gheorghe

In drum spre Stâna lui Nea Gheorghe

Ne-am întâlnit aproape de Parcul Herăstrău. Fiecare a primit în dar o frumoasă pălărie pe care scria TrasylWine. Am zâmbit, am făcut poze și așa a început călătoria spre Batoș.

Am pornit la drum pe cunoscutul DN1. Peisaje de vis cu brazi înalți ne-au însoțit până la Brașov. După aceea a urmat cetatea Rupea, Sighișoara și Reghin.

Popas in drum spre Crama Liliac, cu Luiza Hudea

Popas in drum spre Crama Liliac, cu Luiza Hudea

Am ajuns spre seară la Târgu Mureș, la Hotel Privo. Îmi doream de mult să ajung acolo, știam despre serviciile de excepție din articolele scrise de Diana Cosmin. În cameră am găsit un cadou de bun-venit de la crama Liliac.

Cadou de bun venit, brand Liliac

Cadou de bun venit, brand Liliac

O surpriză care a fost urmată de multe altele. Am fost invitați să mergem la masă, la Schwaben Hof, un han într-un loc de vis, izolat, fără case în jur.

Ne-a întâmpinat Miron Radic, Directorul General al cramei. Ne-a urat bun venit și așa s-a legat o prietenie.

Vinurile Liliac la Schwaben Hof

Vinurile Liliac la Schwaben Hof

Ce am mâncat? Un aperitiv însoțit de un pahar de vin de la Liliac. A urmat Coadă de vită, un fel de mâncare tradițional în Ardeal, alături de un vin roșu. Pentru acest fel de mâncare, restaurantele din zonă se pregătesc cu mult timp înainte, se comandă special aceste cozi de vită.

La un pahar de vin cu Mariciu

La un pahar de vin cu Mariciu

La sfârșit, un desert acompaniat de minunatul Liliac Nectar of Transylvania. Am fost impresionată de calitatea si prezentarea lor. Designul etichetei este elegant, sticla aleasă cu grijă. Totul transmite calitate și rafinament, transmite o poveste.

A plouat un timp, dar s-a oprit și noi am ieșit afară să vedem spectacolul naturii.

Un peisaj de vis la Schwaben Hof

Un peisaj de vis la Schwaben Hof

 

S-a oprit ploaia la Schwaben Hof

Aburi ieșeau dintre dealuri. Am stat de vorbă până seara târziu, am cunoscut bloggeri din toată ţara şi la întoarcere spre hotel am râs tot drumul în autocar.

Când am intrat în hotel ne-am întâlnit cu Marius Viorel Danciu, somelierul de la Hotelul Privo din Târgu Mureș. Ne-a invitat să vizităm Crama Tezaur, ne-a prezentat vinurile, am pus întrebări şi a rămas cu noi aproape două ore. Se apropia dimineaţa, noi am fi stat în continuare.

Crama Hotelului Privo

Crama Hotelului Privo

Marius Viorel Danciu, somelierul Hotelului Privo, alături de bloggeri

Marius Viorel Danciu, somelierul Hotelului Privo, alături de bloggeri

A doua zi, Spectacular Wine Trip by Liliac a început cu o surpriză la Salina Praid.

Am fost acum zece ani cu familia şi eram curioasă dacă s-a schimbat ceva. Ştiam că va fi o degustare de vin, dar nu îmi imaginam unde va fi organizată.

Liliac & Kracher Transylvanian Ice Wine, prezentat în Salina Praid

Liliac & Kracher Transylvanian Ice Wine, prezentat în Salina Praid

A fost o degustare atipică, o degustare în locul în care brânzeturile Praid stau la maturat. Producătorul de brânzeturi Hochland a închiriat un spaţiu în salină, branzeturile stau în condiţii de umiditate şi temperatură controlată.

Condiţiile de igienă sunt stricte şi noi ne-am îmbrăcat cu un costum de protecţie. Ne aşteptau Miron Radic şi reprezentantul de la Hochland.

Este o vrajă acolo, parcă nu era real. Este un aer atât de curat, simţeai sarea cum îţi desfundă nasul. Vinul prezentat de Miron Radic, Liliac & Kracher Transylvanian Ice Wine era alegerea potrivită de a prezenta un vin, la 15 grade. Şi asocierea cu brânzeturile locale, Praid, a fost inspirată.

O degustare care oferă o experienţă de neuitat.

Degustare la Salina Praid

Degustare la Salina Praid

Este un început, sunt convinsă că vor fi şi alte degustări în salina Praid. La Praid a fost prilejul să l invităm pe Miron Radic la Craiova, sa organizăm împreună o degustare în Cetatea Băniei.

Am pornit iar la drum, către Batoș, să vizităm crama Liliac. Acolo, am pus întrebări şi am aflat lucruri noi.

Miron Radic,Manager General

Miron Radic,Manager General

Erau utilaje pe care le-am văzut şi la alte crame, dar şi de ultimă generaţie. În plus, aici sunt folosite baricuri realizate în Romania, marea majoritate a cramelor romaneşti cumpără din Franţa.

Eram la mijlocul zilei şi ne aşteptau multe alte surprize până la miezul nopţii.

După ce am vizitat crama, au venit mai multe căruţe, să mergem la stâna lui Nea Gheorghe. Caii erau foarte frumoşi, era o veselie de nedescris. Mai multe căruţe, una dupa alta, printre dealuri.

La drum, spre Stâna lui Nea Gheorghe

La drum, spre Stâna lui Nea Gheorghe

Ne-am apropiat de stană şi am fost întampinaţi de Nea Gheorghe şi familia lui. Se pregătise, ştia că venim. Multe brânzeturi, jumări, ceapă verde, cârnaţi şi mămăligă. Puteai să vezi cum se face brânza, ceaunele pe care le foloseşte, totul în jur arătă tradiţia şi stilul de viaţă al ciobanilor din România.

La stâna lui Nea Gheorghe din Batoș

La stâna lui Nea Gheorghe din Batoș

Santeiu Isabella si baciul Nea Gheorghe, Spectacular Wine Trip Liliac

Santeiu Isabella si baciul Nea Gheorghe, Spectacular Wine Trip Liliac

 

La Stâna lui Nea Gheorghe

La Stâna lui Nea Gheorghe

Vinurile erau pregătite, erau reci şi s-au potrivit foarte bine cu produsele lui Nea Gheorghe. E interesant conceptul, de a organiza la stână un eveniment cu  vinuri şi brânzeturi. Până acum ştiu că sunt organizate la stână evenimente dedicate doar produselor făcute de ciobani.

La stâna lui Nea Gheorghe din Batoș

La stâna lui Nea Gheorghe din Batoș

Mirela Coman si baciul Nea Gheorghe, Spectacular Wine Trip Liliac

Mirela Coman si baciul Nea Gheorghe, Spectacular Wine Trip Liliac

 

Alături de Luiza Hudea

Alături de Luiza Hudea

Ne-am suit iar în căruţă şi am plecat la Batoș Lodge, cabana Cramei. Aşezată pe un platou, se vedeau dealurile plantate cu viţă de vie.

Podgoria de la Batoș, brand Liliac

Podgoria de la Batoș, brand Liliac

Batoș Lodge oferă un spaţiu în care se poate face o degustare şi o terasă unde asculţi poveşti despre vinuri.

Platoul de la Batoș

Platoul de la Batoș

În jurul ei erau multe sezlonguri şi perne, iar la vreo 50 de metri era amenajat un cort. Am degustat împreună cu Cristina Tana, nouă vinuri.

Degustare de vinuri Liliac

Degustare de vinuri Liliac

Ne-a explicat fiecare vin, am învăţat multe lucruri şi la sfarşit Miron Radic ne-a prezentat TITAN- Fetească Neagră, realizat într-o ediţie limitată de 600 de sticle.

Eu promovez vinurile tradiţionale şi m-am bucurat că se acordă o mare atenţie pentru Fetească Albă, Fetească Regală şi Fetească Neagră.

Îmi doresc să existe un proiect care să prezinte istoria şi legendele acestor vinuri. Până în prezent nu există aşa ceva.

Fetească Neagră Liliac

Fetească Neagră Liliac

Între timp se aprinsese un foc şi se aşezaseră pe jar multe frigărui. Victor Ciupercă ne-a servit cu bunătăţi şi am discutat despre gastronomia românească. Au fost şi alte bunătăţi pregătite de Victor Ciupercă, dar eu doar frigarui am mâncat.

Ce putea să mai urmeze? Surpriza- surprizelor. Am fost invitaţi de oenologul cramei, Laurent Dubreuil, să ne facem propriul vin.

Mi s-a părut extraordinar să duc acasă un vin personalizat. Am fost îndrumaţi, dar noi am hotărat proporţiile şi am ajutat la finalizarea produsului. Am ales Fetească Regală alături de Muscat Ottonel.

 

Un vin...Made by Mirela Coman, o experienta de neuitat Spectacular Wine Trip by Liliac

Un vin…Made by Mirela Coman, o experienta de neuitat Spectacular Wine Trip by Liliac

 

Am vinul meu, Liliac Lodge Batos

Am vinul meu, Liliac Lodge Batos

Seara s-a încheiat cu un concert.

Wizi Imre este din Batoş şi a fost invitat să sărbătorim împreună vinurile Liliac. Este legat de locul natal, stă aici deşi are concerte în toată ţara şi în străinătate. Am cântat împreună până târziu.

Wizi Imre la Liliac Lodge Batos

Wizi Imre la Liliac Lodge Batos

La final, o noua surpriză.

Miron Radic ne-a prezentat primul vin spumant, Sparkling by Liliac produs dupa metoda tradiţională, din Fetească Albă şi Chardonnay. Am semnat toţi pe sticlă, ne-am bucurat şi am stat iar la poveşti.

Spectacular Wine Trip by Liliac, un concept interesant și plin de creativitate. Echipa de la Brandellingence şi echipa de la Amb Wine Company au fost mereu alături de noi, le mulțumesc şi mă bucur că am fost împreună. Îi așteptăm la Craiova.

Distribuie articolul:
Google+
https://mirelacoman.ro/vin-mirela-coman-wine-trip-by-liliac/
Facebook
Email
TWITTER
LINKEDIN
Share: